Pretenţii. Sentința nr. 98/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 98/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 98/2015

DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

-

SENTINTA CIVILĂ NR. 98

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA 13 IANUARIE 2015

COMPLETUL CONMPUS DIN:

PREȘEDINTE E.-M. I.

GREFIER E. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul, I. DE C. DEZVOLTARE PENTRU CREȘTEREA BOVINELOR BALOTEȘTI- ICDB BALOTEȘTI și pe pârâtul, C. C.-A., având ca obiect pretenții, cerere cu valoare redusă.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publică de la 06.01.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 13.01.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 01.08.2013, sub nr._, reclamantul, creditor, I. DE C. DEZVOLTARE PENTRU CREȘTEREA BOVINELOR BALOTEȘTI- ICDB BALOTEȘTI în contradictoriu cu pârâtul-debitor, C. C.-A. a solicitat obligarea pârâtului-debitor la plata sumei de 5.175,20 lei reprezentând plați chirie pentru spațiul construit închiriat in suprafața de 42 mp, chirie calculata si neachitata conform termenilor contractuali, precum si a penalităților de întârziere calculate, conform clauzelor contractuale, pana la data efectuării plații integrale a debitului principal, precum și la plata cheltuielilor de judecata.

In fapt, părțile au încheiat contracte succesive de închiriere, ultimul Contract de închiriere fiind înregistrat sub nr. 1669/26.05.2009, toate având ca obiect închirierea aceluiași imobil in suprafața de 42 mp interior, cu o chirie lunara de 24,28 lei /luna, chirie la care, prin clauze, se adaugă plata taxelor pentru apa si gunoi, precum si plata curentului electric consumat.

Încă de la început, paratul a efectuat plata chiriei sporadic, acumulând pana in anul 2011, o datorie restanta in suma de 5.175,20 lei.

Ca urmare a neexecutării obligației contractuale de achitare a chiriei, creditoarea a făcut demersuri legale - numeroase notificări, inclusiv invitație la conciliere directa - conform normelor Vechiului Cod de Procedura Civila -, la care nu a primit nici un răspuns de la debitor, astfel încât s-au deplasat la imobilul închiriat si a constatat ca paratul părăsise acest spațiu si nu a reușit sa recupereze creanța datorata de către paratul Chingalata-C.-A..

Mai mult decât atat, a introdus cerere la Judecătoria B., cerere in baza O.G. 5/2001, ce a făcut obiectul dosarului nr._, de emitere a Ordonanței cuprinzând somația de plata către debitorul parat, ce s-a soluționat prin respingerea acțiunii.

Având in vedere ca nu au reușit sa recupereze creanța datorata si ca paratul eliberase spațiul, au

reziliat unilateral Contractul de închiriere încheiat cu acesta.

In drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 1.025 - art. 1030 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, pe prevederile Codului civil referitoare la locațiune, pe art. III si pe celelalte clauze contractuale din contractele de închiriere încheiate si semnate de parți.

In susținere s-au depus în copie înscrisuri la dosar, f.5-19.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 9 din Legea nr. 72/2011.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța retine următoarele:

În temeiul dispozițiilor art.201 din Legea nr.71/2011 privind punerea în aplicare a noului Cod civil, conform căruia prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a noului cod civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, pentru soluția dată excepției invocate de pârâtă instanța a avut în vedere prevederile Decretului nr.167/1958, în vigoare atât la data începerii cât și la data împlinirii termenului de prescripție analizat în cauză.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu, privind obligarea debitorului la plata sumelor reprezentând chiria, taxe contractuale si utilități, corespunzătoare perioadei 1 ianuarie 2007- 01 august 2010, instanța constată că:

În fapt, începând cu anul 2007, între părți au fost încheiate contracte de închiriere succesive, având ca obiect închirierea unui imobil în suprafață de 42 mp, cu o chirie de 24,28 lei/lună, așa cum rezultă din procesul verbal de predare-primire a spațiului și din declarația pârâtului din 2009. (fila 12, 16)

Ultimul contract de închiriere a fost înregistrat sub nr. 1669 din 26.05.2009. (f. 13-15, 17,18)

În drept, se reține că din interpretarea art.1 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția extinctiva poate fi definita ca fiind stingerea acelei componente a dreptului la acțiune care este posibilitatea titularului dreptului subiectiv de a obține obligarea subiectului pasiv la executarea obligației corelative sau la recunoașterea dreptului subiectiv contestat, datorita nesesizarii organului de jurisdicție în termenul prevăzut de lege.

Termenul general de prescripție, aplicabil tuturor acțiunilor personale, indiferent de izvorul concret al raportului juridic obligațional, este cel instituit de art.3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctiva, fiind de 3 ani.

În cauza de fața, termenul de prescripție a început să curgă la data nașterii dreptului material la acțiune al reclamantei care corespunde cu data scadenței fiecărei chirii lunare.

