Somaţie de plată. Sentința nr. 6550/2013. Judecătoria BUFTEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6550/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 16586/94/2012
DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6550
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 12 NOIEMBRIE 2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE ELISABETA-MIHAELA IORDĂCHESCU
GREFIER E. A.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe creditoarea . în contradictoriu cu debitorii, I. M., L. E., având ca obiect somație de plata.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că stadiul procesual al pricinii este la primul termen de judecată, creditoarea a solicitat judecata cauzei în lipsă potrivit art. 242 C.pr.civ., cerere legal timbrată, nefiind depusă întâmpinare, după care,
Instanța în baza art. 104 alin. 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești lasă dosarul la a doua strigare, față de lipsa părților. Se reia dosarul la a doua strigare a cauzei, iar la apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
În conformitate cu dispozițiile art. 159 ind. 1 alin. 4 C.p.c., instanța își verifică competența și constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta acțiune conform art. 2 alin.1 din O.G. 5/2001 rap. la art. 1 pct.1 C.p.c. si art. 5 C.p.c.
Instanța în baza art. 167 C.p.c. raportat la art. 6 alin.1 din OG 5/2001, încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind ca fiind legală, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei, și analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fata constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, creditoarea . a chemat în judecată pe debitorii, I. M., L. E., in calitate de mostenitori ai lui I. M., pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să someze debitorul să plătească creditoarei suma de 337,45 lei, reprezentând preț al serviciilor de telefonie mobilă prestate debitorului și neachitate, suma de 1.241,55 lei reprezentând penalități convenționale in cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere aferente prețului neachitat de 337,45 lei pentru perioada cuprinsă intre scadenta fiecărei facturi si data de 31.12.2012, contravaloarea penalităților convenționale in cuantum procentual de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere aferente debitului principal in cuantum de 337,45 lei curse in continuare, respectiv pentru perioada cuprinsă intre 01.01.2013 si data îndeplinirii obligației de plată, precum si obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată, 104 lei.
În motivare creditoarea a arătat că a furnizat servicii de telefonie mobilă către debitor în baza Contractului pentru servicii V. încheiat la data de 30.11.2009 în baza căruia s-au emis facturi fiscale care nu au fost achitate, in cuantum de 337,45 lei. Pentru acest debit principal debitorul datorează penalități de întârziere potrivit art.6 pct.1 din convenția părților.
În drept a fost invocată OG 5/2001, OG 9/2000, art. 969, 1066 C.civ, art. 379, 274 C.proc.civ.
În dovedire s-au depus înscrisuri (filele 4-34).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
Debitorul, deși legal citat nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanta retine următoarele:
Între creditoarea S.C. V. R. S.A. și debitoarea I. M. s-a încheiat contractul de abonament la serviciile de telefonie mobilă . nr._/2009.
Prin condițiile generale anexate contractului și care fac parte din acesta, creditoarea s-a obligat să presteze servicii de comunicații electronice (art. 1), iar debitorul s-a obligat să plătească tariful pentru aceste servicii, în termen de cel mult 14 zile de la emiterea facturilor de către creditoare (art. 4), iar în caz de întârziere în efectuarea plății, să plătească penalități în cuantum de 0.5 % pe zi de întârziere (art. 4). În condițiile generale s-a stipulat că penalitățile pot depăși cuantumul debitului principal.
În temeiul contractului încheiat, semnat de ambele părți, s-au emis 3 facturi fiscale în perioada 17.04.2011 si 17.07.2011. (f. 6, f. 24-33)
În drept, potrivit art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 5/2001, procedura somației de plată se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.
Așadar, textul legal stabilește anumite condiții de admisibilitate ale procedurii speciale a somației de plată, ce trebuie întrunite cumulativ, și anume 1. existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, 2. creanța să izvorască dintr-un contract sau dintr-un statut, regulament sau a altui înscris 3. contractul, statutul, regulamentul sau alt act juridic izvor al creanței fie constatat printr-un înscris semnat de părți sau însușit de acestea prin alt mod admis de lege.
În cauza de față, analizând contractul încheiat între părți și semnat de acestea, precum și facturile fiscale emise, instanța reține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din OG nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, cu modificările ulterioare, respectiv creanța creditoarei în valoare de 337,45 lei, reprezentând contravaloare servicii de telefonie prestate și neachitate (debit principal) este certă – existența ei rezultă din contractul încheiat coroborat cu facturile fiscale emise, opozabile debitorului, lichidă – cuantumul acesteia fiind determinat prin factura fiscală - și exigibilă – termenul de plată prevăzut în contract, respectiv de maxim 14 zile de la data emiterii facturii, fiind împlinit la data introducerii cererii de chemare în judecată .
