Pretenţii. Sentința nr. 6223/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6223/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 13703/94/2012
DOSAR NR._ SECȚIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR.6223
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 24.10.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S.-I. I. C.
GREFIER: D. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . VIENNA INSURANCE GROUP SA, pe pârâta . - REASIGURARE SA, și intervenientul forțat I. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- obiectul cauzei – pretenții,
- stadiul procesual – fond,
- cauza fiind la primul termen de judecată,
- prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat judecata cauzei în lipsă;
- reclamanta a fost citată cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru de 440,6 lei + 19,13 lei și timbru judiciar de 1,5 + 3 lei până la primul termen de judecată, sub sancțiunea anulării cererii,
- la 12.09.2013 intervenientul forțat I. M. a depus întâmpinare,
- la data de 20.09.2013 reclamanta a depus cerere de renunțare la judecată,
- la data de 23.10.2013 pârâta a depus la dosar precizare și înscrisuri, după care:
În baza art.104(13) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, instanța lasă dosarul la a doua strigare față de lipsa părților.
Se reia dosarul la a doua strigare, când, la apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Față de lipsa dovezii achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar mobil instanța invocă din oficiu excepția netimbrării și rămâne în pronunțare pe această excepție.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 2.11.2012, sub nr._ reclamanta . VIENNA INSURANCE GROUP SA a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. România asigurare Reasigurare S.A., cu citarea în calitate de intervenient forțat, a șoferului vinovat de producerea accidentului I. M., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei 5494,55 lei cu titlu de despăgubiri civile, suma de 181,32 lei reprezentând penalități de întârziere; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 15.02.2012 s-a produs un accident de circulație, din culpa intervenientului forțat I. M., în urma căruia a fost avariat autovehiculul asigurat facultativ la societatea reclamantă, aceasta plătind despăgubirea de 5494,55 lei.
După plata indemnizației asiguratului CASCO, reclamanta s-a subrogat în drepturile acestuia și a solicitat pârâtei, asigurător de răspundere civilă, plata despăgubirilor.
Pârâta a refuzat nejustificat plata sumei reprezentând indemnizația plătită de societatea reclamantă asiguratului său CASCO.
În drept, reclamanta a invocat prevederile Legii 136/1995, Ordinul 14/2011 al C.S.A., art.5, art.7, art.11 și art.112 C.proc.civ.
A solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri.
La cerere au fost atașate, în copie, înscrisuri (filele 4-41).
La data de 23.10.2013 pârâta a depus la dosar precizare prin care a arătat că a achitat reclamantei suma de 6134,61 lei, solicitând instanței respingerea acțiunii ca rămasă fără temei.
La termenul de judecata din data de 24.10.2013, instanța a constatat că cererea de chemare în judecată este netimbrată, deși reclamantei i-a fost pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 440,6 lei + 19,13 lei și timbru judiciar de 1,5 + 3 lei.
F. de cele de mai sus, instanța urmează a reține că, în speță, devin aplicabile prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora, daca taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, instanța va pune in vedere petentului sa achite suma datorata până la primul termen de judecata. Neîndeplinirea obligației de plata până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii (art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru coroborat cu art. 35 alin. 5 din Ord. Ministerului Justiției nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997).
In consecința, instanța constatând că, în speță, deși reclamantei i-a fost pus in vedere cuantumul taxei judiciare de timbru si timbru judiciar ce trebuiau achitate, aceasta nu s-a conformat obligației astfel stabilită, va admite excepția netimbrării cererii și va anula cererea de chemare in judecata ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrării invocată din oficiu.
Anulează cererea formulată de reclamanta . VIENNA INSURANCE GROUP SA, cu sediul în sector 2, București, .. 178, în contradictoriu cu pârâta . - REASIGURARE SA, cu sediul în Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, județul Ilfov și intervenientul forțat I. M., având domiciliul în com. Chisindia, ., județul A., ca netimbrată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 24.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.SIIC/tehnored.DS/5 ex.
1.11.10.2013
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Somaţie de plată. Sentința nr. 2495/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|