Potrivit art III alin 2 din Contract, chiria se achită la casieria unității până la data de 15 ale lunii în curs. (f. 37)

Acțiunea a fost depusa si înregistrata la Judecătoria B. la data de 01.08.2013, după împlinirea termenului de prescripție de trei ani calculat de la datele anterior menționate, astfel că în raport de dispozițiile art. 7 alin.1, art. 1 alin. 1 si art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 se apreciază ca dreptul la acțiune al reclamantei cu privire la pretențiile invocate prin acțiune este prescris, împlinindu-se termenul de prescripție de trei ani, înainte de promovarea acțiunii privind obligarea debitorului la plata sumelor reprezentând chiria, taxe contractuale si utilități, corespunzătoare perioadei 1 ianuarie 2007- 01 august 2010.

Astfel se retine ca pentru facturile emise în perioda 1 ianuarie_10 dreptul la actiune al reclamantei s-a implinit distinct pentru fiecare sumă în parte în perioada 1 ianuarie_12, în raport de dispozițiile art. 7, art. 1 alin. 1 si art. 3 alin. 3 din Decret.

În consecința excepția prescripției dreptului material la acțiune invocata de pârâtă este întemeiata, urmând a fi admisa si se va respinge acțiunea ca prescrisă pentru sumele reprezentând chiria, taxe contractuale si utilități, aferente perioadei 1 ianuarie 2007- 31 decembrie 2010.

Pe fond, instanța reține că potrivit art. 1025 din Noul Cod de procedură civilă, procedura cu privire la cererile cu valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, valoarea cererii încadrându-se în limita impusă de legiuitor.

Potrivit art. 662 alin 2 din Noul C. proc. civ., creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.

În speță, instanța reține că între părți s-a încheiat contractul de închiriere . 1669 din 26.05.2009, chiria lunară fiind stabilită la suma de 24,28 lei pe lună, pârâtul datorând și 3 lei taxa pentru gunoi menajer, precum și 3 lei taxa pentru apă potabilă. (f. 24)

Prin urmare, instanța apreciază că pretinsa creanță este întemeiată pe înscrisuri opozabile paratei, apte să justifice din perspectivă probatorie caracterul cert al creanței.

O creanță este lichidă, potrivit art. 662 alin 3 din Noul C. proc. civ., atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.

În prezenta cauză, cuantumul debitului principal de 151,40 lei din care suma de 121,40 lei reprezentând chirie si suma de 30 lei reprezentând taxe contractuale corespunzătoare perioadei 01 august 2010-31 decembrie 2010, este determinat prin contract însușite de către pârât prin semnare.

Creanța a devenit exigibilă odată cu împlinirea termenului de plată, așa cum e prevăzut în contract.

Având în vedere că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a chiriei, iar reclamanta a făcut dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile asupra patrimoniului pârâtului, instanța reține ca fiind îndeplinite condițiile angajării răspunderii contractuale față de pârâtă, motiv pentru care, în temeiul art. 969 C.civ. potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, cererea reclamantei fiind întemeiată, urmează a obliga pârâtul la plata a sumei de 151,40 lei din care suma de 121,40 lei reprezentând chirie si suma de 30 lei reprezentând taxe contractuale corespunzătoare perioadei 01 august 2010-31 decembrie 2010

În ceea ce privește, sumele solicitate de reclamantă cu titlul de utilități, instanța va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat, reclamanta nefăcând dovada achitării acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu, privind obligarea debitorului la plata sumelor reprezentând chiria, taxe contractuale si utilități, corespunzătoare perioadei 1 ianuarie 2007- 01 august 2010.

Respinge ca fiind prescrisă cererea creditoarei I. DE C. DEZVOLTARE PENTRU CREȘTEREA BOVINELOR BALOTEȘTI- ICDB BALOTEȘTI - Balotești, .. km.21, Cod poștal_, J. ILFOV, CUI RO_, privind obligarea debitoarei, C. C.-A., CNP_, dom., în Bîrlad, ., Cod poștal_, J. V., la plata sumelor reprezentând chiria, taxe contractuale si utilități, aferente perioadei 1 ianuarie 2007- 31 decembrie 2010.

Admite cererea creditoarei I. DE C. DEZVOLTARE PENTRU CREȘTEREA BOVINELOR BALOTEȘTI- ICDB BALOTEȘTI privind obligarea debitorului, C. C.-A. la plata sumei de 151,40 lei din care suma de 121,40 lei reprezentând chirie si suma de 30 lei reprezentând taxe contractuale corespunzătoare perioadei 01 august 2010-31 decembrie 2010.

Respinge cererea creditoarei, I. DE C. DEZVOLTARE PENTRU CREȘTEREA BOVINELOR BALOTEȘTI- ICDB BALOTEȘTI privind obligarea debitorului, C. C.-A., la plata utilităților aferente perioadei 01 august 2010-31 decembrie 2010, ca neîntemeiata.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. I.E.M./thn.E.A/ 4 ex/29.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 98/2015. Judecătoria BUFTEA