Fond funciar. Sentința nr. 6027/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 6027/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 1616/94/2014

Dosar nr._

JUDECATORIA B. –JUDETUL ILFOV

Sentința civilă nr.6027

Ședința publică din 11.11.2014

Instanța constituită din:

Președinte: R. V. A. Grefier: D. F.

Pe rol pronunțarea cauzei civile de față:

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 03.11.2014, fiind consemnate în încheierea din acea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea la data de 11.11.2014, având nevoie de timp pentru a delibera când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ , reclamantul C. N., a chemat în judecată pe pârâții C. A., C. L. A PRIMĂRIEI CHITILA DE APLICARE A LEGII 18/1991 și INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI ILFOV PRIN PREFECT, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută și să se dispună anularea parțială a Ordinului nr.1808/20.11.2002 și a Anexei ce face parte integrantă din prezentul Ordin, emis de Instituția P. Județului Ilfov, anulare care privește atribuirea în mod eronat, în proprietate, către pârâtul C. I. a suprafeței de 200 m.p. teren situat în orașul Chitila, ..123, Județul Ilfov, în realitate acesta având în proprietate și posesie numai 100 m.p.; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii,reclamantul a arătat că, este proprietarul și posesorul suprafeței de teren de 100 m.p. situat în orașul Chitila, ..123, Județul Ilfov, încă din anul 1976, când a dobândit acest teren loc de casă prin chitanță de mână de la numitul D. I.. Imediat după aceea a construit pe acest teren un imobil din paiantă în suprafață de 32 m.p. ce a fost finalizat la data de 10.11.1976.

Mai arată reclamantul că a fost luat în evidență la taxe și impozite locale Chitila și până în prezent a plătit taxele și impozitele aferente, lucru dovedit cu Certificatul de Atestare Fiscală nr.3525 din 12.02.2014.

În luna ianuarie 2014, a solicitat de la OCPI Ilfov, un extras de Carte Funciară pentru Informare, ocazie cu care a aflat că, suprafața de teren de 100 m.p. care i se cuvine, este înscrisă în Cartea Funciară cu nr._, cu număr cadastral 2115, proprietar fiind C. I..

A luat legătura cu fiica sa, pârâta C. A., soția defunctului C. I., încercând pe cale amiabilă să rezolve această situație dar aceasta a refuzat categoric.

Precizează că, emiterea Ordinului P. nr. 1808/20.11.2002 și a Anexei acestuia, au fost făcute cu încălcarea dreptului său de proprietate, nefiind respectate cotele de ½ din terenul în suprafață totală de 200 m.p., ignorându-se împrejurarea că, pe terenul de 200 m.p. se află construite două imobile cu proprietari diferiți, în speță imobilul său și al lui C. I..

În drept: reclamantul își întemeiază acțiunea pe disp, art. 52 și urm. din Legea nr.18/1991, republicată cu modificările ulterioare și art. 194 din NCPC.

In dovedirea acțiunii reclamantul - pârât a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martori.

Reclamantul-pârât a depus la dosar înscrisuri în copii certificate pentru conformitate cu originalul ( filele 5–16 dosar).

Pârâta-reclamantă C. A., în calitate de moștenitoare a defunctului C. I., legal citată, a formulat întâmpinare și cerere reconvențională (filele 33-35 dosar), solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea cererii pârâta-reclamantă a arătat că, în anul 1974, soțul său C. I. a cumpărat de la D. I., terenul în suprafață de 200 m.p. situat în comuna Chitila, ..123, Județul Ilfov, acest teren împreună cu o construcție și o anexă din paiantă le-a fost vândute prin act sub semnătură privată. Totodată le-a fost predate actele de proprietate în baza legii 18/1991, republicată. Astfel, soțul său a devenit titular de rol și conform art. 23 pct. 2, suprafețele de teren și anexele gospodărești sunt cele evidențiate ca atare în actele de proprietate, în Cartea Funciară, în registrele agricole sau în alte documente funciare.

În drept: art. 115 și 119 c.pr.civ.

In dovedirea cererii pârâta-reclamantă a solicitata proba cu înscrisuri și proba testimonială cu doi martori .

Pârâta a depus la dosar în copii certificate pentru conformitate cu originalul înscrisuri ( filele 36 – 48 dosar).

Reclamantul a formulat cerere precizatoare la cererea introductivă de instanță, prin care arată că, pe lângă pretențiile anterior formulate, în completare, solicită instanței de judecată să se dispună în baza art. 33 alin.1 din Legea 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară și rectificarea înregistrării făcute în Cartea Funciară de către defunctul C. I., în ceea ce privește suprafața de teren de 200 m.p. din care doar suprafața de 100 m.p. aparține defunctului iar cealaltă suprafață de 100 m.p. este a sa așa cum o va dovedi cu înscrisuri .

