Plângere contravenţională. Sentința nr. 6826/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 6826/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 1644/94/2014

JUDECATORIA B.

Dosar nr._

Sentința civilă nr.6826

Ședința Publică din data de 19.12.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU

Grefier C. L.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petentul D. V. V. in contradictoriu cu intimatul I. de Politie al Județului Ilfov având obiect de judecată plângere împotriva procesului verbal de contravenție.

Dezbaterile in fiind au avut loc in ședința publică din data de 08.12.2014, fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta sentința, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 19.12.2014 si a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 13.02.2014, sub nr._, petentul D. V. V. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 04.08.2012 încheiat de agenți constatatori din cadrul intimatului.

In motivarea plângerii petentul a arătat ca la data de 04.08.2012, orele 21: 30 in s-a întocmit procesul verbal de contravenție prin care a fost sancționat pentru faptul că ar fi adresat injurii si cuvinte jignitoare la adresa tatălui său. Petentul a menționat ca nu a fost înștiințat de întocmirea procesului verbal de contravenție si a luat la cunoștința de acesta la momentul in care s-a dus la primărie pentru a-si plăti impozitele.

In drept, plângerea nu a fost întemeiată.

In susținerea plângerii petentul a depus copia procesului verbal de contravenție.

Cerere legal timbrata potrivit OUG 80/2013.

Legal citat, intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității depunerii plângerii iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii.

Instanța a încuviințat si administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului, sub aspectul excepției tardivității depunerii plângerii, instanța retine următoarele:

Excepția tardivității este o excepție de procedură, absolută și peremptorie ce poate fi invocată de instanță în orice stare a pricinii.

În sensul caracterului absolut al acestei excepții este și norma specială reglementată la art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 care prevede că instanța competentă să soluționeze plângerea, verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen.

Potrivit art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 împotriva procesului verbal de constatare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

În cauza de față procesul verbal de contravenție . nr._ a fost întocmit de agentul constatator din cadrul intimatei în data de 04.08.2012, în prezența petentului, care a semnat de primire la rubrica corespunzătoare.

Semnătura aplicată pe procesul verbal de contravenție a fost contestată în instanță de petent care a susținut că nu-i aparține și că nu avea cunoștință de întocmirea actului sancționator. Cu toate acestea, petentul a refuzat să se înscrie în fals cu privire la semnătură, motiv pentru care instanța consideră că falsul nu a fost dovedit și nu poate ține cont de afirmațiile acestuia.

Termenul de 15 zile stabilit de legiuitor pentru introducerea plângerii împotriva procesului verbal de contravenție este un termen procedural legal, imperativ și absolut a cărui nerespectare atrage tardivitatea cererii, afectând astfel valabilitatea actului de procedură. Potrivit art. 101 alin. 1 C.pr.civ. termenele procedurale se calculează pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua când a început nici ziua când s-a sfârșit termenul.

Aplicând aceste reguli în cauza de față, instanța constată că petentului i s-a comunicat procesul verbal de contravenție la data întocmirii, 04.08.2012, de la această dată începând să curgă termenul de exercitare a plângerii împotriva acestuia, care s-a împlinit în data de 20.08.2012, aceasta fiind ultima zi în care petentul putea introduce cererea. Or, din actele dosarului rezultă că plângerea a fost înregistrată la poliție la data de 04.02.2014, cu depășirea termenului legal.

Din aceste considerente, instanța va admite excepția tardivității, invocată din oficiu și va respinge plângerea ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite excepția tardivității depunerii plângerii formulata de petentul D. V. V. domiciliat in Voluntari, ., JUDET Ilfov in contradictoriu cu intimatul I. de Politie al Județului Ilfov cu sediul in București . nr. 7, sector 2.

Respinge plângerea ca tardiv formulată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.12.2014.

Președinte, Grefier,

Red: jud FAL/ Tehnored CL

4 ex/29.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6826/2014. Judecătoria BUFTEA