Contestaţie la executare. Sentința nr. 6087/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6087/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 8470/94/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6087
Ședința publică din data de 13.11.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – TOMA STERICĂ DAN
GREFIER - M. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorii I. O. și I. Ș., intimatul G. B. S.A. și intervenientul principal H. D. S.A., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 22.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când instanța, pentru a da posibilitate intimatei să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea la data de 29.10.2014, la 06.11.2014 și la 13.11.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.07.2013, sub nr._, contestatorii I. O. și I. Ș. în contradictoriu cu intimatul G. B. S.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 614/2013 al Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești „D., C. & Asociații”, anularea încheierii de încuviințare a executării nr. 2405/06.06.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, anularea somației emisă în data de 14 iunie 2013 în dosarul de executare nr. 614/2013 și a actelor de executare ulterioare.
În fapt, contestatorii au arătat că la data de 20.06.2013 S.C.P.E.J. „D., C. & Asociații” le-a comunicat încheierea de încuviințare a executării silite nr. 2405/06.06.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ și somația emisă în data de 14.06.2013 din care rezultă că în dosarul de executare nr. 614/2013 a fost începută executarea silită imobiliară asupra imobilului situat în ., . lotul 13 și cota indiviză de 1/17 din lotul 18, .. Prin somație, executorul judecătoresc le-a pus în vedere ca în termen de 15 zile de la primirea somației să consemneze la dispoziția S.C.P.E.J. „D., C. & Asociații” suma de 1.575.772,76 euro +_,94 lei, creanță al cărei temei îl reprezintă contractul de credit nr. 2685/02.05.2007 și contractele de garanție imobiliară nr. 2543/24.12.2007 și nr. 873/02.05.2008 încheiate de H. D. S.A.
Mai arată că imobilul situat în ., . lotul 13 și cota indiviză de 1/17 din lotul 18, . a fost cumpărat prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat de B.N.P. I. L. D. cu nr. 503/27.05.2009 și cu toate că prețul de 167.000 euro a fost plătit integral până la data autentificării contractului, banca nu și-a dat acordul pentru ridicarea ipotecii. Prin actul adițional nr. 1 la contractul de vânzare – cumpărare H. D. S.A. și-a asumat obligația față de contestatori să elibereze imobilul de toate ipotecile care îl grevau, sub sancțiunea rezilierii de drept a contractului.
Precizează contestatorii că ipoteca nu a încetat iar contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 503/27.05.2009 a fost reziliat cu consecința revenirii dreptului de proprietate în patrimoniul societății H. D. S.A. concomitent cu nașterea creanței de 334.000 euro în favoarea lor; pentru a garanta plata sumei de 334.000 euro H. D. S.A. a constituit în favoarea acestora ipoteca de rang I în mod irevocabil și necondiționat asupra unor bunuri imobile aflate în proprietatea societății. Pentru această creanță contestatorul I. Ș. a formulat cerere de înscriere la masa credală fiind înscris în tabelul preliminar de creanțe întocmit de administratorul judiciar.
Consideră contestatorii că anularea încheierii de încuviințare a executării silite nr. 2405/06.06.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ se justifică întrucât nu cuprinde suma pentru care s-a încuviințat urmărirea silită a bunului imobil – mențiune obligatorie conform art.665 alin.3 C.proc.civ.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.711, art.714 alin.1, pct.1 C.proc.civ..
În dovedire, contestatorii au depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: somație emisă în data de 14.06.2013, Încheiere din data de 14.06.2013, Încheierea nr. 2405/06.6.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, Contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 503/27.05.2009, Acord referitor la instituirea unei ipoteci de rang I din data de 22.11.2010, Acord privitor la instituirea unei ipoteci de rang I din data de 12.01.2011, contract de ipotecă autentificat sub nr. 843/18.09.2012, Buletinul procedurilor de insolvență nr._/20.11.2012.
Prin cererea de suspendare a executării silite, depusă la data de 17.07.2013, contestatorii au solicitat admiterea cererii și să se dispună suspendarea executării silite în dosarul nr. 614/2013 al S.C.P.E.J. „D., C. & Asociații” până la soluționarea contestației la executare în dosarul nr._ față de împrejurarea că bunul imobil nu se mai află în patrimoniul lor.
Cererea de suspendare a executării silite a fost întemeiată pe dispozițiile art.718 alin.1 C.proc.civ.
La data de 17.07.2013 contestatorii au formulat cerere de suspendare provizorie a executării silite, cerere admisă prin Încheierea nr. 3419/12.08.2013.
Intimata a formulat întâmpinare privind cererea de suspendare a executării silite solicitând respingerea cererii ca nefondată având în vedere că nu există motive temeinice care să justifice suspendarea executării în condițiile legii; din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, nu rezultă faptul că imobilul nu se mai află în patrimoniul contestatorilor, persoane fizice astfel că orice alte susțineri rămân fără fundament.
