Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5043/2015. Judecătoria BUFTEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5043/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 10-08-2015 în dosarul nr. 3891/94/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.5043
Ședința din Camera de Consiliu din data de 10.08.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. I.
GREFIER: D. S.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta . S.A. cu sediul în București, .. 41-43, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/_/2008, CUI_, cont bancar RO52CITI_6002 deschis la Citibank Europe pcl-Dublin- Sucursala România, în contradictoriu cu pârâta C. P. domiciliat în Localitatea Tincabesti, ..186, J. Ilfov, având ca obiect cerere cu valoare redusă.
Cauza se judecă în Camera de Consiliu fără citare părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța constată că este competentă general, material și teritorial, să soluționeze cauza, în baza prevederilor art 1028 C.pr.civ, rap la art 107 C.pr.civ
Instanța încuviințează pentru reclamantă, proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciind în temeiul art 258 rap la art 255 C.pr.civ, că proba este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea cauzei.
Instanța respinge proba cu interogatoriu solicitată de reclamantă, apreciind că aceasta nu este utilă soluționării cauzei.
În temeiul art 238 C.pr.civ, instanța estimează durata procesului la 1 lună.
Față de actele și lucrările dosarului instanța reține cauza spre soluționare
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată:
Prin cererea de înregistrată pe rolul instanței la data de 20.04.2015 sub nr._, reclamanta . S.A., în contradictoriu cu pârâtul C. P. a solicitat, pe calea procedurii speciale a cererii de valoare redusă, obligarea pârâtului la plata sumei de 2769,16 lei, la plata penalităților de întârziere, în cuantum de 500,42 lei calculate conform prevederilor art 11 alin.2 lit. a din contractul cadru de furnizare a energiei electrice, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei, constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru .
În motivare reclamanta a arătat că între părți s-au desfășurat raporturi contractuale, în baza cărora a furnizat energie electrică, și a emis o . facturi fiscale, ce au dat naștere obligației corelative a pârâtei de plată a contravalorii serviciilor de care a beneficiat.
Reclamanta a învederat instanței, că în baza contractului cadru semnat cu pârâta, care este unul standard aplicabil la nivel național, fiind reglementat prin Decizia A.N.R.E. nr 57/1999, și-a asumat obligația de a furniza pârâtei energie electrică, fiindu-i atribuit codul de client_, iar pârâta avea obligația de a achita contravaloarea energiei electrice furnizate, în termen de 15 zile de la data emiterii facturilor, astfel cum rezultă din art 11 din contractul cadru de furnizare a energiei electrice și din conținutul fiecărei facturi fiscale emise.
Susținând că pârâta nu se poate prevala de necunoașterea legii, având în vedere că în conformitate cu prevederile art 33 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, furnizarea energiei electrice se face numai pe bază de contract de furnizare, încheiat de un furnizor autorizat cu consumatorul, reclamanta a arătat pe de o parte că un consum în afara cadrului contractual intră sub incidența legii penale, iar pe de altă parte că în art 7 lit c din contractul intervenit între părți și aprobat prin decizia ANRE nr. 57/1999, consumatorul este obligat să achite integral și la termen contravaloarea energiei electrice furnizate.
Mai mult decât atât, reclamanta a mai susținut că, în conformitate cu prevederile art 11 alin1 si 2 din contractul intervenit între părți, plata facturilor fiscale se va face în termen de 15 zile de la emitere, data emiterii și a scadenței fiind de altfel evidențiate în facturi, precum și că neachitarea în termen de 30 de zile de la data scadenței a facturilor fiscale, atrage plata penalităților de întârziere, începând cu prima zi după data scadenței, în cuantum egal cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale.
Invocând prevederile art 54 din legea 13/2007 și art 59 din legea 123/2012 și art 61 alin2 din legea 123/2012, reclamanta a arătat că pârâta este obligată la plata facturilor fiscale emise în baza contractului cadru de furnizare a energiei electrice, intervenit între părți, nerespectarea contractului putând atrage consecințe precum: plata de penalități, sistarea furnizării serviciilor, rezilierea contractului, iar sub aspectul suportării de către consumator a cheltuielilor furnizorului/operatorului de rețea pentru deconectarea și reconectarea la rețea, aceasta este reglementată de art 200 alin.5 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG 1007/2004.
