Actiune in regres. Sentința nr. 5157/2015. Judecătoria BUFTEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5157/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 5157/2015
Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5157
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 03.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. A.-L.
GREFIER: D. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . GROUP SA, pe pârâta . REASIGURARE SA și intervenientul forțat I. V., având ca obiect acțiune în regres.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intervenientul forțat personal, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:
- obiectul cauzei – acțiune în regres,
- stadiul procesual – fond,
- cauza fiind la primul termen de judecată, după care:
Instanța procedează la legitimarea intervenientului forțat, I. V., acesta fiind identificat conform datelor din caietul grefierului.
Instanța acordă cuvântul pe probe.
Instanța, în temeiul art. 255 și art. 258 C.proc.civ., încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că sunt utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Intervenientul forțat învederează instanței că firma de asigurare este obligată să plătească.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 13.01.2014, sub nr._, reclamanta, S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A., în contradictoriu cu pârâta, S.C. E. R. ASIGURARE-REASIGURARE S.A., si intervenientul forțat, I. V., a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 3.990,79 lei, compusă din:
- 3.621,41 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate de O. asiguratului sau Casco;
- 369,38 lei penalități de întârziere de 0,1% pe zi calculate de la data de 05.10.2013 si pana la data de 15.01.2014;
- la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi, în continuare, pana la achitarea integrala debitului,
- la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în data de 19.07.2012 s-a produs un accident de circulație în care au fost implicate autoturismul cu numărul de înmatriculare_, condus de către I. V., și autoturismul cu numărul de înmatriculare_ .
Reclamanta a mai arătat că, potrivit celor consemnate in Constatarea amiabilă de accident, culpa exclusiva pentru producerea accidentului revine intervenientului I. V.. In urma acestui eveniment autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a fost avariat, autoturismul fiind asigurat casco la O. cu polița . nr._, și reclamanta a achitat despăgubiri pentru repararea avariilor in cuantum de 3.621,41 lei.
Reclamanta a mai precizat că autoturismul cu numărul_ avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la S.C. E. R. ASIGURARE-REASIGURARE S.A., polița nr._.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2210 Cod civil, art. 42 și 49 din Legea nr. 136/1995, art. 64 din Ordinul CSA nr.14/2011, solicitând administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, precum și alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.
In susținerea cererii s-au depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, înscrisuri la dosar, filele 4-31.
Deși legal citată, pârâta, . REASIGURARE SA, nu a depus întâmpinare.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 399,12 lei, fila 42.
Ulterior, la data de 14.04.2015, reclamanta și-a precizat acțiunea, prin care arată că in ceea ce privește capătul II de cerere, cuantumul penalităților de intârziere de la data scadentă și până la data stabilită de către instanță, este de 1.937,45 lei.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că sunt utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
În fapt, la data de 19.07.2012, intervenientul forțat I. V., în timp ce conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, pentru care era în vigoare asigurare de răspundere civilă obligatorie la societatea pârâtă, a produs din culpa sa exclusivă un accident de circulație în care a fost avariat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantă.
La data producerii accidentului – autoturismul cu nr. de înmatriculare_ avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA, conform poliței ./16/H16/DV nr._(f. 26), iar autoturismul cu numărul de înmatriculare_ era asigurat facultativ la . Group SA, astfel cum rezultă din polița . nr._ (f. 20).
Conform constatării amiabile de accident(fila 12), intervenientul forțat este vinovat de producerea accidentului.
La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosar de daună, în cadrul căruia a aprobată despăgubirea de 3.621,41 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul cu număr de înmatriculare nr._, despăgubire care a fost achitată către societatea reclamantă, astfel cum rezultă din extrasul de cont(f. 13). Valoarea despăgubirilor calculată de reclamantă rezultă din înscrisurile depuse.
În drept, în ceea ce privește legea civilă aplicabilă instanța consideră că izvorul raportului obligațional în prezenta cauză este fapta juridică extracontractuală săvârșită de către intervenientul forțat. Prin urmare, cu privire la legea care guvernează prezentul raport litigios, instanța consideră că sunt incidente dispozițiile art. 103 din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora obligațiile născute din fapte juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii lor ori după caz, săvârșirii lor. Având în vedere că fapta extracontractuală dedusă judecății a fost săvârșită pe data de 19.07.2012, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Noului Codului Civil.
Potrivit art. 2210 alin. 1 N.C.Civ., în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane.
Potrivit art. 2208 alin. 1 N.C.Civ., în cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul trebuie să plătească indemnizația de asigurare în condițiile prevăzute în contract.
Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 20.09.2013 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f. 9), pârâta neachitând debitul în cuantum de 3.621,41 lei.
În cauză, fapta ilicită constă în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, prejudiciul fiind reprezentat de avariile produse autoturismului asigurat CASCO. De asemenea, între faptă și prejudiciu există legătură de cauzalitate, culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului fiind stabilită prin constatarea amiabilă de accident.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 2210 din Codul Civil, instanța va admite acțiunea promovată de reclamantă și va obliga pârâta la plata sumei de 3.621,41 lei reprezentând contravaloare despăgubiri neachitate.
Totodată, va obliga pârâta la plata sumei de 369,38 lei, reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi, calculate la suma de 3.621,41 lei de la data de 05.10.2013 până la data de 15.01.2014, precum și, în continuare, la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi, calculate la suma de 3.621,41 lei de la data de 16.01.2014 până la data achitării debitului.
Reclamantei i se cuvin penalitățile având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 20.09.2013, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata sumei de 3.621,41 lei în termen de 15 zile, fiind aplicabile dispozițiile art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, conform cărora, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
În temeiul art. 453 C.proc.civ., întrucât pârâta a căzut în pretenții, instanța va admite cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 399,12 lei constând în taxă judiciară de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A., cu sediul ales la Cabinet Individual de Avocat P. D. din ..1, ., unitatea de birouri A3, sector 5, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A., cu sediul în Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, județ ILFOV, și intervenientul forțat, I. V., sector 2, București, ..
Obligă pârâta la plata sumei de 3.621,41 lei reprezentând contravaloare despăgubiri neachitate.
Obligă pârâta la plata sumei de 369,38 lei, reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi, calculate la suma de 3.621,41 lei de la data de 05.10.2013 până la data de 15.01.2014, precum și, în continuare, la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi, calculate la suma de 3.621,41 lei de la data de 16.01.2014 până la data achitării debitului.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 399,12 lei constând în taxă judiciară de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. A.-L. D. S.
Red./Tehnored. B.A.L./D.S. și B.A.L./5 ex./23.11.2015
Comunicat părților, azi, 3 ex...........................Grefier
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5154/2015.... | Actiune in regres. Sentința nr. 5162/2015. Judecătoria BUFTEA → |
|---|








