Somaţie de plată. Sentința nr. 1521/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1521/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 7950/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr.1521
Ședința Publică din data de 18.03.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU
Grefier C. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea C. DE P. SHELTER SECURITY SRL și pe debitoarea ASOCIAȚIA P. LACUL LEBEDELOR C. 75, având ca obiect somație de plată.
Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publică din data de 11.03.2013 fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la 18.03.2013 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrata sub nr._ pe rolul acestei instanțe la data de 03.07.2012 creditoarea C. DE P. SHELTER SECURITY SRL a solicitat in contradictoriu cu debitoarea ASOCIAȚIA P. LACUL LEBEDELOR C. 75 obligarea acesteia din urma la plata sumei de 27.310,88 lei reprezentând contravaloarea debitului restant; 2.842,65 lei reprezentând penalități de întârziere conform contractului de pază 185/15.09.2010, calculate pana la data de 25.06.2012, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, creditoarea a arătat că a încheiat cu debitoarea Contractul de P. nr. 185/15.09.2010, al cărui obiect consta in prestarea de servicii de paza si protecție in scopul realizării siguranței bunurilor si valorilor care aparțin beneficiarului, amplasate în perimetrul Parcului Rezidențial Lacul Lebedelor din orașul P., Șoseaua C. nr. 75, jud. Ilfov, beneficiarul acestor servicii având obligația de a achita lunar contravaloarea facturilor fiscale în termen de 15 zile la recepționarea acestora. Astfel, au fost emise facturi fiscale ramase neachitate: parțial_/04.01.2012 - (diferența neachitata in valoare de 80,48 lei) scadenta la 19.01.2012, integral:_/01.03.2012-6904,32 lei scadenta la 16.03.2012, factura_/02.04.2012 de 7380,48 lei scadenta la 17.04.2012, factura_/04.05.2012 de 7142,40 lei scadenta la 19.05.2012,factura_/25.05.2012 de 5803.20 lei, scadenta la 09.06.2012.
Creditoarea a mai arătat că si-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, astfel cum reiese si din Procesul-Verbal de predare-primire obiectiv din 23.05.2012 (anexat la prezenta cerere în copie), încheiat cu ocazia încetării unilaterale a prestării serviciilor ca urmare a încălcării grave a contractului de către BENEFICIAR prin neplata obligațiilor de plata scadente. Raportat la prevederile art. 1488 Noul Cod Civil, debitoarea si-a asumat obligația de plata a serviciilor prestate de către societatea noastră prin receptionarea si acceptarea facturilor fiscale legal emise, precum si înregistrarea acestora in situația financiar-contabila a debitoarei.
S-a mai arătat ca debitoarea a fost convocată la conciliere astfel cum reiese din notificările nr. 521/09.05.2012, respectiv nr. 713/13.06.2012 însă aceasta nu s-a prezentat.
Creditoarea consideră ca sunt îndeplinite cerințele legale, creanța fiind certa, lichida si exigibila, având în susținere înscrisurile anexate.
În drept au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, cu modificările și completările ulterioare.
Cererea a fost legal timbrată cu 39 lei taxă judiciară de timbru și cu 3 lei timbru judiciar.
Debitoarea, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B., excepție soluționată de instanță la termenul din data de 25.02.2013. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată având în vedere că creditoarea, în calitate de firmă de pază nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile contractuale, motiv pentru care debitoarea a hotărât să nu mai prelungească contractul de pază prin act adițional, acesta fiind încheiat pe perioadă determinată, de la data de 02.09.2010 până la data de 31.08.2011. În plus, debitoarea consideră că creanța invocată nu este una certă, lichidă și exigibilă, facturile depuse nefiind semnate de persoana desemnată să reprezinte asociația.
