Pretenţii. Sentința nr. 6760/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 6760/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 16-10-2015 în dosarul nr. 6760/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. - SECȚIA CIVILĂ

Sentinta civilă nr. 6760

Ședința din Camera de Consiliu din data de 16.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. I.

GREFIER: MIRICA A.

Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. CANTONULUI, în contradictoriu cu pârâta S.C. TECHNO S. PLUS S.R.L., având ca obiect acțiune în pretenții.

Dezbaterile au avut loc în ședința din camera de consiliu din 02.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera,în temeiul art 396 C.pr.civ, a amânat pronunțarea succesiv la data de 12.10.2015, și ulterior pentru data de astăzi 16.10.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată:

Prin cererea de înregistrată pe rolul instanței la data de 26.03.2015 sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. CANTONULUI, în contradictoriu cu pârâta S.C. TECHNO S. PLUS S.R.L. a solicitat, obligarea pârâtei la plata sumei de 5994,34 lei, sumă compusă din 2892 lei reprezentând cote de contribuție la cheltuielile de întreținere comune ale asociației, aferente perioadei august 2012-decembrie 2014, penalități în cuantum de 745,2 lei, fond rulment 645,95 lei, fond reparații 1711,16 lei.

În motivare reclamanta a arătat că pârâta este proprietara vilei nr 107, situată în ansamblul rezidențial de locuințe din ., . și membră a Asociației de P. Cantonului.

Reclamanta a precizat, că la data de 14.02.2015, a convocat restanțierii în scopul de a soluționa pe cale amiabilă litigiul, însă pârâta nu s-a prezentat, precum și faptul că refuzul pârâtei de a achita cota parte indiviză din cheltuielile asociației, în raport cu proprietatea pe care o deține, pe considerentul că în prezent imobilul nu mai este racordat la rețeaua de canalizare proprie a ansamblului de locuințe nu este justificat, întrucât suma datorată nu inlcude aceste cheltuieli.

Invocând dispozițiie art 47,48 din legea 215/2007 reclamanta a susținut că pârâta este obligată la plata sumelor solicitate, proporțional cu cota parte indiviză din proprietatea comună, precum și faptul că în listele de întreținere ale asociației au fost evidențiate lunar cheltuielile efectuate pentru administrarea proprietății comune, constând în furnizare energie electrică, cheltuieli de administrare, retribuție îngrijitor, alte cheltuieli. În conformitate cu dispozițiile art 46 din legea 230/2007, toți proprietarii, au obligația de a plăti lunar, conform listei de întreținere plata cheltuielilor asociației, în avans sau pe baza facturilor primite de la furnizori în raport cu cota contribuției ce revine fiecărui proprietar.

Cu privire la penalități reclamanta a susținut că acestea sunt datorate conform dispozițiilor art 49 din legea 230/2007, asociația poate stabili un sistem propriu de penalizări cu condiția că acestea nu pot fi mai mari de 0,2% pe zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 zile de la scadență, fără ca penalitățile să poată depăși suma datorată.

Reclamanta a susținut că dreptul de a acționa în justiție orice proprietar care nu își îndeplinește obligațiile, izvorăște din dispozițiile art 50 din legea 230/2007, învederând totodată că pârâta nu s-a prevalat de dispozițiile art 12 alin.1 lit d din Normele metodologice aprobate prin HG 1588/2007, aceasta neformulând obiecțiuni cu privire la cotele de contribuție datorate.

Pe cale de consecință, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art 46,47,48,49,50 Lg.230/2007, HG 1588/2007 si art 453 c.pr.civ.

Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, potrivit art 50 alin 2 din legea 230/2007.

În dovedirea pretențiilor sale, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, atașând cererii un set de înscrisuri certificate pentru conformitate cu originalul (f. 7- 130).

La data de 20.08.2015, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că nu este membră a asociației de proprietari, reclamanta nefăcând în nici un fel dovada calității de membru al asociației sau că beneficiază de serviciile acesteia.

