Fond funciar. Sentința nr. 1047/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1047/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 1047/2015
DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
-
SENTINTA CIVILĂ NR. 1047
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 25 FEBRUARIE 2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE E.-M. I.
GREFIER E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta, G. N. și pe pârâta, C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR FORESTIERE AFUMAȚI, pârâta, C. J. ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR FORESTIERE AFUMAȚI, având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 17.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 25.02.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.06.2014 sub nr._ reclamanta, G. N. în contradictoriu cu pârâta, C. L. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Forestiere Afumați, pârâta, C. Județeana Ilfov Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Forestiere Afumați solicită obligarea pârâtei, C. L. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Forestiere Afumați la punerea sa în posesie cu suprafața de 2,25 ha pădure, anularea titlului de proprietate 332/09.09.2009 emis pe numele defunctului B. F.; obligarea Comisiei Locale Afumați să emită două titluri de proprietate unul pentru moștenitorii lui B. T. F. cu suprafața de 2,50 ha pădure și unul pentru moștenitorii lui B. T.I.(G. T.I.) cu suprafața de 2,25 ha pădure.
Reclamantul arată că din cele 3,25 ha li s-a restituit numai 1 ha în anul 1991 fapt ce rezultă din Titlul de Proprietate nr._ din 27.12.2001.Mai arată că locația pădurii existentă la recensământul din ianuarie 1948 este aceeași și în prezent și toată suprafața de pădure a comunie Afumați a fost naționalizată. Totodată arată că cele 2,25 ha pădure neretrocedată moștenitorilor legali în 1991 au fost atribuite altor familii din . P. 1 ha și familiei T. N. T. 1 ha.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
S-a solicitat proba cu înscrisuri.
S-au depus în copie înscrisuri la dosar, f.11-37.
Parata, C. Județeana Ilfov Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Forestiere Afumați a depus întâmpinare prin care față de capătul principal de cerere invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Județene Ilfov punerea în posesie a persoanelor îndreptățite este atribuit comisiilor locale.
In ceea ce privește anularea titlului de Proprietate nr._ din 27.12.2001 solicită respingerea cererii ca neîntemeiată fiind eliberat cu respectarea prevederilor legale în materie.
In drept, art. 205 C.p.c.
La solicitarea instanței pârâta, C. Județeana Ilfov Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Forestiere Afumați, a comunicat actele care au stat la baza emiterii Hot. nr. 1360/13.07.2006.
Primăria comunei Afumați a comunicat actele care au stat la baza emiterii Titlului de Proprietate nr. 332/09.09.2009 autor, B. F..
In cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri probă pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
În fapt, instanța reține că prin Hotărârea Comisiei Județene Ilfov pentru Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nr 322 din 20.06.2001, s-a admis emiterea unui tiltu de proprietate pentru reclamantă și alti succesori a lui G. T I., având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1 ha teren forestier. (f 192)
Potrivit Titlului de proprietate nr_ din 26.06.1995, s-a reconstituit în patrimoniul reclamantei și a altor moștenitori, dreptul de proprietate asupra suprafeței de 5 ha și 7000 mp, din care 1 ha pădure. (f.110-111)
Ulterior, prin cererea înregistrată sub nr 173/3527/29.01.1998 la intimată, S. E., formulează în nume propriu, cererea de restituire privind 4,75 ha teren forestier.(f.106-109)
La cererea adresată intimatei Consiliul Local a fost atașată declarația pe proprie răspundere a numitei S. E., în formă autentificată. (f. 114-115)
În perioada 21.03._06, numita S. E. a revenit cu adrese pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului forestier în suprafață de 3,75 ha.
Prin Hotărârea nr 1360/13 iulie 2006, a fost respinsă cererea formulată de numita S. E., privind restituirea suprafeței de 4,75 ha, teren forestier, hotărârea având la bază referatul nr 26 dn 2006 al Direcției Juridice a Comisiei Județene Ilfov pentru Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (f 163,164)
Potrivit referatului susmenționat, „dna S. E. solicită 5 ha teren forestier de la bunicul B. T., suprafață care a fost reconstituită cf prevederii Legii nr 1/2000 lui N. C..” (f.164)
Potrivit Titlului de proprietate nr 332 din 9 septembrie 2009, a fost reconstituită suprafața de 4,75 ha teren forestier în patrimoniul numitei N. C., P. M., P. F., D. V. și B. G. (f.207)
Totodată prin Hotărârea nr 2588 din 28 noiembrie 2006 a Comisiei Județene Ilfov pentru Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a fost admisă contestația reclamantei, împotriva propunerii Comisiei comunale Afumați și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate a acesteia cu suprafața de 0,75 ha (f. 147)
În ceea ce privește fondul cererii, instanța reține că potrivit art.33 din Legea 1/2000, astfel cum a fost modificata prin Legea 247/2005 si O.U.G.127/2005, cererile pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoanele care nu au formulat astfel de cereri potrivit legii 18/1991 ori legii 169/1997 puteau fi depuse la comisiile de fond funciar pana la data de 30.11.2005, sub sancțiunea decăderii din termen.
