Evacuare. Sentința nr. 4408/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 4408/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 4415/94/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

-

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4408

Ședința publică de la 01.10.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: TOMA STERICĂ DAN

GREFIER: M. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. I. D. & Contractor S.A. și pe pârâta .., pentru constatarea din oficiu a perimării.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 24.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 01.10.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Asupra acțiunii civile introduse de reclamanta S.C. I. D. & Contractor S.A. în contradictoriu cu pârâta .. înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.04.2012 având ca obiect evacuare.

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 29.05.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art.242 alin.1, pct.2 din codul de procedură civilă pentru faptul că părțile nu au formulat cerere de judecare a cauzei în lipsă.

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perima de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se un act de procedură în vederea judecării pricinii; Instanța, în baza art.248 și urm. Cpciv, urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea din oficiu.

Constată intervenită perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. I. D. & Contractor S.A., cu sediul în Voluntari, . de Afaceri Construdava, nr. 4C, . Ilfov în contradictoriu cu pârâta .. prin Lichidator Judiciar C.I.I. P. D., cu sediul în Beiuș, .. 6, J. Bihor.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 1.10.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. S. D. M. G.

Red.TSD/Tehn.Dact.MG/4 ex/03.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 4408/2014. Judecătoria BUFTEA