Pârâta a mai precizat că prin propunerea existentă la fila 1 a PV AG 14.06.2014 se arată că se va obține acordul și se vor colecta sumele necesare de la toți proprietarii pentru respectivele proiecte,pârâta susținând că nu și-a dat un asemenea acord.

În ce privește iluminatul public, pârâta a precizat că acesta a fost achitat autorităților administrative locale, precum și faptul că nu beneficiază în nici un fel de prestațiile asociației reclamante.

Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că vilele din . edificate de un dezvoltator care nu a finalizat obiectul contractului, astfel că lucrările de apă / canal nu au mai fost executate, fiecare proprietar descurcându-se prin forțe proprii pentru a finaliza lucrările de construcții.

Din listele de întreținere depuse de pârâtă nu rezultă ce fele de cheltuieli au fost efectuate, banii nu au fost justificați prin chitanțe .

Pârâta a mai susținut că singurele rubrici completate în listele de întreținere sunt cele referitoare la penalități, fond de rulment și fond de reparații, în condițiile în care nu există nici o justificare a cheltuielilor de reparații fiecare proprietar având un imobil distinct și nici nu există o hotărâre a adunării generale care să stabilească nivelul penalităților.

În ceea ce privește cota parte indiviză, pârâta a precizat că nu se poate determina cum a fost aceasta stabilită de reclamantă, și nici care este această cotă, precum și faptul că nu se precizează la ce sumă se aplică penalitățile, în ce procent și pentru ce motiv.

În ceea ce privește lista de întreținere din luna iunie 2014, pârâta a mai susținut că nu a beneficiat de serviciile de reparații electropompe și vidanjare, întrucât nu este racordată la nici o rețea de acest gen.

În ceea ce privește faptul că nu a contestat listele de întreținere, pârâta a susținut că nu avea nici un motiv pentru a le contesta, întrucât nu este membru al asociației.

În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, anexând cererii în copie certificată pentru conformitate cu originalul un set de înscrisuri (f. 143-153), precum și încuviințarea probei cu interogatoriul reclamantei.

În drept au fost invocate dispozițiile legii 230/2007.

La data de 04.09.2015, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor pârâtei. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, reclamanta a susținut că aceasta nu este justificată în condițiile în care pârâta are calitatea de proprietar, aceasta fiind membră al Asociației de P. conform actului de constituire al acesteia, act care este însușit de pârâtă prin ștampilă și semnătură.

Reclamanta a mai precizat că pârâta este și proprietară a unei suprafețe de 40,83 mp din terenul pe care îl folosesc în comun proprietarii, precum și cota parte indiviză de 0,934 % din instalațiile folosite în comun, aceste cote părți regăsindu-se în contractul de vânzare cumpărare încheiat de pârâtă, prin acre a dobândit proprietatea imobilului în discuție.

Totodată reclamanta a mai precizat că susținerile pârâtei nu sunt justificate, în condițiile în care obligația de a achita cheltuielile comune ale proprietății izvorăște atât din art 654 din codul civil cât și din legea 230/2007.

Reclamanta a mai susținut că ansamblul rezidențial are căi de acces proprii, care sunt iluminate, obligația de plată a cheltuielilor revenind tuturor proprietarilor, pârâta neputând beneficia de scutire de la plata acestor cheltuieli.

Pe de altă parte, reclamanta a precizat că pârâta a recunoscut faptul că dezvoltatorul imobiliar nu a finalizat lucrările de construcție, și proprietarii au fost nevoiți să execute pe cheltuiala proprie aceste lucrări, astfel că se justifică cheltuielile solicitate, întrucât au fost efectuate căi de acces în incinta complexului rezidențial, a fost împrejmuit complexul, s-a efectuat stația de canalizare și epurare, precum și alte lucrări necesare, pârâta beneficiind de acestea.

Reclamanta a mai susținut că în prezenta cauză complexul rezidențial are angajat personal de serviciu care se ocupă de întreținerea și curățenia și paza, precum și faptul că pârâta este racordată la fosa septică, aceasta nedepunând nici un înscris din care să rezulte că ulterior a fost debranșată.

