Plângere contravenţională. Sentința nr. 5166/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5166/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 5166/2015

Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5166

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 03.09.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: B. A.-L.

GREFIER: D. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. C. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

- obiectul cauzei – plângere contravențională,

- stadiul procesual – fond,

- cauza fiind la primul termen de judecată, după care:

Deliberând asupra excepției necompetenței teritoriale invocate de petent, instanța o respinge ca neîntemeiată, față de prevederile art.10 ind. 2 din O.G. 15/2002, potrivit cărora plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție se introduce la judecătoria pe raza teritorială a căreia contravenientul își are domiciliul sau sediul.

Deliberând asupra cererii de repunere în termen formulată de petent, instanța o admite față de dispozițiile art. 186 C.proc.civ., constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege menționat. Astfel, petentul a dovedit că la data comunicării procesului-verbal de contravenție, respectiv 09.08.2011 (fila 50) petentul nu mai locuia la adresa la care s-a realizat comunicarea, astfel cum reiese din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 294/11.02.2010 (filele 24-26). Pe de altă parte, instanța constată că petentul a formulat plângerea contravențională în termen de 15 zile de la data de 19 mai 2014.

Nemaifiind alte cereri sau excepții de soluționat, instanța, în temeiul art. 255 și art. 258 C.proc.civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile de la dosar, apreciind că sunt utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18 iunie 2014 sub nr._, petentul, B. C., în contradictoriu cu intimata, C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN, a formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/26.07.2011, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună repunerea sa în termenul legal de contestare a contravenției; anularea procesului-verbal; în temeiul art.34 din OG 2/2001, înlocuirea sancțiunii cu avertisment.

În motivarea cererii, petentul a arătat că termenul legal de contestare este de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal de contravenție. Petentul a arătat că a luat cunoștință de acest proces-verbal la data de 19 mai 2014, când s-a deplasat personal la intimată întrucât a observat existența unei popriri pe contul său bancar, ca urmare a cererii de executare formulată de aceasta. Astfel, a aflat despre existența unor amenzi pentru neplata rovinietei, din anii 2010 – 2011, emise pe numele său și comunicate la o adresă la care nu mai domiciliază din data de 11.02.2010.

A mai precizat că nu mai locuiește la adresa din ., ., încă de la data de 11.02.2010, conform contractului de vânzare-cumpărare nr.294/11.02.2010, mutându-se la domiciliul din Otopeni, . E.

Față de aceste aspecte, petentul a solicitat instanței repunerea sa în termenul legal de a formula contestație.

Petentul a invocat nulitatea procesului-verbal de contravenție pentru lipsa semnăturii agentului constatator, procesul-verbal fiind întocmit cu încălcare dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001.

A mai precizat că pe numele său au fost emise o multitudine de procese-verbale în intervale de timp apropiate și în aceeași lună calendaristică, sancționând identic aceeași faptă prezumată. D., pentru care petentul a solicitat instanței să constate că fapta contravențională săvârșită constituie o contravenție continuă în sensul dispozițiilor art. 13 alin. 2 din OG 2/2001, cu privire la care petentul a executat deja sancțiunile dispuse prin procesul-verbal . nr._/26.07.2011, respectiv a achitat amenda contravențională, cât și tariful de despăgubire stabilit.

Față de considerentele menționate, petentul a solicitat instanței să constate că procesul-verbal criticat nu îndeplinește condițiile de legalitate prevăzute de dispozițiile legale și sancționează de mai multe ori aceeași faptă contravențională definitivă a cărei sancțiune a fost deja executată.

În dovedirea cererii, petentul a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri (filele 12-37)

În drept, au fost invocate dispozițiile OG 15/2002, OG 2/2001.

Plângerea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (fila 3).

Ulterior, petentul a depus cerere completatoare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B..

Intimata, C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, a depus întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea plângerii ca fiind nefondată și neîntemeiată.

În susținere, a depus autorizația de control a agentului constatator și certificat calificat pentru semnătură electronică cu valoare legală.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ din data de 26.07.2011 emis de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin subunitatea CESTRIN, petentul a fost sancționată contravențional cu suma de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.

S-a reținut în sarcina petentului că la data de 10.02.2011, ora 23:28, pe DN1 Romanești, județul Prahova, vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, a fost depistat circulând fără a deține rovinietă valabilă, faptă sancționată conform art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002.

Procesul-verbal a fost întocmit în lipsa contravenientei și a martorilor, menționându-se că, potrivit prev. art. 9 alin. 2 O.G. nr. 15/2002, constatarea contravenției a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente, existând cazuri de nulitate absolută ce pot fi invocate din oficiu, în sensul prev. art. 17 O.G. nr. 2/2001.

