Somaţie de plată. Sentința nr. 281/2014. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 281/2014 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 14432/94/2012
Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR.281
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 31.01.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: TĂŞCAN ADRIANA
GREFIER: D. S.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe creditoarea S.C R. G. TRANSPORT 2000 S.R.L. și pe debitoarea S.C. S. T. S.R.L., având ca obiect somație de plată.
Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 23.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 31.01.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.11.2012 sub nr._, creditoarea S.C R. G. TRANSPORT 2000 S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea S.C. S. T. S.R.L., a formulat cerere de emitere a unei ordonanțe care să conțină somația de plată pentru suma de 9.984,99 lei, reprezentând debit restant, conform facturilor fiscale nr.339/10.05.2011, achitată parțial, și nr.482/21.06.2011, neachitată, precum și pentru penalitățile de întârziere în cuantum de 1% / zi de întârziere calculate până la data plății inclusiv.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că între părți s-au derulat operațiuni comerciale de transport în baza a două „contracte”, respectiv comandă pe e-mail urmată de confirmare și executare, pentru care s-au emis facturi fiscale. Debitoarea nu a înțeles să-și achite obligațiile, în sensul că nu a achitat integral contravaloarea facturilor.
A mai arătat că această creanță constând din debitul restant și penalitățile de întârziere îndeplinește condițiile cumulativ cerute de OG nr.5/2001, fiind certă, lichidă și exigibilă.
Față de aspectele învederate a solicitat instanței admiterea prezentei acțiuni.
În drept au fost invocate dispozițiile OG 5/2001.
În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a depus la dosar, în copie, înscrisuri (filele 4-10).
Debitoarea S.C. S. T. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii.
În motivare a arătat că între părți s-au desfășurat relații comerciale în urma comenzilor de transport antamate de debitoare către creditoare.
A mai arătat că pretinsa creanță nu îndeplinește condițiile cerute de OG 5/2001, nefiind certă, lichidă și exigibilă.
Intimata a depus înscrisuri în susținerea cererii și a solicitat încuviințarea probei cu acte.
La termenul de judecata din data de 23.01.2014, instanța a constatat că cererea de chemare în judecată este netimbrată, deși creditoarei i-a fost pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 39 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
F. de cele de mai sus, instanța urmează a reține că, în speță, devin aplicabile prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora, daca taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, instanța va pune in vedere petentului sa achite suma datorata până la primul termen de judecata. Neîndeplinirea obligației de plata până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii (art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru coroborat cu art. 35 alin. 5 din Ord. Ministerului Justiției nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997).
In consecința, instanța constatând că, în speță, deși societății creditoare i-a fost pus in vedere cuantumul taxei judiciare de timbru si timbru judiciar ce trebuiau achitate, aceasta nu s-a conformat obligației astfel stabilită, va admite excepția nelegalei timbrări a cererii și va anula cererea de chemare in judecata ca nelegal timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția nelegalei timbrări a cererii, invocată din oficiu.
Anulează cererea formulată de creditoarea S.C R. G. TRANSPORT 2000 S.R.L., sediul ales la S.C.P.A A. & Asociații din ., ., ., sect.3 în contradictoriu cu debitoarea S.C. S. T. S.R.L., cu sediul în Otopeni, ., nr. 26 C, . ILFOV, ca nelegal timbrată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.01.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red.TA/tehnored.DS/2 ex.
5.02.2014
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5760/2014. Judecătoria... → |
---|