Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1333/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 1333/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 1333/2015

Dosar nr._ SECȚIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1333

CAMERA DE CONSILIU DE LA 5 MARTIE 2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: B. A.-L.

GREFIER: D. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârâta . REASIGURARE SA și intervenientul forțat A. A., având ca obiect pretenții – cerere cu valoare redusă.

Procedura este legal îndeplinită, prezenta fiind dată fără citare părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:

- obiectul cauzei – pretenții – cerere cu valoare redusă,

- stadiul procesual – fond,

- cauza fiind la primul termen de judecată, după care:

În temeiul art. 255 și art. 258 C.proc.civ., instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile de la dosar, apreciind că sunt utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.12.2014 sub nr._ , reclamanta, ., în contradictoriu cu parata, . REASIGURARE SA, și intervenientul forțat, A. A., a depus formular de cerere (art. 1028 alin.2 din Legea 134/2010 privind codul de procedură civilă), prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea paratei la plata sumei de 2.143,73 lei, a dobânzii legale, precum și la plata cheltuielilor de judecată, constând în 200 lei taxa judiciară de timbru, 1488 lei onorariul de avocat și taxele poștale.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în data de 27.05.2014 s-a produs un accident de circulație în care au fost implicate autoturismul cu numărul de înmatriculare_ și autoturismul cu numărul de înmatriculare_, asigurat CASCO la reclamantă.

Reclamanta a mai arătat că vina exclusiva pentru producerea accidentului revine intervenientului A. A.. In urma acestui eveniment autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a fost avariat, autoturismul fiind asigurat CASCO la . cu polița . nr._, iar reclamanta a achitat despăgubiri pentru repararea avariilor în cuantum de 2.143,73 lei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 N.C.p.c. raportat la art.1384 și următ. Cod civil, art.64 din Ordinul CSA nr.14/2011.

Reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

In susținerea cererii, s-au depus în copie înscrisuri la dosar, filele 11-33.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

În fapt, la data de 27.05.2014, intervenientul forțat A. A., în timp ce conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, pentru care era în vigoare asigurare de răspundere civilă obligatorie la societatea pârâtă, a produs din culpa sa exclusivă un accident de circulație în care a fost avariat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamantă.

La data producerii accidentului – autoturismul cu nr. de înmatriculare_ avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA, conform poliței ./16/H16/DV nr._(f. 22), iar autoturismul cu numărul de înmatriculare_ era asigurat facultativ la ., astfel cum rezultă din polița . nr._ (f. 26).

Conform constatării amiabile de accident(fila 13), intervenientul forțat a produs din culpa sa exclusivă accidentul de circulație.

La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosar de daună, în cadrul căruia a aprobată despăgubirea de 2.143,73 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul cu număr de înmatriculare nr._, despăgubire care a fost achitată către societatea reclamantă, astfel cum rezultă din extrasul de cont(f. 12). Valoarea despăgubirilor calculată de reclamantă rezultă din înscrisurile depuse.

În drept, în ceea ce privește legea civilă aplicabilă instanța consideră că izvorul raportului obligațional în prezenta cauză este fapta juridică extracontractuală săvârșită de către intervenientul forțat. Prin urmare, cu privire la legea care guvernează prezentul raport litigios, instanța consideră că sunt incidente dispozițiile art. 103 din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora obligațiile născute din fapte juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii lor ori după caz, săvârșirii lor. Având în vedere că fapta extracontractuală dedusă judecății a fost săvârșită pe data de 27.05.2014, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Noului Codului Civil.

Potrivit art. 2210 alin. 1 N.C.Civ., în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane.

Potrivit art. 2208 alin. 1 N.C.Civ., în cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul trebuie să plătească indemnizația de asigurare în condițiile prevăzute în contract.

Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.

Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 17.10.2014 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f. 11), pârâta neachitând suma solicitată drept despăgubire, respectiv suma în cuantum de 2.143,73 lei.

În cauză, fapta ilicită constă în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, prejudiciul fiind reprezentat de avariile produse autoturismului asigurat CASCO. De asemenea, între faptă și prejudiciu există legătură de cauzalitate, culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului fiind stabilită prin constatarea amiabilă de accident.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 2210 din Codul Civil, instanța va admite acțiunea promovată de reclamantă, și va obliga pârâta la plata sumei de 2.143,73 lei reprezentând contravaloarea despăgubirilor neachitate, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi, calculate la suma de 2.143,73 lei de la data de 01.11.2014 până la data achitării integrale a debitului.

Reclamantei i se cuvin penalitățile având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 17.10.2014, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata sumei de 2.143,73 lei în termen de 15 zile, fiind aplicabile dispozițiile art. 64 alin. 4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, conform cărora, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

În temeiul art. 453 C.proc.civ., întrucât pârâta a căzut în pretenții, instanța va admite în parte cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, respectiv va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și va respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în plata onorariului de avocat și a taxelor poștale ca neîntemeiată, întrucât reclamanta nu a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea, având ca obiect pretenții - cerere cu valoare redusă, formulată de către reclamanta S.C. U. A. S.A., cu sediul în sector 3, București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. Asigurare Reasigurare S.A., cu sediul în Voluntari, ..10, Clădirea O23, . Business Park, J. ILFOV, și intervenientul forțat A. A., cu domiciliul în ., ., nr. 2, J. C..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.143,73 lei reprezentând contravaloarea despăgubirilor neachitate.

Obligă pârâta la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi, calculate la suma de 2.143,73 lei de la data de 01.11.2014 până la data achitării integrale a debitului.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

Respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în plata onorariului de avocat și a taxelor poștale ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. A.-L. D. S.

Pentru grefier aflat în C.O.,

semnează Grefier Șef

Red./Tehnored. B.A.L./5 ex./14.07.2015

Comunicat părților azi, 3 ex, ………… 2015, Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1333/2015. Judecătoria BUFTEA