Servitute. Sentința nr. 2725/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 2725/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 9065/94/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr.2725

Ședința Publică din data de 25.04.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. E. D.

Grefier D. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant L. F., reclamant L. V. în contradictoriu cu pârâtul Ș. A., având ca obiect servitute- perimare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că dosarul a fost suspendat în baza art.155 ind.1 C. la data de 09.01.2012, după care,

Instanța din oficiu, invocă excepția perimării si retine cauza în pronunțare pe aceasta excepție.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față, introdusă cu cererea înregistrată la nr._, constată următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 09.01.2012, când cauza a fost suspendată în baza art. 1551 C.., pentru faptul că reclamantii nu au făcut dovada demersurilor in vederea indicării domiciliului pârâtului, astfel cum i s-a pus in vedere prin încheierea de ședința din data de 07.11.2011 și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.

Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art.248 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar, potrivit art.252 din Codul de procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu și că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța, în baza art.248 cod. pr. civilă și art.252 cod. pr. civilă, urmează a constata stinsă acțiunea prin perimare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 248 cod. pr.civilă și art.252 cod. pr. civilă constată perimată cauza privind pe reclamanții L. F., L. V. domiciliați in ., ., ., județul Ilfov în contradictoriu cu pârâtul Ș. A. domiciliat in localitatea Moara Vlăsiei ..

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 25.04.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. CED/DS./ 8 ex./26.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Servitute. Sentința nr. 2725/2013. Judecătoria BUFTEA