În opinia reclamantei, dovedirea recunoașterii și însușirii debitului datorat, rezultă din faptul că pârâta a efectuat o . plăți către creditoare, aspect evidențiat în fișa debitorului.
Totodată, reclamanta a arătat că potrivit art 155 alin 28 din Codul fiscal semnarea și ștampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conțină factura, aspect însușit de practica judiciară, invocând decizia nr 29/E/12.01.2005 emisă de Curtea de Apel Iași în care s-a admis un recurs deoarece prima instanță respinsese acțiunea pe motiv că facturile depuse la dosar nu erau acceptate la plată de către pârâtă, prin semnătură și ștampilă.
În același sens, reclamanta a subliniat că prin contractul intervenit între părți, s-au reglementat condiții privind modul de facturare și calculul penalităților, ce au fost acceptate de pârâtă odată cu semnarea acestuia, motiv pentru care, obligația corelativă de plată a contravalorii serviciilor privind furnizarea energiei electrice, s-a născut în sarcina pârâtei odată cu semnarea contractului și nu a facturilor fiscale, considerând că nu poate fi admisă o interpretare contrară, fără a se avea în vedere existența contractului în baza cărora s-au emis facturile fiscale.
Mai mult decât atât, reclamanta a susținut că și-a executat obligația contractuală asumată, fără ca pârâta să își îndeplinească obligația corelativă de plată a facturilor fiscale, în contextul în care nu a tăgăduit existența raportului juridic obligațional invocat de creditoare ca izvor al pretențiilor, și nici nu a opus împrejurarea neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale, aceasta neformulând de altfel nici o obiecție cu privire la debitul restant.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata de penalități de întârziere, reclamanta a arătat că aceasta au fost calculate potrivit prevederilor art 11 din contractul cadru de furnizare a energiei electrice, având un cuantum de 500,42 lei, fiind calculate la un coeficient de 0,04% pentru perioada anterioară datei de 01.03.2014 și 0,03% pentru perioada ulterioară datei de 01.03.2014.
Totodată, reclamanta a arătat că, penalitățile de întârziere sunt datorate de pârâtă în temeiul art 1516 alin.1 C.civ și 1535 C.civ, având în vedere că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a plăti la scadență o sumă de bani.
Având în vedere că încercările de soluționare a litigiului pe cale amiabilă nu au avut un rezultat favorabil, reclamanta a arătat că a înțeles să se adreseze instanței în acest scop, considerând îndeplinite condițiile prevăzute de art 1025 C.pr.civ, privind procedura referitoare la cererile cu valoare redusă.
Pe cale de consecință, reclamanta a solicitat, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata sumei de 3269,58 lei către reclamantă, în temeiul art 1031 C.pr.civ, solicitând cheltuieli de judecată în cuantum de 200 lei reprezentând taxa de timbru.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art 150alin.1 și 2, art 223 alin.3, art 227, art 453, art 628 alin2, art 662, art 1025-1032 C.pr.civ, art 1270,1516 și 1535 C.civ, art 969 și urm, art 1073 din vechiul cod civil, art 120 alin.7 C.pr.fiscală, art 155 alin.28 C.fiscal, art 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG_/2004, decizia ANRE nr 57 /11.10.1999, ordinul 5 din 21.02.2003, vechea lege a energiei electrice nr 13/2007, legea energiei electrice nr 123/2012 și în temeiul art 223 alin.3 C.pr.civ, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Acțiunea a fost legal timbrată, potrivit art. 6 alin. 1 din O.U.G. 80/2013, dovada achitării taxe judiciare de timbru în cuantum de 200 lei fiind depusă la dosarul cauzei la fila 16.
