Pretenţii. Sentința nr. 5412/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5412/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 13051/94/2012

JUDECĂTORIA BUFTEA

Dosar nr._

Sentința civilă nr.5412

Ședința Publică din data de 26.09.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE R. V. A.

Grefier C. L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta V. L. și pe pârâta S.C. A. V. S.R.L., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 02.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 10.09.2013, la 18.09.2013, apoi la 26.09.2013, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ la data de 23.10.2012 reclamanta V. L. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei S.C. A. V. S.R.L. la restituirea sumelor de 150 euro echivalentul in lei la data plătii, obligarea la plata sumei de 558 lei reprezentând contravaloarea facturii . nr._/13.10.2011, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta, în data de 13,10.2011, Contractul de comercializare pachet de servicii turistice nr.173, contravaloarea serviciilor turistice a fost facturată de pârâtă prin factura . nr._/13.10.2011 pentru suma de 150 euro și prin factura . nr._ din data de 13.10.2011 pentru suma de 558 lei.

Mai arată că deși a achitat sumele din facturile menționate, pârâta nu a înțeles să-i pună la dispoziție serviciile turistice la care s-a angajat. Mai mult, pârâta și-a recunoscut culpa în neexecutarea propriilor obligații și în acest sens a stornat facturile în temeiul cărora a încasat contravaloarea serviciilor turistice.

De asemenea, precizează că a notificat pârâta în luna 15.02.2012 2012, însă reprezentanții acesteia nu au răspuns în nici un mod solicitării sale, mai mult, la data de 13.03.2013 a notificat asiguratorul Germen Romanian Assurance SA. Astfel, la data de 24.05.2012 asiguratorul i-a răspuns ca la data de 13.10.2011, data semnării contractului, asiguratorul nu era răspunzător pentru contractele de comercializare a pachetelor de servicii turistice încheiate de societatea A. V. S.R.L.,, intrucit la data de 11.20.2011 polița de asigurare IF-i nr.1105/08.04.2011 in baza căreia agenția beneficia de asigurare fusese suspendata datorita neplății de câtre asigurat a primei de asigurare.

În drept, au fost invocate disp. art.82-112 C. pr civ, art.969, 970, 1073, a09, 1362 C civil, Legea 296/2004 privind Ciodul Consumului, OG nr.107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, art. 15 alin 1 lit. j din legea nr.146/1997.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: contratul de comercializare pachet de servicii turistice nr. 173, factura . nr._/13.10.2011 pentru suma de 150 euro și prin factura . nr._ din data de 13.10.2011 pentru suma de 558 lei, notificare, invitație la conciliere directă.

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 120,64 lei și timbru judiciar aferent de 3 lei.

Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentată în fața instanței.

Instanța a încuviințat și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Instanța retine ca intre reclamanta si parata au existat relatii contractuale, încheindu-se intre pârti contractul de comercializare a pachetelor de servicii turistice nr.173 din 13.10.2011.

In derularea contractului menționat, reclamanta a achitat către parata suma de 150 de euro, respectiv de 558 de lei, conform facturilor aflate la dosarul cauzei.

In schimbul prețului plătit de către reclamanta, parata trebuia sa isi execute propriile obligații ce derivau din contractul încheiat.

In cauza de fata nu s-a făcut dovada ca parata ar fi executat obligația ce ii incumba desi ii revenea sarcina probei executării obligatei (plata obligației asumate) intrucit reclamanta a făcut dovada existentei creanței, prezumându-se, pana la proba contrara, neexecutarea obligatiei corelative, de acordare a pachetului turistic.

F. de considerentele de mai sus, instanța urmează a admite acțiunea, astfel ca va obliga parata sa plătească reclamantei suma de 150 de euro, echivalent in lei la data plătii efective, precum si suma de 558 de lei, reprezentând repararea prejudiciului produs reclamantei.

In temeiul art.274 C.proc.civ., avand in vedere culpa procesuala a paratei, instanța urmează a o obliga sa plătească reclamantei si suma de 120,64 de lei, reprezentând cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta V. L. cu domiciliul ales la Cabinet de Avocatură S. I. din ..10, ., . în contradictoriu cu pârâta S.C. A. V. S.R.L., cu sediul în com. Petrăchioaia, ., J. Ilfov.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 150 de euro, echivalent in lei la data plații efective, precum si la plata sumei de 558 lei reprezentând despăgubiri.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 120,64 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.09.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red.jud RVA/tehnored/C.L.4 ex/12.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5412/2013. Judecătoria BUFTEA