În probațiune reclamanta a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri, în copie certificată pentru conformitate cu originalul (f.159-207)

La data de 30.09.2015, pârâta a depus la dosarul cauzei solicitarea privind judecata în lipsă, susținând totodată în plus față de motivele invocate în întâmpinare că reclamanta nu a avut în vedere dispozițiile art 40 din Constituție privind libertatea de asociere.

La termenul de judecată din data de 02.10.2015, reclamanta a formulat cerere precizatoare prin care a învederat instanței că înțelege să mărească câtimea obiectului cererii, în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 6582,32 lei reprezentând plata debitului actualizat până la data de 31.08.2015, sumă compusă din 3480,04 lei cheltuieli de întreținere, penalități în cuantum de 745 lei, fond de rulment 645,94 lei și fond de reparații 1711,16 lei.

În probațiune, reclamanta a depus la dosarul cauzei în copie certificată pentru conformitate cu originalul un set de înscrisuri.

Prin încheierea de ședință de la același termen de judecată instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată prin întâmpinare, pentru motivele invocate în încheierea din data de 02.10.2015.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt,

Potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr 2861/23.11.2004 de BNP M. G., pârâta S.C. TECHNO S. PLUS S.R.L. a devenit proprietara imobilului nr 107, situat în com Corbeanca, ., având o cota parte de 40,83 mp din terenul pe care îl folosesc în comun proprietarii imobilelor din complexul rezidențial Satul American și o cotă parte de 0,934% din instalațiile folosite în comun de către proprietarii imobilelor din complex(f. 160-164).

Prin încheierea nr 15 din 10.02.2011, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, s-a constituit și a dobândit personalitate juridică Asociația de P. Cantonului, imobilul pârâtei făcând parte din această asociație, astfel cum rezultă din procesul verbal de constituire al asociației de proprietari care este însușit de pârâtă prin ștampilă și semnătură.(f.187-190)

Instanța reține că la pct 2 lit g, a procesului verbal de constituire a asociației de proprietari, s-au aprobat constituirea următoarelor fonduri: fond de reparații, fond de salarii, fond de investii, fond de cheltuieli administrative, fond recuperări debite, fond de rulment pentru toți proprietarii (f. 188), stabilindu-se că în termen de 30 zile de la data de 22.10.2010, reprezentând data încheierii procesului verbal, Comitetul Executiv al Asociației va stabili prin decizie, sistemul propriu de penalizări al asociației și valoarea fondurilor anterior menționate cu excepția celor privind salariile care au fost stabilite prin același proces verbal, respectiv pct 2 lit e si f, astfel retribuția privind managementul condominiului în cuantum de 1000 lei lunar, retribuția privind administratorul condominiului 1000 lei lunar. (f.188). Instanța constată că acest proces verbal a fost însușit de pârâtă prin aplicarea semnăturii și ștampilei, în cuprinsul procesului verbal menționându-se că a fost semnat numai de proprietarii care au fost de acord cu cele stabilite.

Instanța reține că potrivit art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari poate stabili penalizări de întârziere care nu pot fi mai mari de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere și care se vor aplica după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul de plată, fără ca suma penalizărilor să depășească suma la care s-au aplicat. În exercitarea acestui drept, a fost stabilit cuantumul penalităților de întârziere prin procesul verbal din 01.10.2011, al Adunării Generale a Asociației de P., semnat de 18 membri, la 0,2% pe zi de întârziere, penalitățile urmând a fi calculate pentru sumele restante, începând cu data de 01.10.2011, iar pentru datoriile nou apărute începând cu prima zi a lunii următoare celei scadente, menționând spre exemplificare faptul că pentru sumele scadente în luna octombrie, penalitatea va fi calculată începând cu data de 1 noiembrie . (f.206-207).