În dovedirea pretențiilor sale, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, atașând cererii un set de înscrisuri certificate pentru conformitate cu originalul, facturile restante, situația centralizată a soldului, contractul încheiat cu debitorul, ordin de plata privind taxa de timbru (f.13-30) și încuviințarea probei cu interogatoriu.
Pârâta, deși legal citată în prezenta cauză, nu a depus întâmpinare sau alte înscrisuri la dosarul cauzei.
La termenul din data de 10.08.2015, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri pentru reclamantă și a respins proba cu interogatoriu.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, între S.C. E. E. MUNTENIA S.A. și pârâtul C. P., s-au derulat raporturi juridice constând în furnizarea de către reclamantă a energiei electrice, în urma cărora au fost emise facturile fiscale nr._/26.09.2011,_/26.10.2011,_/26.11.2011,_/28.12.2011,_/26.01.2012,_/26.03.2012,_/20.03.2013 (f.23-44) .
Instanța reține că facturile fiscale enunțate anterior, cu o valoare totală de 3269,58 lei, nu fost acceptate la plată de către pârâtă, prin aplicarea semnăturii, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la filele 23-44 din dosar.
În conformitate cu prevederile art. 249 C.pr.civ, cel care face o susținere în cursul procesului, trebuie să o dovedească, în afara cazurilor anume prevăzute de lege.
Deși reclamanta susține că facturile fiscale sus menționate, au fost emise în baza raporturilor contractuale intervenite între părți și reglementate prin contractul cadru de furnizare a energiei electrice nr 3905-_-1 din 28.06.2007 (f.48-50), instanța constată, din analiza contractului aflat la filele 48-50 din dosar, că respectivele facturi nu sunt emise în temeiul contractului cadru de furnizare a energiei electrice invocat, întrucât contractul cadru aflat la dosar, ce ca obiect furnizarea energiei electrice, nu este încheiat de pârâta cu reclamanta S.C. E. E. MUNTENIA S.A., ci cu un alt furnizor de energie, respectiv cu Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Electrica Muntenia Sud – Sucursala de Distribuție și Furnizare a Energiei electrice Ilfov, societate furnizoare care are de altfel, alte date de identificare decât reclamanta din prezenta cauză.
Mai mult decât atât, în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada faptului că este succesoare în drepturi a societății furnizoare de energie electrică cu care pârâta a încheiat contractul cadru de furnizare, instanța reține că la baza raporturilor juridice dintre părți stau numai facturile fiscale, menționate anterior, care sunt emise de reclamanta din prezenta cauză și nu sunt însușite de pârât prin semnătură.
Chiar dacă reclamanta susține că pârâtul nu a tăgăduit existența raportului juridic constând în plata debitului solicitat, și a efectuat o . plăți parțiale, această susținere nu poate fi primită, în condițiile în care din istoricul punctului de măsură aflat la fila 45-47 din dosar, nu rezultă că pârâtul ar fi efectuat vreo plată.
Pe de altă parte, în condițiile în care pârâtul ar fi efectuat o plată parțială a facturilor, această plată parțială nu conduce la prezumția că pârâta ar fi acceptat întreaga sumă facturată. Mai mult, potrivit art. 1.504 C.civ. dovada plății prin virament bancar se face cu ordinul de plată semnat de debitor și vizat de instituția de credit ori cu o confirmare a efectuării plății de către instituția de credit a creditorului. Având în vedere faptul că istoricul punctului de măsură (f. 45-47) nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1.504 C.civ., instanța înlătură această probă de la dosar.
În aceste condiții, instanța apreciază nu este dovedită existența consimțământului pârâtului pentru încheierea unui act juridic civil cu reclamanta având ca obiect furnizarea energiei electrice. Simpla emitere a facturilor fiscale, în lipsa unui contract, nu conduce la acceptarea facturii în condițiile în care lipsește semnătura pârâtului.
În drept, având în vedere că valoarea creanței reclamate este mai mică de 10.000 lei, reclamanta îndeplinind cerințele de formă cerute de formularul standard, precum și faptul că cererea nu se încadrează în nici o excepție prevăzută de art. 1026 alin. 3 C.pr.civ., instanța urmează să analizeze fondul cererii cu valoare redusă formulată de către reclamantă.