În răspunsul la întâmpinare depus de societatea creditoare la data de 25.02.2013, s-a solicitat respingerea excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei B. ca neîntemeiată. Pe fond, creditoarea a arătat în esență că raporturile contractuale între părți au continuat în mod tacit și după data de 31.08.2011, dovadă fiind plățile parțiale făcute de debitoare pentru servicii prestate se societatea de pază pe lunile ce au urmat precum și foile de pontaj privind efectuarea serviciilor de pază aferente lunilor februarie, martie, aprilie și mai 2012, care sunt semnate și ștampilate de beneficiar. Referitor la reprezentantul asociației de proprietari, creditoarea a arătat că prevederea domnului F. P. în calitate de reprezentant a fost un beneficiu acordat debitoarei, dar acest lucru nu semnifica faptul că aceasta nu își putea schimba reprezentantul în mod unilateral și discreționar.
S-au depus în susținere înscrisuri constând în extrase de cont și foi de pontaj.
Instanța a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între creditoarea C. DE P. SHELTER SECURITY SRL și debitoarea ASOCIAȚIA P. LACUL LEBEDELOR C. 75 a fost încheiat contractul de pază nr. 185/15.09.2010 prin care s-a convenit, ca creditoarea, în calitate de prestator, să execute servicii de pază, patrulare, intervenție, restricționare și control acces și protecție prin forțe și mijloace specifice, în scopul realizării siguranței bunurilor și valorilor care aparțin beneficiarului, amplasate în perimetrul Parcului Rezidențial Lacul Lebedelor din orașul P., șoseaua C. nr. 75. Contractul susmenționat a fost semnat și ștampilat de către reprezentantul debitoarei(filele 16-20).
La art. 3 din convenția părților s-a stabilit că durata contractului este de 12 luni începând cu data de 02.09.2010 până la data de 31.08.2011 inclusiv și se prelungește prin act adițional semnat de ambele părți contractante. Din înscrisurile depuse de părți la dosar instanța constată că acest contract nu a mai fost prelungit prin act adițional după cum s-a prevăzut chiar în interiorul său.
Cu toate acestea, societatea creditoare a emis facturile fiscale nr._/04.01.2012 de 7,380.48 lei scadenta la 19.01.2012,_/01.03.2012 de 6904,32 lei scadenta la 16.03.2012, factura_/02.04.2012 de 7380,48 lei scadenta la 17.04.2012, factura_/04.05.2012 de 7142,40 lei scadenta la 19.05.2012,factura_/25.05.2012 de 5803.20 lei, scadenta la 09.06.2012. Aceste facturi fiscale au fost recunoscute de debitoare prin aplicarea semnăturii și ștampilei la rubrica corespunzătoare.
În aceste condiții, instanța constată că între creditoare, în calitate de prestator și debitoare, în calitate de beneficiar, s-au desfășurat raporturi contractuale în formă simplificată, în baza cărora creditoarea a prestat servicii de pază debitoarei, pentru plata cărora a emis facturile fiscale amintite mai sus, care au fost achitate parțial, rămânând un rest de plată de 27.310,88 lei.
Apărările debitoarei referitoare la aceste facturi sunt considerate de instanță neîntemeiate din următoarele considerente. Referitor la faptul că raporturile contractuale între părți ar fi încetat la data de 31.08.2011, termenul limită al contractului conform articolului 3 din acesta, întrucât nu s-a încheiat un act adițional, instanța constată că acest aspect este confirmat de clauzele contractuale stabilite de cele două părți de comun acord. Cu toate acestea, trebuie subliniat că facturile fiscale emise ulterior acestui moment – filele 11-15, semnarea acestora de către debitoare, plata parțială făcută de debitoare în baza acestor facturi fiscale – după cum rezultă din extrasele de cont depuse la filele 56-61, foile de pontaj semnate și ștampilate de debitoare (filele 62-65), sunt probe care atestă continuarea raporturilor contractuale între părți, de data aceasta nu în baza contractului inițial nr. 185/15.09.2010, al cărui termen a expirat la data de 31.08.2011, ci ca raporturi contractuale simplificate atestate de facturile fiscale emise de creditoare și acceptate la plată de către debitoare.