Totodată instanța constată că în cap VI din anexa 4 la statul asociatiei, se menționează că fondul de rulment se constituie numai pe baza hotărârii Adunării generale a Asociației de proprietari, și se calculează funcție de numărul persoanelor înregistrate în cartea de imobil și de cota parte de proprietate indiviză din proprietatea comună,după natura serviciului facturat.

Prin procesul verbal al adunării generale a asociației din 09.12.2012, s-a aprobat proiectul de buget pentru investiții ( constand in reparatie drum, conectare curent electric, reparatie gard, amenjare gard exterior, porti acces cartier, reparatie sistem iluminat, panou idenitificare artier, reparatii neprevazute), fiind aprobată suma de_ lei, respectiv 1432 lei pentru fiecare casa, stabilindu-se și reducerea contribuției lunare de la 150 lei la 100 lei începând cu luna iunie (f 29). Totodată, instanța are în vedere că prin procesul verbal al adunării generale a asociației de proprietari din data de 06.11.2011, s-a decis ca fiecare proprietar să achite, începând cu luna ianuarie 2012 suma de 150 lei lunar

Prin procesul verbal din 02.04.2011, al adunarii asociatiei de proprietari (f.36) s-au stabilit costurile lunare suportate de proprietari, astfel: servicii paza si curatenie 1800 lei lunar, intretinere statie epurare 1600 lei, consumabile statie epurare 300 lei, cost administrator 600 lei, iluminat public 400 lei.Totodata, prin acelasi proces verbal s-a stabilit ca fiecare proprietar va plati lunar o suma de 100 lei/casa, precum si costurile privind statia de epurare in cuantum de 800 euro, pentru fiecare proprietar, in cuprinsul procesului verbal mentionandu-se ca deciziile au fost luate in unanimitate de membrii asociatiei prezenti la intrunire .

Reclamanta a solicitat prin cererea astfel cum a fost precizata la termenul de judecata din data de 02.10.2015, obligarea paratei la plata debitului pentru perioada august 2012 – 31 august 2015, in cuantum total de 6582.35 lei, constituit din 3480,04 lei chletuieli de intretinere, 745 lei penalitati, 645,94 lei fond rulment si 1711,16 lei fond reparatii.

Instanta constata ca,desi prin procesul verbal al asociatiei de proprietari din 22.10.2010 (f.188), s-a aprobat constituirea următoarelor fonduri: fond de reparații, fond de salarii, fond de investii, fond de cheltuieli administrative, fond recuperări debite, fond de rulment menționându-se faptul ca valoarea acestora se va stabili ulterior, prin decizie a comitetului executiv, reclamanta nu a depus la dosarului cauzei nici o dovada din care sa rezulte ca valoarea fondului de rulment și a celui de reparații stabilit pentru perioada august 2012-decembrie 2012, deși potrivit dispozițiilor art 249 C.pr.civ aceasta obligatie îi incumbă. Chiar dacă prin procesele verbale anterior menționate au fost stabilite o . cheltuieli referitoare la cheltuielile privind investițiile,care se refera la realizarea unor lucrari de reparatii, astfel cum au fost detaliate in cuprinsul procesului verbal din 09.12.2012, stabilindu-se o suma lunară în sarcina fiecărui proprietar, instanța constată, pe de o parte ca suma stabilita in sarcina fiecarui proprietar, nu se regaseste la rubrica fond de reparatii, iar pe de alta parte in listele de intretinere sunt evidentiate cheltuieli privind fondul de reparatii si pentru perioada anterioara procesului verbal din 09.12.2012, si chiar anterioara perioadei solicitate de parata prin prezenta actiune, lunar adaugandu-se o anumita suma la fondul de reparatii restant din luna anterioara.

Din listele de intretinere depuse de reclamanta la dosarul cauzei, rezulta ca lunar au fost evidentiate cheltuieli privind: cota fond rulment, cota fond reparatii, alte cheltuieli si penalități.

