Somaţie de plată. Sentința nr. 7605/2013. Judecătoria BUFTEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7605/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 2121/94/2013
DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR.7605
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 17.12.2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE ELISABETA-MIHAELA IORDĂCHESCU
GREFIER E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea, . și pe debitor ., având ca obiect somație de plată.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 10.12.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 17.12.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 13.02.2013 sub nr._ creditoarea, . în contradictoriu cu debitoarea, ., a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea să fie obligată ca în termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii să achite debitul în cuantum de 2.035,34 lei reprezentând contravaloare mărfuri conform facturilor scadente și neachitate, cu cheltuieli de judecată.
In motivare creditoarea arată că între creditoare și debitoare au existat raporturi comerciale în formă simplificată, care au avut ca obiect livrare de mărfuri, in baza cărora creditoarea a procedat la emiterea facturilor fiscale . nr._,_,_ și factura IK 12B006193 semnate si ștampilate de către debitoare.
Mai arată că parata a refuzat achitarea debitului în prezent având un sold de 2.035,34 lei.
În drept, creditoarea a invocat prevederile OUG 119/2007.
În dovedirea acțiunii, creditoarea a depus la dosar înscrisuri, f.5-10.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 39 lei potrivit art.3 lit.o1 din L 146/ 1997, și timbru judiciar de 3 lei, potrivit art.3 alin.1 din OG 32/1995.
Debitoarea nu a depus întâmpinare și nu și-a trimis reprezentant în fața instanței, deși a fost legal citată.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
În fapt, între creditoare și debitoare au existat raporturi comerciale în formă simplificată, care au avut ca obiect livrare de marfuri, in baza cărora creditoarea a procedat la emiterea facturilor fiscale atasate la dosar, semnate si ștampilate de către debitoare. (f. 2-10)
Instanța urmează a analiza dacă pretențiile creditoarei îndeplinesc condițiile cerute de O.U.G nr.119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale pentru emiterea ordonanței de plată. Astfel, potrivit art.2 din O.U.G. nr. 119/2007, dispozițiile acestei ordonanțe se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale.
Astfel, creanța pentru care creditoarea a solicitat emiterea ordonanței de plată are ca obligație corelativă plata sumei de 2.035,34 lei și reprezintă contravaloarea produselor livrate (diferentă debit).
Totodată instanța reține că debitul restant rezultă din facturile emise, înscrisuri care se circumscriu prevederilor art. 2 alin. 1 din O.U. G. nr. 119/2007.
În ceea ce privește caracterul cert al creanței instanța are în vedere și dispozițiile art. 379 alin. 3 C.p.civ., potrivit cărora creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor, sau recunoscute de dânsul. Astfel, creanța debitoarei estre certă întrucât rezultă din facturile emise, înscrisuri însușite de debitoare prin semnătură.
În acest sens instanța reține că facturile fiscale emise de creditoare constituie mijloace de probă pentru obligațiunile comerciale cu condiția să fie acceptate, potrivit art. 46 din Codul comercial. Pe cale de consecință, antrenarea răspunderii contractuale a debitoarei poate fi probată cu facturi fiscale emise de către creditoare dacă acestea au fost acceptate la plată în mod expres, prin semnarea sau ștampilarea acestora, ori în mod tacit, prin fapte neîndoielnice a căror semnificație vizează acceptarea la plată.
Or, facturile fiscale depuse poartă ștampila și semnătura debitoarei, de unde rezultă că acestea au fost acceptate la plată, fiind astfel recunoscută existența creanței creditoarei asupra patrimoniului debitoarei în ceea ce privește suma de 2.035,34 lei (diferență plată facturi emise), modul de calcul fiind evidențiat de către creditoare (f. 5).
Astfel, creditoarea a emis:
- factura fiscala . nr._/28.09.2012, scadenta la 19.10.2012 pentru suma de 857,10 lei;
- factura fiscala . nr._/28.09.2012, scadenta la 19.10.2012 pentru suma de 529,84 lei;
- factura fiscala . nr._/28.07.2012, scadenta la 18.08.2012 pentru suma de 772,16 lei, din care suma restanta 672,16 lei;
- factura fiscala . nr. 12B006193/02.10.2012, scadenta la 23.10.2013 pentru suma de -23,76 lei (achitata de catre debitoare din total)
În materie contractuală, sarcina dovedirii executării obligației revine debitorului, creditorul nefiind ținut să probeze decât existența obligației.
În prezenta cauză, creditoarea a dovedit relațiile contractuale cu debitoarea și obligația acesteia din urma de a-i achita suma pretinsă.
O dată ce s-a făcut dovada existenței unei obligații de plată în sarcina debitoarei, aceasta ar fi trebuit sa dovedească executarea obligației sale, lucru ce nu s-a întâmplat în cauză.
Potrivit art. 379 alin. 4 Cod procedură civilă, creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță. În cauză, caracterul lichid al creanței rezultă din faptul că aceasta este determinată expres în facturi.
Sub aspectul exigibilității creanței, instanța reține că în cuprinsul facturilor nu au fost prevăzute date de scadență, astfel că debitul trebuia achitat încă de la momentul emiterii facturilor, date ce au fost depășite cu mult înainte de introducerea acțiunii.
Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.2 din O.U.G. nr.119 din 2007, motiv pentru care va obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei de 2.035,34 lei reprezentând contravaloare marfă.
În conformitate cu prevederile. art. 10 alin. 3 din O.U.G. nr. 119/2007, instanța va fixa un termen de plată de 10 zile de data comunicării prezentei ordonanțe.
În conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedura civila, instanța poate obliga la cerere partea care a căzut în pretenții să-i plătească celeilalte părți cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea procesului, iar în speță debitoarea este partea care a căzut în pretenții, motiv pentru care va admite cererea creditoarei și, prin urmare, va obliga debitorea să plătească în favoarea creditoarei suma de 42 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de creditoarea, . cu sediul în sector 6, București, .. 15, ., în contradictoriu cu debitoarea, . cu sediul în Voluntari, ., . 5, J. ILFOV.
Obligă debitoarea către creditoare la plata sumei de 2.035,34 lei, reprezentând debit restant, contravaloare mărfuri livrate și neachitate.
Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 42 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Stabilește termen de plata de 10 de zile de la data comunicării.
Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 17.12.2013.
P., GREFIER,
Red. Jud.IEM/thn.E.A. /20 Decembrie 2013/6ex
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6179/2013.... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
