Actiune in regres. Sentința nr. 5162/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5162/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 5162/2015

Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SENTINȚA CIVILĂ NR.5162

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 3.09.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: B. A.-L.

GREFIER: D. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ., pe pârâta . REASIGURARE SA și intervenientul forțat S. B. A., având ca obiect acțiune în regres.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:

- obiectul cauzei - acțiune în regres,

- stadiul procesual – fond,

- cauza fiind la primul termen de judecată,

- la data de 3.08.2015 reclamanta a depus cerere de renunțare la judecată,

- la data de 2.09.2015 societatea pârâtă a depus precizare și înscrisuri, după care:

Instanța reține cauza în pronunțare pe cererea de renunțare la judecată

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 5.06.2014, sub nr._, reclamanta, . în contradictoriu cu pârâta, S.C. E. R. ASIGURARE-REASIGURARE S.A. si intervenientul forțat S. B. A., a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 12.324,04 lei cu titlu de despăgubire, reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate de . asiguratului sau Casco; 1.478,88 lei penalități de întârziere de 0,1% pe zi calculate de la data de 4.02.2014 si pana la data de 3 iunie 2014; la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi, în continuare, pana la achitarea integrala debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că în data de 12.01.2012, intervenientul, conducand autoturismul_, asigurat RCA la societatea paratei, polita RCA_, a produs din culpa sa un accident de circulație in urma caruia a fost avariat autoturismul_, asigurat CASCO la societatea reclamantei, polita CASCO_, în baza căreia a plătit despăgubirea cuvenita în cuantum de 12.324,04 lei.

Prin plata despăgubirii reclamantul, se subrogă în drepturile asiguratului său CASCO, fiind îndreptățită sa recupereze suma achitată de la asigurătorul de răspundere civila al persoanei vinovate de producerea accidentului.

Reclamanta a formulat cerere de despagubire inregistrata la parata care a refuzat nejustificat plata integrala a acesteia.

Deoarece parata era obligata ca in termen de 15 zile sa procedeze la achitarea sumei solicitate, dupa acest termen datoreaza penalitati de intarziere.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349 Cod civil, art. 2210 Cod civil, art. 54 din Legea nr. 136/1995, art.37, art.39, art.45 din Ordinul CSA nr. 5/2010, solicitând administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar (filele 4-62).

La data de 3 august 2015 reclamanta, ., a depus cerere de renunțare la judecata prezentei cauze.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamanta, ., a depus prin Serviciul Registratură, la data de 3.08.2015 o cerere de renunțare la judecata cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei B..

Instanța constată că sunt incidente prevederile art. 406 alin. 1 C.proc.civ., în conformitate cu care „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă”. Examinând cererea de renunțare aflată la dosar, instanța constată că aceasta îndeplinește cerințele impuse de art. 406 C.proc.civ., astfel că se poate stabili fără dubiu proveniența cererii de renunțare la judecată.

Având în vedere că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, că reclamanta și-a exprimat în mod cert dorința de a renunța la soluționarea cauzei de față, instanța, în conformitate cu art. 406 C.proc.civ., va lua act de renunțarea la judecata prezentei cereri, formulată de reclamanta ..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 406 C.proc.civ, ia act de renunțarea cererii, având ca obiect acțiune în regres, privind pe reclamanta ., cu sediul în sector 6, București, Calea Plevnei, nr. 139, pe pârâta . REASIGURARE SA, cu sediul în Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. ILFOV, și intervenientul forțat S. B. A., având domiciliul în sector 6, București, ., ., ..

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. A.-L. D. S.

Red./Tehnored. B.A.L./5 ex./24.09.2015

Comunicat părților, 3 ex., azi 24.09.2015,

Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 5162/2015. Judecătoria BUFTEA