Se reține că debitul înregistrat de pârâtă se ridică la suma de 3480,04 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei august 2012- august 2015, astfel cum rezulta din listele de întreținere aflate la dosarul cauzei, detaliate in anexa „repartizarea cheltuielilor” aferenta fiecărei luni,din care rezultă că suma ce figurează lunar la plata la rubrica alte cheltuieli, include cheltuielile proprietății comune, astfel cum sunt descrise în anexa la fiecare listă de întreținere anterior menționată.

În drept,

Potrivit art. 25 din H.G. nr.1588/2007 și art. 46 din Legea 230/2007, pârâta în calitate de proprietar, era obligată la achitarea sumelor aferente din cheltuielile de întreținere comune, temeiul legal de plată al cotelor de întreținere constând în listele de plată. Conform textelor de lege anterior menționate, obligația de plată trebuie executată în termen de 20 zile de la momentul afișării listelor lunare privind cotele de întreținere.

Având în vedere că pârâta nu și-a executat obligația de bună voie, se vor avea în vedere dispozițiile art. 50 alin. 1 din Legea 230/2007 care prevăd că asociația de proprietari poate acționa în justiție pe proprietarul care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Mai mult, instanța reține, de asemenea, faptul că pârâta nu a contestat, în condițiile art. 12 pct. a lit. d din HG nr. 1588/2007, calculul cotelor de contribuție la cheltuielile de întreținere în termenul legal de 10 zile de la afișarea listelor de plată, însușindu-și astfel obligația de plăti sumele înscrise în listele afișate. Chiar dacă parata a contestat în instanță creanța pretinsă, susținerile acesteia au la bază lipsa calității sale de proprietar, aspect care astfel cum s-a precizat anterior nu este întemeiat întrucât aceasta a semnat și ștampilat procesul verbal de constituire al asociației de proprietari, precum și faptul că nu se justifică din ce este alcătuită rubrica alte cheltuieli, aspecte care nu sunt întemeiate, în condițiile în care s-au aprobat prin procesul verbal de constituire al asociației, însușit de pârâtă cheltuielile de administrare, acestea fiind detaliate lunar astfel cum rezultă din „repartizarea cheltuielilor” aferentă fiecărei luni, aprobată de președintele asociației, de cenzor și administrator.

Instanța reține că în prezenta cauză, creanța reclamantei constă în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din listele de întreținere afișate de reclamantă, însușite de pârâta în modalitatea prevăzută de art. 12 lit. A, d) din Hotărârea nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 230/2007.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, instanța apreciază că reclamanta - creditoare a făcut dovada unei creanțe certe întrucât aceasta reiese din cuprinsul listelor de întreținere depuse la dosarul cauzei. De asemenea, creanța este și lichidă - cuantumul acesteia rezultând din conținutul acestor liste de întreținere.

De asemenea instanța constată că creanța creditoarei este exigibilă, data scadenței fiind menționată în cuprinsul listelor de întreținere, fiind calculată potrivit dispozițiilor art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 la maxim 20 de zile calendaristice de la data afișării listei.

Față de aceste considerente, se reține că creditoarea are o creanță certă lichidă și exigibilă față de pârâți, în cuantum total de 3480,04 lei, reprezentând cheltuielile de întreținere neachitate aferente lunilor august 2012-august 2015.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, instanța reține că potrivit art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari poate stabili penalizări de întârziere care nu pot fi mai mari de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere și care se vor aplica după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul de plată, fără ca suma penalizărilor să depășească suma la care s-au aplicat.

Cuantumul penalităților de întârziere a fost stabilit prin procesul verbal din 01.10.2011, al Adunării Generale a Asociației de P., semnat de 18 membri, la 0,2% pe zi de întârziere, penalitățile urmând a fi calculate pentru sumele restante, începând cu data de 01.10.2011, iar pentru datoriile nou apărute începând cu prima zi a lunii următoare celei scadente, menționând spre exemplificare faptul că pentru sumele scadente în luna octombrie, penalitatea va fi calculată începând cu data de 1 noiembrie . (f.206-207).

