Contestaţie la executare. Sentința nr. 2641/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 2641/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 25-06-2014 în dosarul nr. 4892/94/2014

Operator de date cu caracter personal nr. 5128

ROMÂNIA

Judecătoria B.

B., .. 24, nr.1, jud. Ilfov

Secția Civilă

Dosar nr.

_

SENTINTA CIVILA NR. 2641

Ședința publica din data de 25.06 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. M.

GREFIER: T. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator B. SA, P. REPREZENTANT și pe intimat B. E. JUDECĂTORESC T. G., intimat M. F., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au raspuns partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care învederează ca prin sv. registratura la 19.06.2014 B. G. T. a depus intampinare, dupa care,

Instanta invoca din oficiu exceptia netimbrarii cererii de chemare in judecata si retine cauza in pronuntare pe exceptia invocata.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. contestația înregistrată pe rolul Judecatoriei B. la data de 02.06.2014, sub nr._, contestatoarea B. S.A a formulat contestația la executare solicitând obligarea B. T. G. la continuarea executarii silite in dosarul de executare nr. 576/2012, urmand ca acesta sa recupereze cheltuielile de executare de la debitor si anularea adresei mentionate, in subsidiar, s-a solicitat diminuarea cuantumului cheltuielilor de executare și, pe cale de consecință, anularea în parte a proceselor-verbale din data de 06.07.2012 si data de 27.03.2014.

În motivarea contestației contestatoarea a arătat că a încheiat în data de 15 mai 2012 contractul privind efectuarea activității de executare silită nr. 51.6A/4732, la care s-a încheiat act adițional nr. 1 cu B. Executorilor Judecătorești asociați T. G. și M. O., prin care părțile au agreat modalitatea desfășurării procedurii executării silite în privința debitorilor B., chiar subscrisa achitand in integritate sumele reprezentand avans de onorariu si de cheltuielile de executare silita, in conformitate cu dispozitiile Contractului.

Contestatoarea a mai arătat că, B. T. G. nu a fost în măsură să recupereze de la debitor sumele cuprinse în titlul executoriu, mai mult, acesta a considerat necesar să transmită societății o adresa prin care i-a pus în vedere să achite întregul cuantum al cheltuielilor de executare stabilite prin procesele verbale de cheltuieli.

A precizat că, că B. T. G. a apreciat că este îndreptățit pentru a recupera cheltuielile de executare de la dreditor întrucât acesta din urmă ar fi dat dovadă de lipsă de stăruință cu privire la dosarele de executare, ceea ce ar echivala, în opinia intimatului, cu o manifestare tacită de renunțare la executare.

Contestatoarea a menționat faptul că intimatul B. T. G. a dedus în mod cu totul eronat că B. a dat dovadă de lipsă de stăruință în dosarul de executare, aceasta manifestându-si în mod constant interesul pentru ducerea la îndeplinire de către B. T. G. a actelor de executare necesare recuperării debitelor înscrise în titlurile executorii.

Conform prevederilor legale, contestatoarea apreciaza ca suportarea cheltuielilor de executare nu este în sarcina creditorului, ci în conformitate cu dispozițiile art. 3717 alin. (2) din codul de procedură civilă de la 1865, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel.

Cu privire la cheltuielile de executare, din cuprinsul contractului, părțile au prevăzut modalitatea plății cheltuielilor și onorariului de către B., respectiv avans cheltuieli de executare în cuantum de 100 lei si avans onorariu în cuantum de 60 de lei, urmând ca B. G. T. să retină un procent de 5% din sumele recuperate de la debitori până la recuperarea integrală a sumelor datorate în baza titlurilor executorii.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 3711alin. (2), art. 399 alin. (1) din C.proc.civ de la 1865, art. 1 din Ordinul nr. 2.550/2006, art. 1166 si urm. Noul C.proc.civ.

În dovedirea cererii, au fost atașate urmatoarele înscrisuri in copie: proces verbal din data de 06.07.2012, proces verbal de cheltuieli suplimentar din 27.03.2014, act aditional nr. 1/10.04.2013, contract privind efectuarea activitatii de executare silita nr. 51.6A/4732 din 15.05.2012.