Totodată, a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, motivat de faptul că susținerile expuse prin contestația la executare formulată potrivit cărora contestatorii nu mai sunt proprietarii imobilului, obiect al executării silite contestate, nu pot fi primite prin raportare la condițiile în care înscrisurile la care fac trimitere aceștia au fost încheiate fără respectarea condițiilor legale și a-i fi opozabile, respectiv: nu există acordul său cu privire la cele expuse mai sus, actele la care fac trimitere contestatorii nu respectă forma ad validitatem, rezoluțiunea nu a fost constatată de către instanță, astfel că nu s-au produs efectele la care fac trimitere contestatorii, respectiv că imobilul a revenit în patrimoniul vânzătoarei.
De asemenea, arată că actele adiționale încheiate ulterior contractului de vânzare – cumpărare nr. 503/27.05.2009 nu îndeplinesc condițiile legale de validitate pentru a produce efectele arătate de contestatori..
Susține intimata că actele de executare silită au fost întocmite cu respectarea formelor legale, contestatorii sunt titularii dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul executării, creanța sa îndeplinește toate condițiile legale pentru a fi pusă în executare, este certă, lichidă și exigibilă, potrivit dispozițiilor art. 662 C.proc.civ.
Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 205 C.proc.civ.
H. D. S.A. a formulat cerere de intervenție principală solicitând instanței să dispună anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 614/2013; anularea încheierii de încuviințare a executării nr. 2405/2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ ; anularea somației emisă în data de 14 iunie 2013 în dosarul de executare nr. 614/2013 și a actelor de executare ulterioare.
În motivarea cererii, intervenientul a susținut faptul că împotriva sa a fost deschisă procedura insolvenței prin încheierea de ședința din data de 27.09.2012 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2012 și că imobilul ce face obiectul executării silite se află în proprietatea sa, foștii cumpărători având un drept de creanță reprezentând prețul ce trebuie restituit și daunele interese datorate, condiții în care sunt incidente dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 ce dispus suspendarea oricărei măsuri de executare prin care creditorii urmăresc realizarea creanțelor altfel decât în procedura colectivă instituită de Legea 85/2006.
Mai arată că anularea încheierii de încuviințare a executării silite nr. 2405/06.06.2013 se justifică și pentru faptul că nu cuprinde suma pentru care s-a încuviințat urmărirea silită a bunului imobil (mențiune obligatorie conform art. 665 alin.3 C.proc.civ.) iar anularea somației din 14.06.2013 se impune și pentru că se solicită plata unei sume mai mari decât creanța băncii.
Cererea de intervenție principală a fost întemeiată pe dispozițiile art. 61, art.62 C.proc.civ.
La solicitarea instanței, Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești „D., C. & Asociații” a depus copie a dosarului de executare nr. 614/2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 02.05.2007, între G. B. International NV– Sucursala România și intervenientul principal H. D. SA (fostă Future Real Estate SA), a fost încheiat contractul de credit nr.2685/02.05.2007, modificat prin actele adiționale nr.1/19.06.2007, nr.2/14.09.2007, nr.3/28.09.2007, nr.4/27.11.2007, nr.5/28.01.2008, nr.6/31.03.2008, nr.7/25.04.2008, nr.8/01.09.2009, nr.9/01.10.2009, nr.10/02.11.2009, nr.11/02.12.2009, nr.12/05.01.2010, nr.13/12.01.2010, nr.14/30.09.2010, nr.15/24.12.2010.
De asemenea, între G. B. International NV – Sucursala România și intervenientul principal H. D. SA (fostă Future Real Estate SA) au fost încheiate: contract de garanție imobiliară autentificat prin încheierea nr.2543/24.12.2007 de notar public M. G. D., completat prin act adițional autentificat prin încheierea nr.872/21.05.2008 de notar public M. G. D. și contract de garanție imobiliară autentificat prin încheierea nr.873/21.05.2008 de notar public M. G. D. și asupra imobilelor situate în comuna Corbeanca, ., teren și construcții (construcții viitoare, la momentul respectiv), ./3/6, identificat prin număr cadastral 1718/13 și 1718/13-C1.
La data de 27.05.2009, cu acordul creditorului, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.503/27.05.2007 de BNP I. L. D., imobilele mai sus menționate au fost înstrăinate de către intervenientul principal către contestatorii I. Ș. și I. O., grevat de dreptul de ipotecă în favoarea G. B. International NV – Sucursala România, înscris în cartea funciară.
La data de 24.09.2012 a fost notată în cartea funciară cesiunea de creanță intervenită între cedentul G. B. International NV – Sucursala România și intimata G. B. SA pentru drepturile și obligațiile născute din contractele de ipotecă.
