Rezoluţiune contract. Sentința nr. 145/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 145/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 14-01-2013 în dosarul nr. 8600/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV – JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr.145
Ședința publică din 14.01.2013
Instanța constituită din:
Președinte: R. V. A.
Grefier: D. F.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții-pârâți M. T. și M. G. cu pârâta-reclamantă P. –R. M.-P. având ca obiect – rezoluțiune contract de vânzare cumpărare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanții-pârâți prin avocat M.-C. Balacciu, cu delegație la dosar, pentru pârâta-reclamantă răspunde avocat T. E., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează: obiectul cererii, rezoluțiune contract de vânzare cumpărare ; stadiul procesual, fond ;
Apărătorul reclamanților-pârâți depune la dosar întâmpinare la cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă, taxa judiciară de timbru și împuternicirea avocațială.
Se comunică un exemplar de pe întâmpinare la cererea reconvențională, apărătorului pârâtei-reclamante.
Apărătorul pârâtei-reclamante depune la dosar o precizare la cererea reconvențională.
Se comunică un exemplar apărătorului reclamanților pârâți.
Instanța din oficiu invocă excepția necompetentei materiale de soluționare a cauzei .
Apărătorii părților sunt de acord cu admiterea excepției.
Instanța retine dosarul în pronunțare pe excepția necompetentei materiale de soluționare a cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 17.07.2012, reclamanții M. T. și M. G., au chemat în judecată pe pârâta P.-R. M.-P., pentru ca, prin sentința ce se va pronunța să se dispună: rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare, încheiat la data de 14 august 2009, cu pârâta, având obiect, transferul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Chitila, .. 56, Județul Ilfov.
La termenul de judecată din data de 14.01.2013, instanța din oficiu a invocat excepția necompetentei materiale de soluționare a cauzei, față de valoarea obiectului cererii.
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
În baza art.137 al.1 C.proc.civ. instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetentei materiale, invocate din oficiu.
Instanta apreciaza ca este intemeiata exceptia necompetentei materiale, in speta fiind incidente dispozitiile art.2 pct.1 lit.b C.proc.civ., prezenta cauza fiind de competenta materiala a tribunalului in ceea ce priveste judecata in prima instanta, raportat la valoarea obiectului cererii care este mai mare de 500 000 lei, si anume de 843 160 lei, echivalentul in lei a sumei de 200 000 euro ce reprezinta pretul contractului de vanzare-cumparare a carui rezolutiune se solicita a fi constatata in prezenta cauza.
Avand in vedere admiterea exceptiei necompetentei materiale a Judecatoriei B., cauza urmeaza a fi declinata in favoarea instantei competente atat material cat si teritorial, respectiv Tribunalului Ilfov, fata de locul situarii imobilului ( Chitila ), fiind incidente in ceea ce priveste competenta teritoriala dispozitiile art.13 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetentei materiale a Judecătoriei B..
Declină competența materială de soluționare a cererii reclamanților M. T. și M. G., cu domiciliul ales la C..Av.M. Balacciu cu sediul în București, ..62 A, ., în contradictoriu cu pârâta P.-R. M.-P., domiciliată în orașul Chitila, .. 56, Județul Ilfov, în favoarea Tribunalului Ilfov.
Fără cale de atac.
Pronunțată in ședință publica, azi 14.01.2013.
Președinte, Grefier,
Red.RVA/DF/3 ex./20.03.2013
← Somaţie de plată. Sentința nr. 288/2013. Judecătoria BUFTEA | Actiune in regres. Sentința nr. 1621/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|