Reclamantul depune la dosar cerere modificatoare prin care solicită instanței de judecată să i se încuviințeze pe lângă probele propuse, proba cu expertiză topografică și proba cu încă un martor. de asemenea a depus la dosar răspuns la întâmpinare și cererea reconvențională ( fil. 54-58 dosar). Solicită instanței de judecată să constate că, deși pârâta susține că a formulat cerere reconvențională alături de întâmpinare, aceasta nu îndeplinește condițiile de fond și formă cerute de disp.art. 209 NCPC, în sensul că, pe de o parte nu a formulat nici un fel de pretenții în legătură cu cererea reclamantului, pretenții derivând din același raport juridic sau strâns legate de aceasta, iar pe de altă parte, conform disp.art.209 alin.3 NCPC, care este norma imperativă, cererea reconvențională trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată.

La data de 09.03.2014, reclamantul prin avocat a depus la dosar un set de înscrisuri ( filele 66 –77 dosar).

La solicitarea instanței, Instituția P. a depus la dosar înscrisurile solicitate ( filele 95 – 107 dosar ).

La dosar a fost depusă o cerere de introducere în cauză a moștenitorilor reclamantului C. N., precizându-se că acesta a decedat la data de 06.09.2014, conform Certificatului de deces . nr._ eliberat de Serviciul Public Comunitar Local Chitila, rămânând ca moștenitori numiții: C. I., C. C., S. V., N. M. și pârâta C. A..

In acest sens s-au depus actele de stare civilă ale moștenitorilor ( filele 110 –126 dosar ).

La termenul de judecată din data de 03.11.2014, instanța din oficiu a invocat excepția lipsei de interes reținând cauza în pronunțare.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

In ceea ce priveste exceptia lipsei de interes a cererii de chemare in judecata, invocata din oficiu, instanta apreciaza ca se impune admiterea acesteia pentru urmatoarele considerente:

In speta de fata, raportat la exceptia invocata, trebuie analizata conditia interesului reclamantilor in promovarea prezentei actiuni civile.

Prin interes se intelege folosul practic urmarit de cel ce a pus in miscare actiunea civila si trebuie sa indeplineasca mai multe cerinte: sa fie legitim, nascut si actual, personal si direct.

Instanta constata ca reclamantii din prezenta cauza nu justifica un interes legitim in promovarea actiunii civile de fata, raportat, desigur, si la obiectul cauzei.

Astfel, instanta apreciaza ca in cazul promovarii unei actiuni in constatarea nulitatii absolute a unui titlu de proprietate emis in conditiile Legii 18/1991, reclamantul, asa cum rezulta din dispozitiile art.III alin.2 din Legea 169/197, trebuie sa justifice un interes legitim.

Reclamantul nu poate justifica un interes legitim daca nu a facut cerere de reconstituire a dreptului de proprietate in conditiile Legii 18/1991, actualizata, nici in nume propriu si nici in calitate de mostenitor, ori daca nu are reconstituit dreptul de proprietate asupra aceluiasi teren. O asemenea ipoteza este pe deplin justificata intrucat fara indeplinirea conditiilor mentionate anterior reclamantul nu are nici un folos practic in urma anularii titlului de proprietate al paratului, titlu emis in conditiile Legii 18/1991, actualizata, pentru ca nu se poate emite un titlu de proprietate in favoarea sa, in conditiile legii speciale, neavand la randul sau un drept asupra terenului.

In cauza civila de fata, reclamantii au solicitat, in esenta, nulitatea absoluta a Ordinului P. nr.1808 din 20.11.2002, emis in temeiul art. 23 din Legea 18/1991 pentru defunctul C. I..

Or, cu privire la suprafata de teren aferenta Ordinului P. nr.1808 din 20.11.2002, reclamantii nu invoca vreun titlu de proprietate emis in conditiile Legii 18/1991 in favoarea lor, nici faptul ca s-au adresat cu cereri de reconstituire a dreptului de proprietate si nici nu rezulta ca au vreun drept de natura a fi protejat de legile fondului funciar.

In ceea ce priveste insa actiunea civila de fata, instanta, fata de considerentele de mai sus, urmeaza a admite exceptia lipsei de interes, astfel ca va respinge actiunea reclamantilor ca lipsita de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei de interes, invocata din oficiu.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. N., (în prezent decedat), având ca moștenitori pe C. I., domiciliat în orașul Chitila, ..123, Județul Ilfov, C. C., domiciliat în orașul Chitila, ., ., ., Județul Ilfov, S. V. domiciliată în orașul Chitila, ..123, Județul Ilfov, și N. M., domiciliată în ., ., Județul Ialomița, în contradictoriu cu pârâții C. A., domiciliată în orașul Chitila, ..123, Județul Ilfov, C. L. A PRIMĂRIEI CHITILA DE APLICARE A LEGII 18/1991 și INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI ILFOV PRIN PREFECT, cu sediul în București, ., Sectorul 3, ca lipsită de interes.

Cu apel in 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..

Pronunțata in ședință publică, azi, 11.11.2014.

Președinte, Grefier,

Red.RVA/DF/9 ex./07.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 6027/2014. Judecătoria BUFTEA