Obligaţie de a face. Sentința nr. 5670/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5670/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 03-11-2014 în dosarul nr. 12609/94/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Dosar nr._

Sentința civilă nr.5670/2014

Ședința publică de la 03.11. 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. A. R.

Grefier F. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta .- ÎN INSOLVENȚĂ- PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR BNS INSOLVENCY IPURL în contradictoriu cu pârâta ., PRIN REPREZENTANT, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit reclamanta, prezentă pârâta prin avocat D. M. cu delegație la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: obiectul cererii; obligația de a face, stadiul procesual, fond; S-a pus in vedere reclamantei să evalueze în lei primul capăt de cerere sub sancțiunea suspendării cauzei.

La data de 31.10.2014 și 03.11.2014, reclamanta a depus la dosar notă cu evaluarea bunurilor.

Reprezentantul pârâtei având cuvântul față de valoarea indicată de reclamantă, ridică excepția de necompetentă materială.

Instanța pune în discuție excepția necompetentei materiale de soluționare a cauzei, invocată de pârâtă.

Reprezentantul pârâtei având cuvântul solicită admiterea excepției de necompetență materială privind soluționarea cauzei de către Judecătoria B..

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANTA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ , la data de 22.10.2013, reclamanta . ÎN INSOLVENȚĂ- PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR BNS INSOLVENCY IPURL în contradictoriu cu pârâta ., PRIN REPREZENTANT, a formulat cerere de chemare în judecată prin care solicită să se dispună obligarea pârâtei . a preda reclamantei toate bunurile din anexă termen de 10 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii și obligarea pârâtei la daune cominatorii în sumă de 1.000 euro/zi de întârziere în executarea obligației principale; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată .

In motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, a intrat în insolvență prin încheierea din data de 11.02.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._ și pentru ași continua activitatea comercială, urmează să depună un plan de reorganizare, conform dispozițiilor Legii 85/2006, privind procedura insolvenței.

La data de 11.01.2013, reclamanta a încheiat contractul de închiriere bunuri mobile cu . . Obiectul acestui contract îl reprezintă cedarea folosinței bunurilor prezentate în anexă către ., reprezentând echipamente de producție, mobilier și echipament și mobilier magazine.

Aceste bunuri mobile, atât în momentul încetării contractului, cât și în prezent, se află în imobilul din orașul Voluntari, Eroilor nr. 120 A, ( fostă . A) Județul Ilfov .

La data de 27.05.2013, . – în faliment prin lichidator judiciar, CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA, FILIALA BUCUREȘTI, a notificat BNS INSOLVENCY, privind faptul că, a fost denunțat contractul de închiriere a spațiului dintre . – în faliment și ., cu mențiunea că, imobilul din proprietatea . – în faliment, reprezentând teren si două hale de producție, a fost valorificat în cadrul procedurii prevăzută de Legea 85/2006.

La data de 31.05.2013,reprezentanții ., administratorul judiciar și administratorul special, au constatat starea de fapt de la imobilul situat în orașul Voluntari, Județul Ilfov, încheind cu această ocazie un proces verbal, prin care s-a constatat existența bunurilor mobile închiriate de către . de la ., în această locație.

Casa de Insolvență Transilvania, Filiala București a menționat faptul că, ,, va considera abandonate bunurile ., dacă acestea nu sunt ridicate până în data de 03.06.2013,,

Reclamanta precizează că, la data prezentei acțiuni, imobilul teren și cele două hale sunt în proprietatea pârâtei ., în baza unui contract de vânzare cumpărare din data de 12.07.2013, încheiat cu ., prin lichidator judiciar și A. M. SRL.

Reprezentanții ., au restricționat accesul în interiorul spațiului reprezentanților ., chiar înainte de a deveni proprietar, conform contractului de vânzare cumpărare încheiat în data de 12.07.2013.

În vederea demersurilor privind recuperarea și relocarea bunurilor mobile ., a notificat Casa de Insolvență Transilvania Filiala București, . și Poliția Orașului Voluntari, în mai multe rânduri privind intenția de a ridica bunurile menționate. În acest sens au fost încheiate procese verbale în data de 31.05.2013, 29.07.2013, și în data de 02.08.2013 la adresa din orașul Voluntari, nr. 120 A, Județul Ilfov .