Referitor la faptul că aceste facturi fiscale nu ar fi fost semnate de către administratorul și/sau președintele asociației de proprietari, astfel cum este prevăzut la capitolul VI din contractul nr. 185/15.09.2010, instanța constată că acest lucru nu prezintă relevanță având în vedere că, creanța solicitată va fi analizată prin raportare la facturile fiscale și nu la dispozițiile contractuale cuprinse în această convenție. Pe de altă parte, deși s-a susținut că semnătura nu ar fi a administratorului acestei asociații, nu s-a invocat faptul că aceasta ar fi una falsificată, în sensul că nu ar aparține unui reprezentant sau prepus al acestei asociații. Trebuie amintit aici că în temeiul OG 5/2001 nu este suficient ca debitoarea să susțină prin întâmpinare anumite aspecte care ar necesita un probatoriu complex și incompatibil cu procedura rapidă a somației de plată, fiind necesar ca această susținere să fie completată cu un minim probatoriu care să facă credibilă apărarea debitoarei. Altfel, dreptul acesteia de a face întâmpinare s-ar transforma într-o modalitate de blocare a procedurii speciale cu unicul scop de a tergiversa judecata și implicit executarea creanței de către creditoare.
S-a mai invocat și îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale de către creditoare, în sensul că agenții de pază au permis accesul persoanelor neautorizate în complex, personalul de pază a fost găsit dormind în post la orele de noapte, iar în luna decembrie a anului 2011 s-a pătruns prin efracție în interiorul a 10 vile din complex, una din vile fiind situată chiar în fața postului de pază. Această afirmație este însă demontată de procesul verbal de predare primire a postului de pază (fila 6), înscris semnat de un reprezentant al societății creditoare și un reprezentant al debitoarei în data de 23.05.2012, de unde rezultă prezumția simplă că raporturile contractuale în formă simplificată între părți au continuat și după data de 31.08.2011, mai exact până în data de 23.05.2012. Mai mult, în acest proces verbal părțile au prevăzut expres că „nu s-au înregistrat pagube materiale sau prejudicii din vina agenților de pază” și „obiectivul a fost predat fără probleme”. De altfel, faptul că se susține prin întâmpinare că în decembrie 2011 s-a petrecut un incident care este atribuit chiar societății de pază, este o recunoaștere implicită că la acel moment această societate încă mai presta servicii de pază debitoarei, deși termenul contractual expirase din august 2011.
Potrivit art. 46 Cod comercial, obligațiile comerciale se probează prin facturi acceptate, precum și prin orice alte mijloace de probă. Factura comercială este un înscris sub semnătură privată prin care se constată executarea unei operațiuni comerciale și face dovada împotriva emitentului ei, în privința întregului său cuprins, indiferent dacă a fost sau nu acceptată iar împotriva destinatarului numai dacă a fost acceptată. Acceptarea facturii poate fi expresă, atunci când este semnată de destinatar ori tacită, în cazul în care rezultă din manifestări de voință neîndoielnice care atestă voința de a accepta factura.
Conform art. 1 alin. 1 din OG nr. 5/2001, modif. procedura somației de plată se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.
Condițiile prevăzute în cuprinsul textului legal, referitoare la creanța însăși, cât și la modalitatea în care aceasta a fost asumată, trebuie îndeplinite în mod cumulativ, pentru admisibilitatea cererilor formulate de către creditoare, pe calea procedurii speciale a somației de plată.
În ceea ce privește creanța pretinsă de creditoare, cu titlu de preț al serviciilor furnizate, instanța constată că este certă și lichidă, având în vedere că atât existența, cât și întinderea ei rezultă din facturile fiscale emise de creditoare și semnate de debitoare.
Creanța respectivă este și exigibilă, întrucât, potrivit dispozițiilor prevăzute în facturile fiscale, plata contravalorii fiecărei facturi trebuia făcută la date care au fost depășite la momentul analizării cererii de către instanța de judecată.
Având în vedere că societatea creditoare a făcut dovada existenței obligației debitorului de a plăti suma pretinsă cu titlu de debit principal, iar acesta nu a probat efectuarea plății acestei sume, constatând îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 1 din OG nr. 5/2001, instanța va admite cererea și îl va soma pe debitor să plătească creditoarei suma de 27.310,88 lei, reprezentând servicii de pază furnizate.
