Acţiune în constatare. Sentința nr. 4346/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4346/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 29-09-2014 în dosarul nr. 4414/94/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR.4346
Ședința publică de la 29.09.2014
Instanța constituită din:
Președinte: M. E.
Grefier: R. U.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții A. A. și A. N., având ca obiect acțiune în constatare.
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 03.09.2014, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de, 10.09.2014, 17.09.2014, 24.09.2014, 29.09.2014, când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA
Deliberand, constata urmatoarele:
Prin actiunea civila inregistrata la data de 03.04.2013 la Judecătoria B. sub nr. _ reclamanții A. A. și A. N. au solicitat să se constate calitatea de moștenitori ai decfunctului A. D., decedat la 24.08.2009, cu ultimul domiciliu în Voluntari, jud. Ilfov.
În motivare reclamanții au arătat că sunt unicii moștenitori ai defunctului lor tată, A. D..
Printr-o tranzacție constatată printr-o hotărâre de expedient, în dosar nr. 4962/94//2010 al Judecătoriei B., au partajat bunurile rămasă după defunct, și anume cota de ½ din imobilul situat în Voluntari, ., jud. Ilfov și loc de veci situat în Voluntari, jud. Ilfov. La primăria orașului Voluntari nu le-a fost recunoscută această hotărâre, din care nu rezulta calitatea acestora de moștenitori ai defunctului.
În drept, art. 111 C.proc.civ.
La termenul de judecată din 03.09.2014, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei de interes.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate, instanța constată următoarele:
Potrivit art.248 alin.1 C.p.c., instanta se va pronunta mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea in fond a cauzei.
Interesul, ca si conditie de exercitiu a actiunii civile, reprezinta folosul practic, imediat pe care-l are o parte pentru a justifica punerea in miscare a procedurii judiciare, reclamantul trebuind sa justifice in persoana sa interesul de a promova actiunea civila.
Prin prezenta s-a solicitat de către reclamantii A. A. si A. N. constatarea calității de mostenitori a defunctului A. D..
Prin sentinta nr. 4229 din 29.09.2010 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, având ca obiect partaj judiciar, a fost consfințită tranzactia părților din prezentul dosar cu privire la succesiunea defunctului A. D..
Tranzactia judiciară este un contract care-si produce efectele după ce este prezentată instantei care pronunță o hotărâre de expedient. Înainte de a pronunta hotărârea de expedient, instanta va proceda la verificarea tranzactiei si in cazul in care nu o va găsi in conformitate cu dispozitiile legale va dispune continuarea judecătii. Cu alte cuvinte, deși soluția dată in cauză reprezintă invoiala părților, pentru a o consfinți instanta trebuie să aibă convingerea că aceasta este legală si că, de exemplu, părțile intre care a fost incheiată sunt mostenitorii defunctului sau că bunurile partajate apartin acestuia.
Prin urmare, prin pronuntarea hotărârii prin care este partajată succesiunea numitului A. D. este recunoscută implicit si calitatea de succesori ai acestuia a reclamantilor A. A. și A. N., care sunt menționați in dispozitiv ca fiind fiii defunctului.
In concluzie, instanta consideră că o nouă hotărâre care să aibă ca obiect constatarea calității de mostenitori a reclamantilor este lipsită de interes, motiv pentru care va admite exceptia invocată din oficiu si va respinge actiunea ca fiind lipsită de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția lipsei de interes, invocată din oficiu.
Respinge acțiunea privind pe reclamanții A. A. și A. N., ambii domiciliați în Voluntari, ., jud. Ilfov, ca lipsită de interes.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, calea de atac urmând să fie depusă la Judecătoria B..
Pronuntat în sedință publică, azi, 29.09.2014.
Pentru PREȘEDINTE,GREFIER
M. E. aflată în concediu medical R. U.
semnează Președintele instanței
E. D.
Red.jud.ME
Thn.red.gr.RU/
4 ex/19.01.2015
← Actiune in regres. Sentința nr. 1347/2014. Judecătoria BUFTEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5900/2014.... → |
---|