La data de 23.06.2014 intimatul B. G. T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare, cu cheltuieli de judecata reprezentand onorariu de avocat, taxe postale, fotocopierea documentelor si cheltuieli de transport.

Intimatul prin intampinare, a invocat exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei B. apreciind ca instanta competenta teritorial este „ judecatoria in a carei raza teritoriala isi are sediul biroul executroului judecatoresc”, respectiv Judecatoria Sectorului 3.

Totodata, intimatul a invocat exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere privind anularea adresei, in considerarea faptului ca potrivit legi aplicabile spetei, ceea ce se poate contesta este executarea silita insasi, precum si orice act de executare sau inceierea de incuviintare a executarii silite, insa in nici un caz o simpla adresa.

Raportat la faptul ca orice fel de munca, inclusiv munca executorului judecătoresc, trebuie remunerata si in condițiile in care cuantumul onorariului si al cheltuielilor de executare este strict si imperativ stabilit de lege, rezulta cu claritate ca un creditor nu poate solicita si, cu atat mai puțin, nu poate impune executorului judecătoresc sa presteze o activitate fara a fi remunerat potrivit legii, iar nu bunului plac al creditorului. Aceasta este si rațiunea pentru care am comunicat creditorului ca neachitarea cheltuielilor poate fi asimilata unei renunțări tacite, dat neechivoce, la executare. Desigur, potrivit legii, renunțarea nu poate fi decât expresa, neputand fi prezumata. Scopul adresei comunicate creditorului are scopul de a atrage atenția acestuia ca executarea nu poate continua fara plata cheltuielilor de judecata, sancțiunea fiind evident perimarea executării raportat la ultimul act de executare indeplinit benevol de executor, cu consecința închiderii dosarului. lata ca si din aceasta perspectiva, adresa in discuție a fost emisa si comunicata tot pentru protejarea intereselor concrete ale creditorului.

In fine, prin analogie, putem spune, fara teama de a greși, ca îndeplinirea obligației de plata a cheltuielilor de executare de către creditor reprezintă cauza juridica a continuării executării, concluzia fiind una singura: executarea silita nu poate continua sau nu poate fi impusa fara achitarea integrala a cheltuielilor de executare. De altfel, daca prin absurd am accepta teza propusa de petenta, ar insemna ca riscul executării silite este transferat de la creditor la executorul judecătoresc, ceea ce nu poate fi primit.

În drept au fost invocate disp. art. 115 C.proc.civ.

În dovedire nu s-au depus înscrisuri.

În cauză, a fost încuviințată și s-a administrat proba cu înscrisuri (aflate la dosar).

Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul excepției netimbrării cererii de chemare în judecată, instanța reține următoarele:

Potrivit art.137 alin.1 C .pr. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedura precum si a celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii.

La termenul din 25.06.2014, instanța a invocat, din oficiu, excepția netimbrării cererii.

Cererea de chemare în judecată este una având ca obiect contestatie la executare, calculată conform dispozițiilor art. 10 alin.2 teza ultimă din O.G. 80/2013.

Deși reclamantei i s-a pus in vedere, prin citație, să facă dovada achitării taxei de timbru în cuantum 100 lei, acesta nu a contestat taxa stabilită în sarcina sa și nici nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

P. urmare, constatând că cererea nu a fost timbrată, în temeiul art. 10 alin.2 teza ultimă din O.G. 80/2013, instanța va admite excepția și va anula cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării, invocată din oficiu de instanță.

Anulează cererea formulata de contestatoarea B. SA cu sediul in Bucuresti, .. 6A, sector 2 in contradictoriu cu intimatii B. E. JUDECATORESC T. G. cu sediul in Bucuresti, Splaiul Unirii, nr. 35, ., ., sector 3 si M. F. cu dimiciliul in Voluntari, ., judetul Ilfov, ca netimbrată.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2014.

P., Grefier,

Red. E.M / teh. M.T / 4 ex / 2 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2641/2014. Judecătoria BUFTEA