Contestaţie la executare. Sentința nr. 644/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 644/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 14560/94/2013

DOSAR nr._

JUDECĂTORIA BUFTEA - JUDEȚUL ILFOV

SENTINȚA CIVILĂ nr. 644

Ședința publică de la data de 12.02.2015

Instanța constituită din

Președinte - COJOCARU ADRIAN

Grefier - F. G.

Astăzi a fost pe rol cauza civilă privind pe contestatoarea N. A. în contradictoriu cu intimata B. T. S.A. – SUCURSALA OTOPENI, ce are ca obiect – contestație la executare pentru constatarea din oficiu a perimării.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

Se referă instanței că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 26.06.2014.

INSTANȚA :

Prin încheierea de ședință din data de 26.06.2014, apreciind ca se impune suspendarea judecății, având în vedere că au solicitat-o părțile, instanța a suspendat judecarea cauzei conform art. 411 alin.1 pct.1 C.pr.civ.

Potrivit art. 416 din C.pr.civ, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește in vina, când actul de procedura urma sa fie îndeplinit din oficiu. Termenul perimării nu curge cat timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată. În materie comercială termenul de perimare este de șase luni.

Art. 418 alin. 1 C.pr.civ. statuează: cursul perimării este suspendat, cat timp dăinuiește suspendarea judecății, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 413, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.

Potrivit art. 420 C.pr.civ., perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate. Președintele instanței va cita de urgenta părțile si va dispune ca grefa sa întocmească o dare de seama asupra actelor de procedura în legătură cu perimarea.

Potrivit art. 421 C.pr.civ., dacă instanța constată că perimarea nu a operat, pronunță o încheiere, care poate fi atacată odată cu fondul procesului. Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare.

În temeiul art. 101 alin. 3 C.pr.civ., termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc in ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare.

Făcând aplicarea dispozițiilor legale de mai sus circumstanțelor speței, instanța constată că a intervenit perimarea de drept a cererii de chemare în judecată. Soluția instanței se întemeiază pe următoarele argumente:

Suspendarea cauzei la cererea părților, a intervenit la data de 26.06.2014 în temeiul art. 411 alin.1 pct.1 C.pr.civ., acesta fiind ultimul act de procedură îndeplinit în cauză.

Având în vedere suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 411 alin.1 pct.1 C.pr.civ., în aceste împrejurări, termenul de perimare a început să curgă de la data de 26.06.2014

Acest termen s-a împlinit, potrivit art.416 alin.1 C.pr.civ., la data de 26.06.2014.

În perioada de șase luni a lipsit orice activitate procesuală referitoare la soluționarea cauzei, nefiind îndeplinit nici un act de procedură care să reactiveze judecata. Ca atare, pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de șase luni, instanța urmând ca, în temeiul art. 420 raportat la art. 416 C.pr.civ., să constate că a intervenit perimarea de drept a acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea.

Constată intervenită perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta N. A. cu domiciliul în Otopeni, ..16, . 1, Apartament 1, Județul Ilfov în contradictoriu cu intimata B. T. S.A. – SUCURSALA OTOPENI cu sediul în Otopeni, ..78, ., Județul Ilfov și sediul procesual ales în București, ., Sector 3

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. A. F. G.

Red.jud.. C.A.

Thn.red.gr.F.G./

5ex /25.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 644/2015. Judecătoria BUFTEA