Pretenţii. Sentința nr. 6415/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6415/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 14755/94/2013
Dosar nr._
SECȚIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINTA CIVILA NR. 6415
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA 25.11.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: R. V. A.
GREFIER: D. F.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții (cerere cu valoare redusa), cerere formulată de reclamanta, . SRL in contradictoriu cu parata . SRL.
La apelul nominal făcut in camera de consiliu se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care: instanța față de actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.12.2014, sub nr._, reclamanta, . SRL in contradictoriu cu parata . SRL, a depus formular de cerere (art. 1028 alin.2 din Legea 134/2010 privind codul de procedură civilă, prin care solicita obligarea paratei la plata sumei de 8.164,21 lei reprezentând debit principal și penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii reclamanta arătat că, în urma raporturilor juridice stabilite între ea și pârâtă, i-a livrat acesteia produse alimentare, pe care aceasta le-a acceptat atât din punct de vedere al calității cât și din punctul de vedere al condițiilor de plată prin preluarea mărfurilor și prin semnarea și stampilarea facturii.
Ca urmare a acestui fapt debitoarea le datorează suma de 8.164,21 lei, sumă ce reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă și care trebuie achitată.
Penalitățile de întârziere aferente în valoare de 2.176,87 lei, sunt calculate conform celor convenite și înscrise și pe facturi, 0,4 % din valoarea debitului pe fiecare zi de întârziere calcul anexat prezentei cereri.
În drept, art. 1025-1032, art.411, 194, 195, din codul de procedură civilă.
In susținerea cererii s-au depus înscrisuri la dosar, filele 7-18 dosar).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 200 lei, ( fil.27 dosar).
Legal citat parata nu a depus întâmpinare.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Reclamanta invocă o creanță în valoare de 8.164,21 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate.
În dovedirea pretențiilor sale reclamanta a atașat facturi fiscale acestea fiind acceptate prin preluarea mărfurilor și prin semnarea și ștampilarea facturii.
Pe de altă, parte, instanța constată că aceste facturi au fost emise în temeiul contractului încheiat intre părți, contract ce este semnat de către ambele părti, deci si de către parat.
Instanța va avea în vedere faptul că aceste facturi acceptate de către parată se coroborează cu faptul că aceasta nu a administrat nici o dovadă în sensul achitării datoriei sau în sensul stingerii acesteia într-un alt mod admis de lege.
Prin urmare, se apreciază ca, fiind întemeiate pretențiile reclamantei, caracterul cert al creanței rezultând din facturile emise si contractul încheiat intre parti.
F. de aceste considerente, instanța urmează a admite în parte acțiunea, astfel ca va obliga parata sa plătească reclamantei suma de 8164,21 lei, reprezentând debit principal, precum si penalitățile contractuale, de 0,4% pe zi de întârziere, calculate de la data scadentei fiecărei facturi.
In temeiul art.453 C.proc.civ. instanța va obliga pârâta sa plătească reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARARE:
Admite in parte acțiunea formulată de reclamanta . SRL cu sediul în localitatea Dragomirești V. sat Dragomirești V., . de exploatare) 115, Nr.1, biroul nr.24, Județul Ilfov in contradictoriu cu parata . SRL, cu sediul în București, ..10, ., Sectorul 3.
Obliga parata sa plătească reclamantei suma de 8164,21 lei, reprezentând debit principal, precum si penalitatile contractuale, de 0,4% pe zi de intarziere, calculate de la data scadentei fiecarei facturi.
Obliga parata sa plateasca reclamantei suma de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand taxa de timbru.
Executorie.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată in ședința publica, azi, 25.11.2014.
Președinte, Grefier,
Red.RVA/DF/ 4 ex./28.11.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1443/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 1475/2014. Judecătoria BUFTEA → |
---|