În drept: reclamanta și-a întemeiat cererea pe disp.art.1528 și art. 1516 din codul civil și pe disp. codului de procedură civilă.

În dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri.

În temeiul disp.art. 411 alin.2 c.pr.civ. a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Reclamanta a depus la dosar înscrisuri în copii certificate pentru conformitate cu originalul ( filele 6 – 51 dosar ).

La data de 05.11.2014, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare și completatoare la cererea introductivă de chemare în judecată prin care solicită ca, în situația în care bunurile menționate în cererea introductivă nu mai pot fi restituite în natură, să se dispună obligarea pârâtei la plata contravalorii acestora, ( fil.59 dosar).

Pârâta A. M. SRL, legal citată a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea ca neîntemeiată și nelegală a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă.

Cu privire la cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . ÎN INSOLVENȚĂ- PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR BNS INSOLVENCY IPURL, pârâta a invocat următoarele excepții: excepția lipsei competenței materiale a Judecătoriei B. ; excepția lipsei competenței teritoriale a Judecătoriei B. ; excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei; excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, excepții motivate de pârâtă prin întâmpinarea depusă ( fil 62 – 66 dosar).

In drept pârâta a invocat disp.art. 205 și urm. NCPC.

În susținerea cererii a solicitata proba cu inscrisuri.

Pârâta a depus la dosar înscrisuri în copii certificate pentru conformitate cu originalul ( filele 67 – 101 dosar ).

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare ( filele 105 – 109 dosar).

La termenul de judecată din data de 03.11.2014, reclamanta a depus la dosar notă prin care și-a precizat primul capăt de cerere la valoarea de 1.475.898 lei.

În aceeași dată, instanța a invocat excepția de necompetență materială privind soluționarea cauzei de către Judecătoria B., față de valoarea indicată și a reținut dosarul în pronunțare pe excepție.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art.98 alin.1 C.proc.civ.: „Competenta se determina dup valoarea obiectului cererii aratata in capatul principal de cerere.”

In prezenta cauza capatul principal de cerere are ca obiect o obligatie de a face, evaluabila in bani (se solicita obligarea paratei la preadarea catre reclamanta a mai multor bunuri, iar in subsidiar, daca bunurile nu mai pot fi restituite, obligarea paratei la plata catre reclamanta a contravalorii acestora).

Conform precizarilor reclamantei de la termenul din data de 03.11.2014, valoarea bunurilor a caror predare este solicitata pe capatul principal de cerere este de_ lei.

Prin urmare, instanta va avea in vedere dispozitiile art.94 pct.1 lit.j C.proc.civ., din interpretarea carora rezulta ca judecatoria judeca in prima instanta „orice alte cereri evaluabile in valoare de pana la_ lei inclusiv, indiferent de calitatea partilor, profesionisti sau neprofesionisti.”

Asadar, raportat la valoarea obiectului cererii, instanta apreciaza ca fiind intemeiata exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei B., invocata din oficiu, astfel ca va fi admisa aceasta exceptie si va declinata competenta materiala de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti, competent teritorial, in temeiul art.107 C.proc.civ., fata de sediul paratei, care se afla pe raza municipiului Bucuresti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite excepția necompetentei materiale a Judecătoriei B., invocata de parata.

Declina competenta materiala de soluționare a cauzei, privind pe reclamanta . ÎN INSOLVENȚĂ- PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR BNS INSOLVENCY IPURL, cu sediul ales la Cabinet av. R. D. din București, ..21, Sectorul 2, în contradictoriu cu pârâta A. M. SRL, PRIN REPREZENTANT, cu sediul în București, ..246, ., camera 308, Sectorul 6, în favoarea Tribunalului București.

Definitiva.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.11.2014.

Președinte, Grefier,

Red.RVA/DF/3 ex./28.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 5670/2014. Judecătoria BUFTEA