Actiune in regres. Sentința nr. 6680/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 6680/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 6680/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

-

Sentința civilă nr. 6680/2015

Ședința publică de la 15.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: TĂȘCAN A.

GREFIER:N. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . pe pârâta . REASIGURARE SA, PRIN REPREZENTANT și pe intervenientul S. M., având ca obiect acțiune în regres.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publică de la 30.09.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 15.10.2015, când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 15.01.2014 sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pârâta . Reasigurare SA solicitând instantei, ca prin hotarârea pe care o va pronunta în cauză, să oblige pârâta la plata sumei de_,19 lei reprezentând indemnizație achitata de reclamantă asiguratului său CASCO si la plata penalitătilor de întârziere de 0,1% pe zi calculate de la scadentă, 06.04.2013, până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 11.10.2012, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantă, a fost avariat într-un accident de circulație produs din culpa asiguratului RCA al pârâtei, S. M..

În baza politei CASCO, reclamanta a plătit asiguratului sau despăgubirea în cuantum de_,19 lei.

La data de 6.12.2013 reclamanta a convocat pârâta la conciliere, comunicandu-i valoarea pretentiilor și actele justificative, însă pârâta nu a achitat debitul în termen de 15 zile de la avizare si nici nu a contestat cuantumul despăgubirii.

Prin cererea precizatoare depusa la data de 06.03.2014 reclamanta a aratat ca parata a achitat partial debitul, respectiv suma de_ lei la data de 16.01.2014.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 2210 Cod civil, art. 42 si 49 din Legea nr. 136/1995, art. 64 din Ordinul CSA nr. 14/2011.

A mai solicitat reclamanta, în temeiul dispozitiilor art. 54 alin.2 din Legea nr. 136/1995, citarea în calitate de intervenient fortat a persoanei responsabile de producerea accidentului.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus în cadrul probei cu înscrisuri, în copie: dovada plătii, cerere de despăgubire, constatare amiabilă de accident, polita CASCO, polita RCA, deviz de reparatii, factura fiscală, convocare la conciliere, alte înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

În fapt, la data de 11.10.2012, intervenientul fortat S. M., conducând autovehiculul cu nr. de înmatriculare SJ-_, cu asigurare de răspundere civilă obligatorie emisă de parată, a produs din culpa sa un accident de circulație, în care a avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantă.

În baza politei CASCO, reclamanta a plătit despăgubirea în cuantum de_,19 lei.

La data de 22.03.2013 reclamanta a convocat pârâta la conciliere, comunicându-i valoarea pretențiilor si actele justificative (fila 6), însă pârâta nu a achitat debitul în termen de 15 zile de la avizare si nici nu a contestat cuantumul despăgubirii.

În drept, potrivit dispozițiilor art.1357 C.civ. orice faptă care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, fiind atrasă răspunderea nu numai pentru prejudiciul cauzat cu intenție, dar și pentru cel produs din culpă.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995, în limitele indemnizației plătite asigurătorul se subrogă în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.

Asigurarea de raspundere civila pentru prejudiciile produse prin accidente de autovehicule (RCA) este, potrivit art. 4 din Legea 136/1995, o asigurare obligatorie. Persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatricularii/ înregistrarii în R. au obligatia legala sa încheie o astfel de asigurare, iar raporturile dintre asigurat si asigurator, drepturile si obligatiile fiecarei parti sunt stabilite prin lege (art.3).

Asigurarea de raspundere civila auto este un contract fortat prin care asiguratorul se obliga, corelativ incasarii primelor de asigurare, sa acorde despagubiri pentru prejudiciile de care asiguratii raspund fata de terte persoane pagubite prin accidente de vehicule.

Despăgubirea se plăteste de catre asigurător si atunci cand accidentul este produs de o altă persoana decat asiguratul, necesară fiind implicarea în accident a autovehiculului asigurat, nu si a persoanei asigurate (art.51 alin. 1).

Potrivit dispozitiilor art. 54 din Legea nr. 136/1995, în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.

Prin urmare, în cazul asigurarilor de răspundere civilă, plata despăgubirilor se face in temeiul contractului de asigurare, temeiul răspunderii asiguratorului fiind conventional, iar cel al răspunderii asiguratului, delictual.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, acesta este în legătură directă cu fapta ilicită, prejudiciul fiind produs ca urmare a accidentului auto cauzat din culpa intervenientului fortat si a asiguratului CASCO.

Având în vedere că sunt întrunite conditiile răspunderii civile delictuale, instanta va admite cererea reclamantei astfel cum a fost precizată si va obliga pârâta la plata diferentei de despăgubire în cuantum de_,19 lei, a penalităților de întârziere si a cheltuielilor de judecată.

Cu privire la penalități, potrivit art.64 alin.4 din Normele de aplicare ale Ordinului CSA 14/2011, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termen sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

Având în vedere că despăgubirea nu a fost achitată de asiguratorul RCA în 15 zile de la data avizării scrise, instanța urmează a obligă pârâta la plata penalitatilor de 0,1% pe zi întârziere aferente debitului initial de_,19 lei, de la data de 06.04.2013 până la plata partială, 06.01.2014 si penalităti de 0,1% pe zi de întârziere aferente diferentei de debit de_,19 lei, în continuare, până la plata integrală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta .- sector 3, București, ., ., ._ în contradictoriu cu pârâta . Reasigurare SA- Voluntari, ..10, Clădirea O23, . Business Park, J. ILFOV și intervenientul forțat S. M. - Z., .. 82B, Cod postal_, J. S., astfel cum a fost precizată.

Obligă pârâta . Reasigurare SA la plata către reclamantă a sumei de_,19 lei reprezentând contravaloare (diferenta) despăgubire achitată de reclamantă asiguratului său, la care se adaugă penalităti de 0,1% pe zi de întarziere aferente debitului initial de_,19 lei, de la data de 06.04.2013 pană la plata partială, 06.01.2014 si penalităti de 0,1% pe zi de întârziere aferente diferentei de debit de_,19 lei, in continuare, până la plata integrală.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronuntată în sedintă publică astăzi, 15.10.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

Tășcan A. N. D.

Red. TA/Tehnored/D.N. 06 Noiembrie 2015/ 5 ex.

3 ex. .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 6680/2015. Judecătoria BUFTEA