Însă instanța constată că penalitățile de întârziere solicitate de reclamantă au o valoare fixă de 745 lei care este evidențiată pe fiecare listă de întreținere începând din luna august 2012 și până în luna august 2015,fără a se preciza asupra cărei sume au fost calculate, în condițiile în care potrivit procesului verbal al adunării generale, anterior menționat, acestea urmau a fi calculate în cuantum de 0,2% pe fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi a lunii următoare celei scadente.

În aceste condiții, instanța apreciază că în prezenta cauză, suma solicitată de reclamantă cu titlu de penalități nu are un caracter cert în condițiile în care nu se precizează care este debitul asupra căruia au fost calculate, pentru a putea permite aprecierea existenței sale și din perspectiva prescripției creanței principale iar pe de altă parte acestea nu se referă la debitul principal privind cheltuielile de întreținere solicitate prin prezenta acțiune, în condițiile în care au o valoare fixă evidențiată în mod constant pe listele de întreținere, începând cu luna august 2012 și până în luna august 2015.

În ceea ce privește debitul în cuantum de 645,94 lei reprezentând fond de rulment, instanța constată de asemenea că acesta nu este cert în condițiile în care asociația de proprietari, reclamantă în prezenta cauză nu a depus la dosar nici o dovadă din care să rezulte că acestea au fost stabilite în conformitate cu prevederile procesului verbal de constituire a asociației de proprietari

Cu privire la fondul de reparații, instanța reține că dispozițiile art. 46 din Legea nr.230/2007, art. 24 alin. 1 si 5 din HG nr.1588/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, instituie în sarcina proprietarilor obligația achitării acestora, însă în condițiile în care aceste debite deși relevate în listele de întreținere, nu au fost aprobate în condițiile stabilite de prevederile legale anterior specificate și procesul verbal de constituire al asociației de proprietari pentru perioada august 2012-decembrie 2012, suma solicitata nu are caracter cert. Mai mult decat atat, suma stabilita in sarcina fiecarui proprietar indepand cu luna decembrie 2012, nu se regaseste la rubrica fond de reparatii, si in listele de intretinere sunt evidentiate cheltuieli privind fondul de reparatii si pentru perioada anterioara lunii august 2012, lunar adaugandu-se o anumita suma la fondul de reparatii restant din luna anterioara.

În aceste condiții instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâta la plata cheltuielilor de întreținere în cuantum de 3480,04 lei aferente perioadei august 2012-august 2015 și va respinge ca neîntemeiate capetele de cerere referitoare la obligarea pârâtei la plata penalităților în cuantum de 745 lei, a fondului de rulment în cuantum de 645,94 lei și a cheltuielilor privind fondul de reparații în cuantum de 1711,16 lei.

Având în vedere că reclamanta a depus la dosar, dovada achitării cheltuielilor de judecată efectuate, în cuantum de 900 de lei, astfel cum rezultă din chitanța ., nr._ din 04.09.2015 si chitanta . nr_ din 04.09.2015, reprezentând contravaloare onorariu de avocat în temeiul art 453 al 2 C.pr.civ, instanța va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 475, 72 lei, proporțional cu partea din creanță admisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea precizată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. CANTONULUI cu sediul ales în .-18, ., sector 1, în contradictoriu cu pârâta S.C. TECHNO S. PLUS S.R.L. cu sediul în Corbeanca, Cantonului, nr. 9, . ILFOV.

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de întreținere în cuantum de 3480,04 lei aferente perioadei august 2012-august 2015

Respinge ca neîntemeiate capetele de cerere referitoare la obligarea pârâtei la plata penalităților în cuantum de 745 lei, a fondului de rulment în cuantum de 645,94 lei și a cheltuielilor privind fondul de reparații în cuantum de 1711,16 lei.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 475,72 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de a formula apel în 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi 16.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

G. I. M. A.

Red. G.I/tehn. M.A./4 ex./20.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6760/2015. Judecătoria BUFTEA