Având în vedere că pârâtul nu a formulat niciun răspuns față de pretențiile reclamantei, instanța, în temeiul art. 1031 C.pr.civ. se va pronunța cu privire la cererea principală în raport de actele aflate la dosar.
Potrivit dispozițiilor art. 1270 C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 1531C.civ., creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit prin faptul neexecutării
Conform art. 662 alin. 2 C. proc. civ., creanța este certa atunci când existenta ei neîndoielnica rezultă din însuși titlul executoriu.
În prezenta cauză, reclamanta nu a făcut dovada încheierii între părți a unui contract, ci s-a prevalat în dovedirea creanței pretinse de facturile fiscale nr._/26.09.2011,_/26.10.2011,_/26.11.2011,_/28.12.2011,_/26.01.2012,_/26.03.2012,_/20.03.2013 (f.23-44), care însă nu poartă semnătura pârâtului.
Factura poate fi emisă în ipoteza unui contract deja încheiat (caz în care factura nu face decât să-i recunoască existența, dovedind îndeplinirea obligațiilor contractuale) sau ca urmare a unei oferte de a contracta, caz în care vânzătorul atestă încheierea contractului, furnizând serviciile și expediind factura. Totuși, factura fiscală, ca înscris sub semnătură privată, are putere doveditoare, atât timp cât poartă semnătura părților. Din coroborarea dispozițiilor art. 268, 272 și 273 C.proc.civ. rezultă că, în lipsa semnăturii, înscrisul sub semnătură privată face dovada doar împotriva emitentului său.
Factura nu face dovadă împotriva destinatarului care nu a semnat-o decât în condițiile art. 277 alin. 2 C.proc.civ, prevedere legală care nu este aplicabilă în prezenta cauză, în condițiile în care nu este în discuție un înscris întocmit între profesioniști, pârâtul fiind o persoană fizică.
Mai mult decât atât, factura fiscală nesemnată de destinatar, nu constiutuie prin ea însăși început de dovadă împotriva destinatarului, întrucât potrivit art 310 C.pr.civ, se socotește început de dovadă scrisă, orice scriere, chiar nesemnată și nedatată, care provine de la o persoană căreia acea scriere i se opune, ori de la un succesor în drepturi, dacă scrierea face credibil faptul pretins, ori în prezenta cauză înscrisul nu provine de la partea căreia i se opune, respectiv de la pârâtă, fiind emis de reclamantă.
Chiar dacă creanța reclamantei este lichidă, cuantumul ei fiind determinat în conținutul facturilor și exigibilă, constatând lipsa caracterului cert al creanței, instanța urmează să respingă cererea privind obligarea pârâtului la plata debitului principal constatat prin facturile nr._/26.09.2011,_/26.10.2011,_/26.11.2011,_/28.12.2011,_/26.01.2012,_/26.03.2012,_/20.03.2013 (f.23-44), ca neîntemeiat.
Având în vedere faptul că instanța a respins capătul de cerere referitor la creanța principală, instanța urmează să respingă și cererea accesorie privind penalitățile aferente debitului principal, ca neîntemeiată.
Având în vedere că pârâta nu a fost obligată prin prezenta hotărâre la plata debitului față de reclamantă, în temeiul 1031 C.pr.civ.,instanța urmează să respingă cererea acesteia din urmă privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta . S.A. cu sediul în București, .. 41-43, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/_/2008, CUI_, cont bancar RO52CITI_6002 deschis la Citibank Europe pcl-Dublin- Sucursala România, în contradictoriu cu pârâtul C. P. domiciliat în Localitatea Tincabesti, ..186, J. Ilfov, CNP_,ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.08.2015.
P. Grefier
G. I. D. S.
Red.tehnored.G.I./4 ex.
Comunicat părților, 2 ex., azi, 13.08.2015
Grefier,
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5999/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5055/2015.... → |
|---|