În ceea ce privește semnătura agentului constatator, instanța apreciază că lipsa semnăturii olografe a agentului constatator este de natură să atragă nulitatea procesului-verbal de contravenție încheiat pentru constatarea contravențiilor la Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, pentru argumentele arătate în continuare.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 455/2001, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.

Din interpretarea prevederilor art. 4 pct. 1 și 2 și art. 5 din Legea nr. 455/2001 rezultă că semnătura electronică poate fi încorporată unui înscris în formă electronică destinat a fi citit prin intermediul unui program, nefiind posibilă încorporarea unei semnături electronice unui alt înscris decât cel electronic.

În aceste condiții, înscrisul comunicat de agentul constatator, intitulat “proces-verbal de contravenție”, nu constituie un proces-verbal de contravenție, ci reprezintă dovada faptului că agentul constatator a încheiat un proces-verbal de contravenție în format electronic. Însă, în această modalitate de a încheia procesul-verbal nu sunt respectate condițiile de valabilitate ale proceselor-verbale de contravenție, prevăzute sub sancțiunea nulității.

Din întreaga economie a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 rezultă că procesul-verbal de constatare a contravenției trebuie să îmbrace forma scrisă și să cuprindă mențiunile prevăzute în mod expres de lege, iar procesul-verbal în formă scrisă trebuie să fie întocmit pe suport material, iar nu virtual. Legislația în vigoare nu oferă posibilitatea încheierii procesului-verbal de contravenție în format electronic (sau comunicarea acestuia pe cale electronică), prevederile Legii nr. 455/2001 fiind aplicabile raporturilor juridice de drept privat, iar nu raporturilor juridice de autoritate.

Faptul că Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 a prevăzut posibilitatea constatării contravențiilor cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România nu înseamnă că și procesele-verbale de contravenție prin care se vor constata aceste fapte pot fi emise prin aceste mijloace tehnice, în format electronic.

Or, nici dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 și nici cele ale Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 nu prevăd expressis verbis posibilitatea întocmirii de către agentul constatator, în formă electronică, a proceselor-verbale de constatare a contravenției, astfel încât devine aplicabil principiul potrivit căruia ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

În plus, procesul-verbal de contravenție, materializând o manifestare de voință unilaterală a unei autorități publice, reprezintă un act administrativ unilateral emis în vederea executării legii, care dă naștere unor raporturi juridice de constrângere între o autoritate publică, pe de o parte, și autorul contravenției, pe de altă parte, aspecte ce fundamentează concluzia că raporturile juridice care iau naștere în materie contravențională sunt specifice dreptului public, cu mențiunea că procesul-verbal de constatare a contravenției trebuie să îndeplinească condițiile de fond și de formă reglementate de legea specială, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

Totodată, trebuie avut în vedere că, în toate cazurile, contravenienților le este comunicat un înscris intitulat proces-verbal de contravenție care nu poartă nicio semnătură olografă, ci conține mențiunea că a fost generat și semnat electronic, conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și ale Hotărârii Guvernului nr. 1.259/2001 privind aprobarea Normelor tehnice și metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

Prin urmare, considerațiile asupra naturii juridice a procesului-verbal de contravenție susțin teza inaplicabilității prevederilor Legii nr. 455/2001, respectiv a incompatibilității acestora cu normele care reglementează raporturile de drept administrativ, astfel încât emiterea înscrisului electronic nu poate fi asimilată cu încheierea unui proces-verbal de contravenție valid sub aspectul formei pe care acesta trebuie să o îmbrace prin prisma prevederilor legale relevate, câtă vreme legiuitorul nu a înțeles să instituie în mod expres posibilitatea întocmirii acestuia sub forma înscrisului electronic.

Pentru motivele expuse instanța apreciază că procesul-verbal este nelegal și netemeinic. Pe cale de consecință, instanța urmează să admită plângerea, să anuleze procesul-verbal de constatare a contravenției atacat și să înlăture sancțiunea aplicată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul B. C., cu domiciliul în Otopeni, ., județ ILFOV, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 26.07.2011 în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., cu sediul în sector 6, București, .. 401A.

Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 26.07.2011 ca nelegal întocmit.

Exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei, precum și de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, aplicate prin procesul-verbal anulat.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. A.-L. D. S.

Red./Tehnored. B.A.L./D.S. și B.A.L./4 ex./21.12.2015

Comunicat părților, azi, 2 ex...........................Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5166/2015. Judecătoria BUFTEA