Natura juridica a termenului de sesizare a comisiilor de fond funciar este aceea de a fi termen de decadere, atat din punct de vedere substantial, cat si formal.
Instanța reține că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost formulată de numita S. E., în nume propriu. Chiar dacă aceasta a indicat în interiorul cererii și numele celorlalți moștenitori, nu a făcut dovada mandatului pentru a reprezenta interesele acestora și nici nu a fost atașată declarația acesteia cf art 9 alin 5 din Legea nr 18/1991.
Astfel, potrivit art 9 alin 4 și 5 din Legea nr 18/1991:
(4) Cererea va cuprinde:
a) numele și prenumele persoanei solicitante și domiciliul acesteia;
b) calitatea de titular sau de moștenitor al dreptului de proprietate pentru care i s-a reconstituit sau urmează să i se reconstituie acest drept, potrivit prezentei legi;
c) suprafața de teren care i s-a reconstituit și diferența pe care o solicită.
(5) La cerere se va anexa:
a) copie xerox de pe titlul de proprietate care s-a emis sau, după caz, de pe procesul-verbal ori de pe fișa de punere în posesie;
b) copii xerox de pe actele doveditoare ale dreptului de proprietate pentru suprafețele de teren solicitate în plus;
c) o declarație în care se va menționa, pe propria răspundere, suprafața totală de teren atribuită în proprietate, prin reconstituire sau prin constituire, de familie, potrivit prezentei legi, chiar dacă aceasta s-a făcut în mai multe localități sau de la mai mulți autori.
Prin urmare, existența unui mandat tacit, dedus din împrejurări de fapt care să ateste voința neîndoielnică a părților, în această materie nu poate fi admis, pentru următoarele considerente:
- cererea de reconstituire reprezintă un act de dispoziție, fiind necesară existența unei procuri speciale, iar o astfel de procură trebuie să fie expresă, pentru ca mandatarul să poată lua cunoștință efectivă de împuternicirea primită și terții, la rândul lor să cunoască întinderea lui:
- legea obligă pe orice solicitant să facă li să dea o declarație pe proprie răspundere în legătură cu terenurile deținute sau dobândite în temeiul art 9 alin 5 Legii nr 18/1991,care trebuie remisă mandatarului.
Ca atare, beneficiază de reconstituirea dreptului de proprietate numai persoanele care au făcut cerere individual sau în comun cu ceilalți moștenitori, ori aceștia au împuternicit pe unul din ei să facă cerere pe seama lor.
Simpla existență a mai multor moștenitori sau succesibili nu este suficientă pentru a justifica existența unui mandat tacit, întrucât regula este că, în lipsă de stipulație contrară ori de indicii îndestulătoare, cererea de stabilire a dreptului de proprietate se prezumă a fi introdusă în nume propriu, iar nicidecum în numele sau profitul altora.
Față de toate acestea, reținând că reclamanta nu a facut dovada formularii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate în nume propriu sau prin reprezentant, cererea numitei S. E. nefiind însoțită de un mandat special și nici de declarația prevăzută de art 9 alin 5 Legea nr 18/1991 dată de reclamantă, instanța va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta, G. N. CNP_, dom. în sector 1, București, .. 1, Cod poștal_, în contradictoriu cu pârâta, C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR FORESTIERE AFUMAȚI - Afumați, Cod poștal_, J. ILFOV, pârâta, C. J. ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR FORESTIERE AFUMAȚI - sector 3, București, ., Cod poștal_, ca neîntemeiata.
Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria B..
Pronuntata in ședința publica, azi 25.02.2015.
P., GREFIER,
E.-M. I. E. A.
Red, I.E.M./thn.E.A./5 ex/2015
← Actiune in regres. Sentința nr. 1033/2015. Judecătoria BUFTEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1048/2015.... → |
---|