Pretenţii. Sentința nr. 566/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 566/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 8155/94/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr.566

Ședința Publică din data de 05.02.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU

Grefier C. L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . GROUP SA, și pe pârât S. V. V., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publică din data de 28.01.2013 fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la 04.02.2013 apoi la data de 05.02.2013 când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fata constata următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ la data de 06.07.2012, reclamanta . GROUP SA, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța in contradictoriu cu pârâtul S. V. V., să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1.432,52 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate de reclamantă, obligarea la plata sumei de 195,93 lei reprezentând dobânda legală calculata de la data de 20.10.2010 si până la data de 09.07.2012 precum si în continuare până la achitarea integrală a debitului precum si la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta arată că în data de 04.09.2010 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculele Dacia L. cu nr.de înmatriculare_ si A.T.V. marca Rebel condus de pârâtul S. V. V., circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/06.09.2010.

A fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO cu polița nr._ în baza căreia s-a deschis dosarul de daună_ și s-a plătit despăgubirea în cuantum total de 1.682,52 lei. S-a arătat că urmare a convocării la conciliere, pârâtul a recunoscut debitul si a fost de acord să plătească despăgubirea însă acesta a achitat numai suma de 250 lei la data de 12.07.2011.

În drept au fost invocate disp. art.1349 alin. 1 si 2 Cod Civil, art 2.210 Noul Cod Civil, Legea nr. 136/1995 si in baza art. 242 s-a solicitat judecata cauzei in lipsă.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar în copie certificată, o . înscrisuri (filele 6-50).

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 120,56 lei si timbru judiciar de 4,5 lei în baza art. 2 alin. 1 din Legea 146/1997.

În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri.

Legal citat pârâtul nu a depus întâmpinare si nu s-a prezentat in instanța.

Instanța a încuviințat si administrat reclamantei proba cu înscrisuri.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța reține următoarele:

La data de 04.09.2010, S. V. V. conducând ATV-ul marca Rebel, a produs din culpa sa un accident de circulație în urma căruia a fost întocmit procesul verbal de contravenție . nr._ (f. 22). A fost avariat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ asigurat facultativ cu polița . nr._ (f.23) în baza căreia reclamanta a întocmit dosarul de daună nr. R2RA1BU/10/_ și a plătit despăgubirea în cuantum de 1.682,52 lei astfel cum rezultă din extrasele de cont depuse la filele 25-29 din dosar. Prin angajamentul de plată semnat la data de 23.06.2011 pârâtul a recunoscut acest debit și s-a angajat să achite suma în 7 rate lunare, prima rată în cuantum de 250 lei fiind plătită către reclamantă la data de 12.07.2011, conform chitanței nr._ de la fila 10, rămânând un rest de plată de 1.432,52 lei.

În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995 care stabilesc că, în limitele indemnizației plătite asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.

Culpa pârâtului în producerea accidentului este stabilită prin intermediul procesului verbal care nu a fost contestat, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementată de art. 998-999 C.civ., conform cărora orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, fiind responsabil nu numai de prejudiciul cauzat cu intenție, dar și pentru cel produs din culpa sa.

Astfel, fapta ilicită constă în încălcarea dispozițiilor OUG 195/2002, întrucât pârâtul nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers și a acroșat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, care efectua manevra de depășire regulamentară. Prejudiciul produs rezultă din procesul verbal de constatare în care s-au consemnat avariile autovehiculului asigurat facultativ la societatea reclamantă, iar cuantumul pagubei a fost determinat pe baza devizului de reparații. Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu există, întrucât din înscrisurile întocmite de agentul constatator reiese că avariile constatate la autovehiculul asigurat facultativ s-au datorat impactului cu ATV-ul condus de pârât.

Fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 22 din Legea 136/1995 societatea reclamantă care este asigurător CASCO, se subrogă în drepturile asiguratului său, fiind în măsură să solicite despăgubirea plătită de la persoana vinovată de producerea prejudiciului, atâta vreme cât autovehiculul condus de acesta nu avea asigurare obligatorie valabilă la data producerii accidentului. Din aceste considerente instanța va admite primul capăt de cerere și va obliga pârâtul S. V. V. la plata către reclamantă a sumei de 1.432,52 lei, reprezentând rest debit din contravaloarea prejudiciului produs de acesta ca urmare a accidentului rutier din data 04.09.2010.

Referitor la cel de-al doilea capat de cerere privind obligarea pârâtului la plata dobanzii legale, instanta retine ca, in speta de fata, sunt incidente dispozitiile art. 43 Cod comercial, potrivit carora „datoriile comerciale lichide si platibile in bani produc dobanda de drept din ziua cand devin exigibile”. Asadar, in privinta obligatiilor comerciale avand ca obiect sume de bani, debitorul se afla de drept in intarziere din momentul in care obligatia devine exigibila.In consecintă, dobanzile legale curg de la data scadentei obligatiei.

In speta, instanta constata ca sunt pe deplin indeplinite conditiile cerute de lege pentru curgerea de drept a dobanzilor si anume: obligatia pârâtului consta in plata unei sume de bani, obligatia este lichida si exigibila, iar prin neplata la scadenta a sumei de bani datorate se prezuma ca lipsa de folosinta a acesteia a produs reclamantei un prejudiciu ce se impune a fi reparat prin acordarea dobanzii legale aferenta debitului principal in cuantum de 195,93 lei, reprezentand dobândă legală calculată de la data de 20.10.2010, data achitării despăgubirii de către societatea reclamantă, până la data de 09.07.2012 precum și la plata dobânzii legale în continuare până la achitarea integrală a debitului principal.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța, având în vedere că pârâtul a căzut în pretenții, îl va obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 638,75 lei constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru de 138,25 lei, a timbrului judiciar de 4,5 lei și a onorariului de avocat de 496 lei (conform OP fila 104).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta . GROUP SA cu sediul la C. Av. P. D. din București, ..1 ., Biroul A3, sector 5 în contradictoriu cu pârâtul S. V. V. domiciliat în . Căciulați, ., județul Ilfov.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.432,52 lei, reprezentând debit principal.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 195,93 lei reprezentând dobândă legală calculată de la data de 20.10.2010 până la data de 09.07.2012 precum și în continuare până la achitarea integrală a debitului principal.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 638,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.02.2013.

Președinte, Grefier,

Red: jud. FAL

Tehndact. CL 4 ex/20.03.2013

JUDECĂTORIA BUFTEA

Dosar nr._

ÎNCHEIERE

Ședința Publică din data de 28.01.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU

Grefier C. L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . GROUP SA, și pe pârât S. V. V., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care învederează faptul că prin serviciul registratură, la data de 16.01.2013, reclamanta a depus la dosar dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu pârâtul prin publicitate, după care,

Instanța, în temeiul dispoz.art.159 ind.1 alin.4 C.pr.civ., verifică competența de soluționare a cauzei și în temeiul dispoz. art.1 și art.7 C.pr.civ, apreciază că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Cu privire la probele solicitate de reclamanta, instanța, în temeiul art. 167 C.pr.civ. încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar si față de actele si lucrările dosarului instanța constata cauza in stare de judecata si în baza art. 150 C. pr.civ declară dezbaterile închise si retine cauza în pronunțare.

INSTANTA

Având nevoie de timp pentru a delibera si pentru ca părțile să depună concluzii scrise, va dispune amânarea pronunțării cauzei, sens in care,

DISPUNE

Amână pronunțarea cauzei la 04.02.2013.

Pronunțata in ședința publică azi, 28.01.2013.

Președinte, Grefier,

Î N C H E I E R E

Ședința publică din data de 04.02.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU

Grefier C. L.

INSTANȚA,

Având nevoie de timp pentru a delibera, va dispune amânarea pronunțării cauzei,sens in care,

DISPUNE

Amână pronunțarea cauzei la 05.02.2013.

Pronunțata in ședința publică azi, 04.02.2013

Președinte, Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 566/2013. Judecătoria BUFTEA