Actiune in regres. Sentința nr. 1469/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1469/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 22-04-2014 în dosarul nr. 3105/94/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 1469
Ședință publică din data de 22.04.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
P.- Tășcan A.
GREFIER- M. S. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SA, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA A. R. S.A și intervenientul M. G. având ca obiect acțiune în regres
Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 08.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 16.04.2014 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.03.2013, sub nr._, reclamantul . SA a chemat în judecată pe paratul . R. SA și intervenientul M. G. solicitând obligarea paratului la:
- plata sumei de 9440,43 lei din care:
- 9365,51 lei reprezintă cuantumul despăgubirii achitate de S.C. ASTRA pentru avariile autovehiculului cu nr. de înmatriculare_,
- 74,92 lei reprezintă penalități de întârziere calculate pana la data introducerii prezentei acțiuni,
- plata penalităților de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, in continuare pana Ia plata efectiva a sumelor datorate;
- plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.
În fapt, în data de 11.04.2012, M. G., conducând autovehiculul cu nr._, a produs din culpa sa un accident de circulație astfel cum rezulta din Constatarea Amiabila de Accident.
În urma accidentului de circulație, a fost avariat auto marca Ford Fiesta cu nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO la societatea reclamantei, cu polița nr._ în baza căreia am plătit despăgubirea cuvenita în cuantum de 9365,51 lei, astfel cum rezulta din Extras de cont nr. 115/15.06.2012 si actul de evaluare a pagubelor si stabilire a despăgubirilor.
Prin plata despăgubirii, în temeiul dispozițiilor art. 22 din Legea 136/1995, S.C ASTRA S.A., se subrogă în drepturile asiguratului său CASCO, fiind îndreptățită sa recupereze suma achitată de la asigurătorul de răspundere civila al persoanei vinovate de producerea accidentului.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 49 din L 136/1995, suma plătită drept despăgubire urmează a fi recuperată de la pârâtă, întrucât deținătorul auto_, al cărui conducător se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente de autovehicule la E. ROMÂNIA A. R. S.A. (polița RCA_).
Față de dispozițiile mai sus menționate și potrivit prevederilor Ordinului 14/2011 al CSA, s-a formulat cererea de despăgubire înregistrată la E. ROMÂNIA A. R. S.A. cu nr. 4595/04.02.2013 prin care s-a solicitat plata sumei de 9365,51 lei, reprezentând cuantumul despăgubirii acordate de ASTRA asiguratului sau CASCO, la care au fost anexate înscrisurile doveditoare.
Prin aceeași cerere pârâta a fost invitată la conciliere pentru data de 25.02.2013, în situația în care pârâta nu-și îndeplinea obligația de plata a despăgubirii.
Parata E. ROMÂNIA A. R. S.A. nu s-a prezentat la conciliere, și nici nu a formulat nici un fel de obiecție cu privire la suma solicitată.
Față de împrejurarea că E. ROMÂNIA A. R. S.A. nu si-a onorat obligația de plata, deși potrivit prevederilor art. 64 alin 2 din Ordinul 14/2011 al C.S.A. era obligată ca în termen de 15 zile calendaristice să achite suma plătită cu titlu de despăgubire de S.C. A.-R. ASTRA S.A., pârâtei E. ROMÂNIA A. R. S.A. îi este solicitată plata sumei de 9365,51 lei, reprezentând cuantumul despăgubirii acordate de ASTRA asiguratului sau CASCO pentru avarierea autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ .
Conform prevederilor art. 64 alin 4 din Ordinul nr.14/2011 al CSA, pârâta datorează și suma de 74,92 lei, cu titlu de penalități de întârziere, calculate de la data scadentei, respectiv de la data de_ până la_, astfel: 9365,51 lei x 0,1 %/zi x 8 zile = 74,92 lei.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 22, art. 49, art. 54 din L 136/1995, art.64 din Ordinul 14/2011 al CSA.
În dovedirea pretențiilor se solicită încuviințarea probei cu înscrisuri (filele 4 – 43, ), si orice alte probe utile, pertinente, concludente.
Legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat la termenul încuviințat.
Intervenientul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței la termenul încuviințat.
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 681,42 lei si timbru judiciar aferent în cuantum de 5 lei (fila 52).
La termenul din data de 08.04.2014, instanța în a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei apreciind-o ca fiind concludentă, utilă și pertinentă soluționării cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
La data de 11.04.2012, intervenientul forțat M. G., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_, cu asigurare de răspundere civilă obligatorie emisă de pârâtă, a produs din culpa sa un accident de circulație, în care a avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantă.
În baza poliței CASCO, reclamanta a plătit despăgubirea în cuantum de 9365,51 lei.
La data de 4.02.2013 reclamanta a convocat pârâta la conciliere, comunicându-i valoarea pretențiilor și actele justificative (fila 5), însă pârâta nu a achitat debitul în termen de 15 zile de la avizare și nici nu a contestat cuantumul despăgubirii.
Potrivit dispozițiilor art.1357 C.civ. orice faptă care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, fiind atrasă răspunderea nu numai pentru prejudiciul cauzat cu intenție, dar și pentru cel produs din culpă.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995, în limitele indemnizației plătite asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.
Având în vedere că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța va admite cererea reclamantei și va obliga pârâta la plata sumei de 9365,51 lei.
Potrivit art.64 alin.4 din Normele de aplicare ale Ordinului CSA 14/2011, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termen sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
Reținând că despăgubirea nu a fost achitată de asiguratorul RCA în 15 zile de la data avizării scrise, instanța urmează a obliga pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate la debitul de 9365,51 lei, de la data de 19.02.2013 până la data achitării integrale a sumei datorate.
De asemenea, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, având în vedere că pârâta a căzut în pretenții, instanța o va obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru în cuantum de 681,42 lei, timbru judiciar în cuantum de 5 lei și onorariu de avocat în cuantum de 1941,91 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta . SA cu sediul în București, cu sediul ales la Cabinet de Avocatură "A. Nedelus" din . nr. 83, sector 3, în contradictoriu cu pârâta . R. SA cu sediul în Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, județul Ilfov, intervenient M. G. cu domiciliul în ..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 9365,51 lei și a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, aferente debitului, de la data de 19.02.2013 până la data achitării integrale a sumei datorate.
Obligă pârâta la plata către reclamanta a sumei de 681,42 lei taxa de timbru, 5 lei timbru judiciar si 1941,91 lei onorariu de avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.04.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
TĂȘCAN ADRIANAMANOLESCU S. I.
Red. Jud. TA/thn MSI/5 ex/23.04.2014
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1002/2014. Judecătoria... | Evacuare. Sentința nr. 4408/2014. Judecătoria BUFTEA → |
---|