În ce privește penalitățile de întârziere, instanța reține în primul rând că, în cererea formulată, creditoarea a pretins și calculat penalități în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, conform contractului încheiat între părți, până la data achitării integrale a debitului principal.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Potrivit art. 4 alin. 1, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. De asemenea, potrivit alin. 2 al art. 4, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate. De asemenea, punctul 1, lit. i) din anexa legii, indică, cu titlu de exemplu, ca fiind o clauză abuzivă, obligarea consumatorului la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, ipoteză pe care instanța o apreciază îndeplinită în cauză.
În cauză, după cum s-a arătat, au fost stipulate penalități de 0,5% pe zi de întârziere, echivalând cu o penalitate cumulată de 182, 50 % pe an – o cotă disproporționat de mare față de dobânzile practicate pe piața bancară, clauză care contravine dispozițiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, astfel cum a fost modificată .
Astfel, se observă că penalitatea impusă se află într-o disproporție vădită și cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând tarifele plătite creditoarei din prezenta cauză pentru recuperarea creanței.
Această disproporție creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului.
Contractul din care izvorăsc pretențiile creditoarei este un act de comerț unilateral, specificul raporturilor juridice dintre profesioniști, pe de-o parte, și consumatori, pe de altă parte, a determinat adoptarea unei legislații speciale, cu caracter imperativ, menită să protejeze interesele consumatorilor.
Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar R. și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.
În acest sens, Curtea Europeană de Justiție a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv.
Curtea a statuat că „În ce privește problema dacă o instanță învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat că sistemul de protecție introdus prin directivă pornește de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora.
Scopul art. 6 din Directivă, potrivit căruia statele membre vor prevedea că clauzele abuzive nu produc efecte față de consumatori, nu ar putea fi atins, dacă consumatorii ar trebui să invoce ei înșiși caracterul abuziv al unor asemenea clauze. În litigiile al căror obiect are o valoare redusă, onorariile avocațiale ar putea fi mai mari decât suma litigioasă, ceea ce ar putea determina consumatorii să se abțină de la formularea unor apărări împotriva aplicării unor asemenea clauze abuzive. Este adevărat că procedurile mai multor state membre permit indivizilor să se apere ei înșiși în astfel de litigii, însă există pericolul deloc neglijabil ca, din neștiință, consumatorul să nu invoce caracterul abuziv al clauzei. Prin urmare, o protecție eficientă a consumatorului poate fi atinsă numai dacă se recunoaște posibilitatea instanței naționale de a verifica din oficiu o asemenea clauză” (cauza Murciano Quintero, C – 240/98, considerentele 25 și 26).
În cauză, opțiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul cu operatorul de servicii de telefonie mobilă nu înlătură în nici un fel realitatea că, în măsura în care dorește să beneficieze de servicii de telefonie pe o piață dominată de câțiva operatori ce practică în esență condiții generale similare, trebuie să accepte în . acesta, încheind astfel un contract eminamente de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză.
De aceea, semnarea contractului de către debitor nu înlătură nici aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 și nici caracterul abuziv al clauzei, motivat în considerentele anterioare.
Pentru toate aceste motive, instanța consideră nejustificate pretențiile creditoarei de obligare a debitorului la plata penalităților de întârziere (atât cele facturate, cât și cele nefacturate), obținute prin aplicarea a 0,5 % pe fiecare zi de întârziere, astfel că urmează să respingă acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
În consecință, în temeiul art. 1 și al art. 6 din OG nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, instanța va admite în parte cererea și va obliga debitorul să plătească creditoarei suma de 337,45 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă.
În baza art. 7 din OG nr. 5/2001, instanța va respinge cererea de emitere a somației de plată pentru restul sumelor reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,5 %, ca neîntemeiată.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, debitorul urmează a fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată legal datorate în cuantum de 39,3 lei, suportate de către creditoare cu prilejul soluționării cererii de emitere a somației de plată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar reținând că societatea creditoare nu a făcut dovada plății onorariului avocațial solicitat în sumă de 62 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de creditoarea ., cu sediul ales la avocat F. Ovanesian cu sediul în C., .-84, J. C., în contradictoriu cu debitorii, I. M. dom. în B., .. 3, ., ., J. Ilfov, L. E. dom. în B., ., nr. 2, J. Ilfov.
Obligă debitorul să plătească creditoarei suma de 337,45 lei, reprezentând contravaloare servicii de telefonie.
Respinge cererea pentru restul sumelor ca neîntemeiată.
Obligă debitorul să plătească creditoarei suma de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și timbrul judiciar.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, pentru debitor.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.11.2013.
P.,Grefier
Red. Jud.IEM/thn.E.A/8 ex/ 10.02.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4739/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 7505/2013. Judecătoria BUFTEA → |
|---|