Referitor la capătul de cerere reprezentând suma de 2.842,65 lei penalități de întârziere conform contractului de pază nr. 185/15.09.2010, instanța apreciază că acesta este neîntemeiat având în vedere că dispozițiile contractuale ce decurg din această convenție nu mai produc efecte după data de 31.08.2011 atâta timp cât părțile nu au încheiat un act adițional de prelungire a termenului contractual. Astfel, întrucât daunele moratorii de natură convențională intervin acolo unde sunt expres prevăzute de părți, trebuie concluzionat că această creanță constând în suma de 2.842,65 lei penalități de întârziere calculate în baza art. 2 din contract, nu reprezintă o creanță certă întrucât nu apare ca penalitate în facturile fiscale invocate de creditoarea, motiv pentru care acest capăt de cerere va fi respins ca neîntemeiat.
Se stabilește termen de plată pentru întreaga sumă de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, conform art. 6 alin.2 și 3 din OG 5/2001.
În baza art. 274 C.proc.civ., instanta, constatând culpa procesuală a debitoarei, o va obliga să plătească creditoarei suma de 44 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciara de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂREȘTE
Admite în parte cererea formulată de creditoarea C. DE P. SHELTER SECURITY SRL cu sediul ales în București, .-15, sector 1, si in oraș Voluntari ., județ Ilfov în contradictoriu cu debitoarea ASOCIAȚIA P. LACUL LEBEDELOR C. 75, sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ., sector 4 la Cabinet de Avocat L. Veteleanu.
Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 27.310,88 lei reprezentând debit neachitat.
Respinge capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere.
Stabilește termen de plată în 30 de zile de la data comunicării prezentei hotărâri.
Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 44 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Cu drept de cerere în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.03.2013.
Președinte, Grefier,
Red.jud.FAL./Tehn.CL/6 ex/07.05.2013
JUDECĂTORIA BUFTEA
Dosar nr._
ÎNCHEIERE
Ședința Publică din data de 11.03.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU
Grefier C. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea C. DE P. SHELTER SECURITY SRL și pe debitoarea ASOCIAȚIA P. LACUL LEBEDELOR C. 75, având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru debitoare apărător L. Veteleanu cu împuternicire avocațială la dosar,lipsă fiind creditoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința după care,
Reprezentantul debitoarei solicită a se face mențiune expresă cu privire la sediul pentru comunicarea actelor de procedură în București, ., sector 4 la Cabinet de Avocat L. Veteleanu si de asemenea, solicita ca instanța să se pronunțe asuprea procedurii de citare cu reclamanta având in vedere faptul că una dintre proceduri apare ca fiind afișată pe ușa principală a locuinței, cealaltă fiind primită de un reprezentant.
Instanța constată procedura de citare legal îndeplinită cu creditoarea la ambele adrese.
Pe probe având cuvântul, debitoarea prin reprezentant solicită admiterea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Instanța, in baza art.167 C. pr civilă, încuviințează părților proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei apreciind că acestea sunt utile, pertinente si concludente soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecata si acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul debitoarei solicită a se avea in vedere ca facturile depuse de reclamanta creditoarea nu sunt semnate de dl P. F., persoana desemnata conform prevederilor contractuale de a semna in mod legal facturile emise în baza serviciilor prestate,creanța solicitată nu este certă, lichidă si exigibilă,cererea nu îndeplinește condițiile de promovare a somației de plată, raportat la dispozițiile art.1 al.1 din O.G.5/2001.Cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera si pentru ca părțile să depună concluzii scrise, va dispune amânarea pronunțării, sens în care,
DISPUNE
Amână pronunțarea cauzei la 18.03.2013
Pronunțată în ședința publică azi, 11.03.2013.
Președinte, Grefier
← Pretenţii. Sentința nr. 6193/2013. Judecătoria BUFTEA | Fond funciar. Sentința nr. 6239/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|