Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 6643/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6643/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 2421/94/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINTA CIVILA NR.6643
Ședința publică de la 08.12.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE GHIHANIŞ ALINA
GREFIER F. G.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată formulată de creditoarea AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE în contradictoriu cu debitoarea S.C. C. T. ASSOCIATION S.R.L.
Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 17.11.2014, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 24.11.2014, 08.12.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13.03.2014 pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ creditoarea Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare a solicitat în contradictoriu cu debitoarea S.C. C. T. Association S.R.L. pe cale de ordonanță de plată obligarea debitoarei la debitul restant de 42.505,65 lei reprezentând contravaloarea prestațiilor de eliminare a apelor pluviale conform contractelor de prestări servicii nr.
10.07.090/30.09.2010 și 11.08.160/18.08.2011, încheiate de creditoare cu debitoarea.
Pentru serviciile prestate s-au emis următoarele facturi:
Număr | Numărul facturii | Data | Suma restantă în lei |
1 | _ | _ | 4722,85 |
2 | _ | _ | 9445,70 |
3 | _ | _ | 9445,70 |
4 | _ | _ | 4722,85 |
5 | _ | _ | 4722,85 |
6 | _ | _ | 4722,85 |
7 | _ | _ | 4722,85 |
Total | 42.505,65 |
În fapt, a arătat că între creditoare și debitoare s-au încheiat contractele de eliminare a apelor pluviale nr. 10.07.090/30.07.2010 și 11.08.160/18.08.2011. Pe parcursul desfășurării contractelor de prestări servicii cu toate că instituția creditoare și-a respectat dispozițiile contractuale față de debitoare, realizând prestațiile stabilite, la care s-a obligat, creditorul, S.C. C. T. Association S.R.L., nu a achitat toate sumele datorate conform contractelor. Instituția creditoare a somat de nenumărate ori debitorul, încercând să soluționeze pe cale amiabilă litigiul, însă acesta nu a achitat întregul debit și a preferat să achite doar o parte din facturile din facturile datorate. La data de 10.10.2013, a somat prin adresa nr._, debitoarea la plata acestei sume prin scrisoare cu conținut declarat - confirmare de primire la adresa cunoscută de noi (scrisoare cu valoare - notă de inventar), conform Codului de Procedură Civil, însă până la data prezentei debitorul nostru nu achitat sumele restante.
În drept, a invocat dispozițiile 1013, 1014, 1015, 1016 din Codul de Procedura civilă.
Debitorul a formulat întâmpinare prin care a contestat creanța.
A invocat excepția inadmisibilității introducerii ordonanței de plată, pentru neexecutarea celor două contracte. A precizat că CS 2 traversează terenul coproprietatea debitoarei, iar cele două contracte au fost semnate de debitoare cu bună credință, în speranța că, creditoarea ANIF va presta aceste servicii, însă aceasta nu a prestat niciun serviciu, neexistând niciun proces – verbal sau raport care să dovedească prestarea serviciilor. Abandonarea canalului CS 2 a dus la crearea unui real pericol de infecție.
În drept a invocat dispozițiile art.205, 1018, 1020 C., art.1270, 1555-1556Ncc. (f.32);
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constata următoarele:
Între creditoarea Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare RA și debitoarea S.C. C. T. ASSOCIATION S.R.L au existat raporturi juridice având ca obiect prestare servicii colectare ape pluviale, prin care au fost executate servicii de eliminare a apelor pluviale, în schimbul plății unui tarif, raportul fiind născut și dovedit de creditoare prin înscrisurile depuse la dosar, în speță contractele de eliminare a apelor pluviale nr. 10.07.090/30.07.2010 și 11.08.160/18.08.2011, însușite de către debitoare prin semnătură și ștampilă, în baza cărora s-au emis facturile depuse la dosar, care, deși nu sunt însușite de societatea debitoare prin semnătură și ștampilă, îi sunt opozabile acesteia, întrucât au fost emise în baza contractelor mai sus arătate.
Potrivit art. 1013 alin. 1 C. proc. civ., procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile, constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Analizând cauza prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 1013 alin. 1 C.pr.civ., instanța constată că acestea sunt îndeplinite pentru următoarele considerente:
Conform art. 1270 alin 1 NCC ”contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”.
Prin contract, debitoarea și-a asumat obligația plății prețului pentru serviciile furnizate, obligație ce nu a fost îndeplinită.
Potrivit art. 662 alin 2 C. pr. civ., creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.
Instanța reține că pretinsa creanță este întemeiată pe înscrisuri opozabile debitoarei prin semnare (contract), apte să justifice caracterul cert al creanței.
O creanță este lichidă, potrivit art. 662 alin 3 din C. pr. civ., atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. În prezenta cauză, cuantumul debitului principal este determinabil potrivit contractelor, însușite de părți prin semnătură și ștampilă, respectiv determinat prin facturile emise, fiind prin urmare îndeplinite condițiile unei creanțe lichide.
Creanța a devenit exigibilă odată cu împlinirea termenului de plată, data scadenței fiind stabilită prin contract.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei de creditoare, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile necesare emiterii unei ordonanțe de plată.
Suma de 42.505,65 lei, contravaloare servicii furnizate, reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, în sensul textului de lege special și art. 662 C. pr. civ, având în vedere că atât existența, cât și întinderea ei rezultă din facturile fiscale depuse la dosar, coroborate cu dispozițiile contractuale asumate în mod expres de debitoare, iar termenul stabilit pentru plată, 30 zile calendaristice de la emiterea facturii, menționat în cuprinsul contractului, a expirat anterior sesizării instanței.
Din aceste considerente, instanța va admite capătul principal de cerere și va obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei de 42.505,65 lei, reprezentând debit neachitat.
Pentru aceste motive, instanța va admite cererea de chemare în judecată și va soma debitoarea sa achite creditoarei în termen de 20 zile de la data comunicării prezentei ordonanțe suma de 42.505,65 lei, reprezentând debit total neachitat.
În temeiul art. 453 din C. pr. civ., va obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE:
Admite cererea formulată de creditoarea AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE cu sediul în București, .-37, Sector 4 în contradictoriu cu debitoarea S.C. C. T. ASSOCIATION S.R.L. cu sediul în Afumați, ..17, Județul Ilfov.
Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 42.505,65 lei, reprezentând contravaloare facturi restante.
Obligă debitoarea la plata către creditoare a cheltuielilor de judecată în valoare de 200 lei.
Stabilește termen de plată în sarcina debitoarei în 20 zile de la comunicarea prezentei sentințe.
Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare, calea de atac urmând să fie depusă la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A. F. G.
Red.jud.G.A.
Thn.red.gr.FG/4ex /06.08.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6618/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2136/2014.... → |
---|