La data de 22.05.2013, intimata G. B. SA a formulat cerere de executare silită pentru recuperarea creanței de 1.575.772,76 euro, formată din 1.310.192,01 euro, debit principal datorat și 265.580,75 euro, dobânzi, calculate la data de 12.05.2013, prin executarea imobilului situat în comuna Corbeanca, ., ./3/6, identificat prin număr cadastral 1718/13 și 1718/13-C1 și cota indiviză de 1/17 din imobilul teren (drum de acces, spațiu verde, spațiu utilități) în suprafață totală de 3.146,70 mp, proprietatea contestatorilor I. Ș. și I. O..
Prin încheierea din data de 23.05.2015 a SCPEJ D., C. & Asociații, a fost deschis dosarul de executare silită nr.614/2013.
La data de 06.06.2013, prin încheierea nr.2405, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria B. a încuviințat executarea silită, prin executare silită imobiliară, în baza contractelor de credit bancar și a contractelor de garanție imobiliară mai sus menționate, împotriva contestatorilor I. Ș. și I. O..
La data de 14.06.2013, prin încheiere, executorul judecătoresc a stabilit suma totală de plată și cheltuielile de executare în cuantum de 1.575.772,76 euro + 94.911,94 lei (f.235, 236), iar la data de 14.06.2013 a emis somația în dosarul de executare nr.614/2013, pentru aceste sume, somație comunicată contestatorilor la data de 19.06.2013 (f.230).
În principal, demersul juridic al contestatorilor se articulează în jurul faptului că ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare intervenit între aceștia și intervenienta ., ca urmare a neîndeplinirii de către intervenientă a obligației asumate prin acte adiționale (încheiate la 22.11.2010 și 12.01.2011 – f.19-28), contractul de vânzare cumpărare a fost reziliat, cu consecința reintrării imobilului în patrimoniul intervenientei.
Aceste apărări ale contestatorilor urmează a fi înlăturate pentru următoarele motive: pe de o parte, actele subsecvente încheiate între intervenientă și contestatori nu sunt opozabile creditorului ipotecar. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 816 alin.1 C.pr.civ. ,,creditorii care au ipotecă înscrisă asupra unui imobil îl pot urmări în orice mâini ar trece și pot cere vânzarea lui pentru a se îndestula din prețul rezultat’’.
Sub acest aspect, instanța reține că executarea silită asupra imobilului este legală, atâta timp cât creditorul ipotecar urmărește bunul, în limita creanței, fără ca proprietarii să poată fi obligați să răspundă peste limita garanției constituite.
În ceea ce privește actele de executare efectuate în cauză, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.628 alin.2 C.p.c. ,,în cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalități sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii’’.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.628 alin.4 C.p.c. ,,pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, încheierea executorului judecătoresc este titlu executoriu’’.
În această perspectivă, instanța constată că prin încheierea din data de 14.06.2013, în dosarul de executare silită nr.614/2013 (f.235), executorul judecătoresc nu stabilește în nici un mod suma reprezentând debit principal și suma reprezentând dobânzi, nemaivorbind de calcularea efectivă a acestor sume. Astfel, executorul se limitează la a relua în cuprinsul încheierii menționate suma totală solicitată de către creditor (acesta din urmă precizează totuși în cererea de executare silită – f.294 – că suma se compune din 1.310.192,01 euro, credit principal și 265.580,75 euro, dobânzi).
Potrivit dispozițiilor art.632 alin.1 C.p.c. ,,executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu’’, ori, astfel cum am arătat, în ceea ce privește dobânzile, au aptitudinea de a constitui titlu executoriu sumele astfel calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii.
În viziunea legiuitorului, intervenția executorului în mod nemijlocit în această etapă a stabilirii cuantumului dobânzilor, a penalităților, sau altor sume (și nu prin aliniere formală la norma de drept, prin emiterea unei încheieri), constituie o garanție a debitorului a faptului că sumele ce constituie titlul executoriu au fost stabilite ,,potrivit legii’’ de către un ,,terț neinteresat’’. Nu mai puțin, în lipsa oricărei determinări cantitative, nu se poate identifica nici suma reprezentând debitul principal.
În logica celor expuse, instanța va anula actele de executare ce formează obiectul dosarului execuțional nr. 614/2013 înregistrat la SCPEJ D., C. și Asociații.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestatia la executare formulată de contestatorii I. O. și I. Ș., cu domiciliul ales la "M. și Peniuc" SPRL, cu sediul în București, ., ., sector 2 în contradictoriu cu intimatul G. B. S.A., cu sediul ales la SCA S., M., D. și Asociații în sector 3, București, . Business Center, nr. 11A, .. 4.
Anulează actele de executare ce formeaza obiectul dosarului executional nr. 614/2013 inregistrat la SCPEJ D., C. și Asociații.
Respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
Respinge cererea de intervenție principală formulată de intervenientul principal H. D. S.A. prin administrator judiciar BNS INSOLVENCY I.P.U.R.L. în sector 3, București, . ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. S. D. M. G.
Red.jud.TSD/Thn.red.gr.MG/6 ex/
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4542/2014. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 581/2014. Judecătoria BUFTEA → |
---|