Pretenţii. Sentința nr. 3806/2014. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 3806/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 15406/94/2013

Operator de date cu caracter personal nr. 5128

ROMÂNIA

Judecătoria B.

B., .. 24, nr.1, jud. Ilfov

Secția Civilă

Dosar nr.

_

SENTINTA CIVILA NR. 3806

Ședința din Camera de Consiliu din data de 15.09.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R. V. A.

GREFIER: T. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârâta . REASIGURARE SA, PRIN REPREZENTANT, intervenient P. C. G., având ca obiect pretenții.

Cauza se solutioneaza in Camera de Consiliu, fara citarea partilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, in temeiul art.255 rap. la art.258 si 1029 alin.9 C.proc.civ. incuviinteaza pentru reclamanta proba cu inscrisurile existente la dosarul cauzei.

Față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.12.2013 sub nr._/94/2013 reclamanta S.C.U. ASIGURARI S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. asigurare REASIGURARE S.A. și intervenientul P. C. G., a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 610,00 lei, cu titlu de despăgubiri, debit ce reprezintă contravaloare despăgubiri achitate de reclamantă în calitate de asigurator CASCO, pentru pagubele produse autoturismului cu nr. de înmatriculare _ ; obligarea paratei la plata sumei de 467,25 lei, reprezentand penalitati de intarziere calculate pana la data introducerii cererii de chemare in judecata; obligarea pârâtei la plata penalităților de 0,1 % /zi de întârziere, in continuare, pana la data platii efective;obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 09.12.2012, numitul P. C. G., conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare _ , a produs din culpa sa exclusivă un accident rutier în urma căruia a fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare _ , asigurat la societatea reclamantă, care în acel moment circula regulamentar.

Autoturismul avariat este asigurat facultativ pentru avarii auto CASCO cu polița de asigurare ., nr._.

Pentru avariile suferite de autoturismul asigurat CASCO la societatea reclamantă, aceasta a achitat suma de 610,00 lei, subrogandu-se in drepturile persoanei pagubite in temeiul art.64 din Ordinul CSA nr.14/2011.

Reclamanta a formulat cererea de despagubire prin care a solicitat paratei plata debitului principal, la care s-au anexat inscrisuri doveditoare.

Se mai arata ca parata nu a inteles sa achite suma solicitata in mod amiabil.

In drept:art.194 C.proc.civ. rap. la art.1384 si urm.C.civ., art.64 din Ordinul CSA 14/2011.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri.

Reclamanta a depus la dosar în copii certificate conform cu originalul înscrisuri existente la dosarul cauzei.

In temeiul disp. art.255 rap. la art.258 si 1029 alin.9 C.proc.civ. instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrata potrivit OUG 80/2013.

Pârâta . REASIGURARE SA, legal citata, a depus intampinare recunoscand pretentiile reclamantei, solicitand respingerea actiunii ca neintemeiata.

Intervenientul, legal citat, a formulat întâmpinare, solicitand respingerea actiunii.

LA 11.09.2014 reclamanta a formulat raspuns la intampinare.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.

Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.

Conditiile raspunderii civile delictuale sunt indeplinite in persoana intervenientului fortat, astfel cum rezulta din formularul de constatare amiabila accident incheiat de cei doi conducatori auto.

Vazand inscrisurile existente la dosarul cauzei, precum si precizarile partilor, instanta urmeaza a admite actiunea precizata, astfel ca va obliga parata la plata către reclamantă a sumei de 110,7 lei, reprezentand penalitati de 0,1% pe zi de intarziere, calculate la debitul principal, de la data scadentei, 28.11.2013, pana la data de 01.07.2014, data achitarii efective.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte actiunea formulata de . cu sediul in Bucuresti, .. 25, sector 1 in contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA, PRIN REPREZENTANT cu sediul in Voluntari, . City Business Park, nr .10, .. 4, judetul Ilfov si intervenientul P. C. G. cu domiciliul in Satu M., ., . M..

Obliga parata sa plateasca reclamantei suma de 110,7 lei, reprezentand penalitati de 0,1% pe zi de intarziere, calculate la debitul principal, de la data scadentei, 28.11.2013, pana la data de 01.07.2014, data achitarii efective a debitului principal.

Executorie.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 15.09.2014.

P., Grefier,

Red. R.V.A/ Teh. M.T

5 ex/ 3 .

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3806/2014. Judecătoria BUFTEA