Reziliere contract. Sentința nr. 3455/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3455/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 704/94/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINTA NR. 3455
Ședința publică de la 23.05.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE-C. A.
GREFIER: B. S.-S.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamant L. D. în contradictoriu cu pârâtul L. T.T., având ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal făcut în ședință publică a raspuns reclamantul personal, lipsa fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele:
- cauza are ca obiect reziliere contract, stadiul procesual;
- pricina se afla la al doilea termen de judecata;
Reclamantul depune un set de înscrisuri si arata ca este prezent martorul încuviințat în vederea audierii.
Instanța după identificare procedează la audierea martorului D. G., martor încuviințat reclamantului, sub prestare de jurământ conform art. 192 și urm. C., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, fila 64-65.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reclamantul solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata.
F. de actele si lucrarile dosarului instanța retine cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul Judecatoriei B. la data de 17.01.2013 sub nr._ reclamant L. D. în contradictoriu cu pârâtul L. T.T. a solicitat rezilierea contractului de întretinere cu clauza de uzufruct viager, autentificat sun nr. 229 din data de 23 iunie 2008 de BNP D. P., pentru nerespectarea obligatiilor de catre pârât.
În motivarea cererii, s-a arătat că, prin contractul cu clauza de uzufruct viager, autentificat sun nr. 229 din data de 23 iunie 2008 de BNP D. P., pârâtul a încheiat cu Latescu A., în prezent decedata, contract prin care s-a obligat sa-i asigure întretinere si uzufruct viager, iar după decesul mamei lor, Latescu A., în schimbul nudei proprietati asupra bunurilor imobile ce face obiectul contractului respectiv, toate obligatiile asumate prin contract sa se răsfrângă asupra reclamantului, pâna la decesul acestuia.
Reclamantul a mai arătat că, L. A. a decedat în anul 2009, iar pârâtul nu i-a acordat nimic din cele asumate prin contract, iar după decesul mamei lor, pârâtul nu a acordat reclamantului întreținere si nu si-a îndeplinit nicio obligație.
Pârâtul este violent, consuma în exces bauturi alcoolice, reclamantul fiind nevoit sa depună plângeri la politia locala, acesta nu este în relatii bune nici cu familia, fiind divorțat.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei, contract de întretinere cu clauza de uzufruct, încheiere de autentificare nr. 229 din 23 iulie 2008, raspunsurile primite ca urmare a depunerii unor plângeri la diverse instituții ale statului, acte medicale, relatii privind veniturile realizate.
Pentru parti au fost încuviintate proba cu înscrisuri si câte un martor, iar pentru reclamant au fost si administrate.
Din depozitia martorului audiat, la cererea reclamantului, rezultă ca pârâtul vine în fiecare zi pe la reclamant, acesta neștiind daca primește ajutor din partea acestuia.
Din rezulta din depozitia martorului că, acesta stie de existența contractului de la vecini, însa nu stie care sunt relatiile dintre parți.
Analizând cererile si materialul probator administrat în cauza, instanța retine că, mama reclamantului a încheiat cu pârâtul contract de întretinere cu clauza de uzufruct, încheiere de autentificare nr. 229 din 23 iulie 2008. Potrivit contractului după decesul mamei reclamantului, acesta din urma sa fie beneficiarul întretinerii, debitorul obligatiei privind în continuare pârâtul.
F. de cele retinute si în baza aer. 1169 cod civil, va fi respinsă actiunea ca neîntemeiata.
Potrivit textului de lege indicat cel ce face o propunere în fata instanței, trebuie sa o dovedescă.
Pentru a îndeplinii conditiile de admisibilitate, în cazul de față, se impune dovedirea culpei pârâtului, în ceea ce priveste derularea contractului.
Reclamantul nu administrat nicio proba concludenta, din care sa rezulte ca pârâtul se face vinovat de neîndeplinirea obligațiilor contractuale, astfel că, actiunea va fi respinsă ca neîntemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge actiunea privind pe reclamant L. D., în contradictoriu cu pârâtul L. T.T., domiciliati în comuna Corbeanca, ., judetul Ilfov, ca neîntemeiata.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedinta publica, azi, 23.05.2013.
P. Grefier
Jud. C. A. Bustean S. S.
Red. Jud. CA/dact. Gref. BSS/4 ex/29.05.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3414/2013.... | Actiune in regres. Sentința nr. 5744/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|