Somaţie de plată. Sentința nr. 2351/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2351/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 15537/94/2012
Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2351
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 12.06.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: BURCEA ALINA-LAURA
GREFIER: D. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea S.C E. K. ROMANIA S.R.L. și pe debitoarea S.C. I. C. S.R.L., având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- obiectul cauzei – somație de plată, stadiul procesual – fond, declinată de la Judecătoria V. de Sus,
- la data de 29.05.2014 creditoarea a depus precizare și „Notificare”, a solicitat judecata cauzei în lipsă, după care:
În baza art. 104(13) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, instanța lasă dosarul la a doua strigare față de lipsa părților.
Se reia dosarul la a doua strigare, când, la apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a creditoarei și reține cauza în pronunțare pe această excepție.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. de Sus la data de 14.06.2012 sub nr._ creditoarea S.C E. K. ROMANIA S.R.L în contradictoriu cu debitoarea S.C. I. C. S.R.L. a solicitat instanței obligarea debitoarei la plata creanței în sumă de 5.293,03 ron izvorâtă din contractul de servicii telefonie mobilă Orange; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, creditoarea a arătat că între Orange România SA și debitoare s-a încheiat contractul de abonament servicii de telefonie mobilă seria_/18.01.1999, în baza căruia s-a atribuit codul de abonat_. În baza acestui contract s-au emis facturi care nu au fost achitate de către debitoare.
A mai arătat că dreptul de creanță al Orange România SA față de debitoarea S.C. I. C. S.R.L. provenind din contractul de abonament încheiat a fost cesionat către S.C E. K. ROMANIA S.R.L, astfel dreptul la acțiune pentru obținerea îndeplinirii obligației de plată corelative poate fi exercitat de către S.C E. K. ROMANIA S.R.L, în calitate de creditor cesionar.
Creditoarea a mai arătat că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, fiind îndeplinite astfel condițiile cerute de O.G. 5/2001.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile OG 5/2001, Cod civil, Codul Comercial, Titlul IV din Legea nr.99/1999.
Creditoarea a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: facturi, modul de calcul al debitului, copie CI, certificat de înmatriculare debitor.
Cererea a fost legal timbrată cu 39 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,3 lei.
Deși legal citată, debitoarea nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 2594/19.11.2012 pronunțată de Judecătoria V. de Sus s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..
Pe rolul acestei instanțe cauza a fost înregistrată la data de 10.12.2012 sub nr._ .
În temeiul art. 137 C.proc.civ., instanța va delibera cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesuale active, fiind o excepție de fond, absolută și peremptorie care face de prisos analiza în fond a cauzei.
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana chemată în judecată (pârâtul) și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).
Prin cererea de chemare în judecată, creditoarea S.C E. K. ROMANIA S.R.L în contradictoriu cu debitoarea S.C. I. C. S.R.L. a solicitat instanței obligarea debitoarei la plata creanței în sumă de 5.293,03 ron izvorâtă din contractul de servicii telefonie mobilă Orange; cu cheltuieli de judecată.
Creditoarea a arătat că dreptul de creanță al Orange România SA față de debitoarea S.C. I. C. S.R.L. provenind din contractul de abonament încheiat a fost cesionat către S.C E. K. ROMANIA S.R.L, astfel dreptul la acțiune pentru obținerea îndeplinirii obligației de plată corelative poate fi exercitat de către S.C E. K. ROMANIA S.R.L, în calitate de creditor cesionar.
Cesiunea de creanță este o convenție prin care un creditor transmite o creanță a sa unei alte persoane. În principiu, orice creanță poate forma obiectul unei cesiuni, nu numai aceea care drept obiect o sumă de bani.
Față de terți, cesiunea produce efecte numai din momentul notificării făcute prin intermediul executorilor judecătorești sau al acceptării de către debitorul cedat prin înscris autentic. Față de debitorul cedat, cesiunea produce efecte și prin acceptarea pe care acesta o face prin înscris sub semnătură privată.
Deși instanța i-a pus în vedere creditoarei să facă dovada cesiunii de creanță și a opozabilității cesiunii față de debitoare, creditoarea nu a depus la dosarul cauzei contractul de cesiune de creanță intervenit între . și creditoare, făcând doar dovada notificării cesiunii către debitoare.
În consecință, având în vedere că nu s-a făcut dovada cesiunii de creanță către creditoare, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale active invocată din oficiu. Va respinge cererea, având ca obiect somație de plată, formulată de creditoarea S.C. E. K. România S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea S.C. I. C. S.R.L., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale active invocată din oficiu.
Respinge cererea, având ca obiect somație de plată, formulată de creditoarea S.C. E. K. România S.R.L., cu sediul în sector 2, București, .. 10 A, în contradictoriu cu debitoarea S.C. I. C. S.R.L., cu sediul în Otopeni, ., . fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 12.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. A.-L. D. S.
Pentru grefierul aflat în concediu
de odihnă, semnează Grefier Șef,
Secție civilă,
Red./Tehnored. B.A.L./4 ex./18.07.2014
Comunicat părților, azi...........................Grefier,
← Partaj judiciar. Sentința nr. 5415/2014. Judecătoria BUFTEA | Actiune in regres. Sentința nr. 5406/2014. Judecătoria BUFTEA → |
---|