Somaţie de plată. Sentința nr. 3180/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 3180/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 2004/94/2013

JUDECĂTORIA BUFTEA

JUDEȚUL ILFOV

Dosar nr._

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.3180

Ședința publică din data de 10.05.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: TĂŞCAN ADRIANA

GREFIER: F. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată formulată de creditoarea S.C. S. S. S.R.L. împotriva debitoarei S.C. M. S.R.L.

Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 30.04.2013, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 07.05.2013, apoi la data de 10.05.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 11.02.2013, sub nr._ creditoarea S.C. S. S. S.R.L. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se emită ordonanța de plată care să conțină somației de plată împotriva debitoarei .. și obligarea acesteia la plata sumei de 3.699,88 lei reprezentând contravaloare marfă, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr._/29.10.2008 în valoare de 3.699,88 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale, creditoarea a arătat că a livrat marfă către debitoare în baza facturii nr._/29.10.2008, prin care debitoarea se angaja să plătească prețul la termenul stipulat în factură, respectiv 12.11.2008. Debitul nu a fost achitat la scadenta, iar potrivit art.1535 din Noul cod de procedură civilă care stipulează că se datorează daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, a solicitat obligarea debitoarei la plata acestora în cuantumul legal. A apreciat creanța certă, lichidă și exigibilă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.2-12 din O.U.G. nr.119/2007, art.2 din O.G. nr.13/2011.

În susținerea cererii, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus în copie facturile fiscale emise.(f.4-7).

Cererea nu a fost legal timbrată.

Debitoarea, deși legal citată cu această mențiune, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței.

La data de 22.02.2013 creditoarea a formulat cerere de renunțare la judecată, pe motivul că debitoarea a achitat obligația de plată.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține următoarele:

Întrucât creditoarea la data de 22.02.2013 a depus la dosar o cerere de renunțare la judecată și a precizat faptul că debitoarea a achitat obligația de plată, în baza art.8(1) din O.U.G. nr.119/2007, instanța va lua act de declarația creditorului privind achitarea integrală a debitului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.8 alin.1 din O.U.G. nr.119/2007, ia act de declarația creditoarei S.C. S. S. S.R.L. cu sediul în B., ..178, Județul B. în contradictoriu cu debitoarea S.C. M. S.R.L. cu sediul în Chitila, ..46 ( fostă 8 Mai), Județul Ilfov, privind achitarea debitului și dispune închiderea dosarului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.05.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Tășcan A. F. G.

Red.jud. T.A..

Thn.red.gr.FG/2ex /

10.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 3180/2013. Judecătoria BUFTEA