Plângere contravenţională. Sentința nr. 2220/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2220/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 2220/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2220
Ședința publică din data de la 09.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. M.-P.
Grefier: C. V.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul K. G. V. - sector 2, București, .. 9, . cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV - sector 2, București, ., nr. 7 având ca obiect plângere contravențională - CP NR._/07.08.2014.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 30.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data astăzi 09.04.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.08.2014 sub nr._, petentul K. G. V. în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției CP NR._/07.08.2014.
În motivare petentul a arătat a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1080 lei și 12 puncte amendă întrucât circulând pe șoseaua DN 1, în zona localității Otopeni, întrucât nu funcționa corespunzător sistemul de iluminare și semnalizare al semiremorcii. Ulterior s-a constatat că nu avea actele asupra sa. Petentul a invocat ca motive de nulitate absolută a actului de sancționare faptul că nu s-a precizat temeiul de drept pentru amenda aplicată, articolul menționat neexistând, precum și situația de fapt nu a fost consemnată în prezența unui martor. A mai susținut că becul cu pricina s-a defectat în timpul deplasării, la pornire neexistând nicio defecțiune.
În drept cererea a fost întemeiată potrivit dispozițiilor OUG 195/2002.
Acțiunea a fost legal timbrată, dovada achitării taxe judiciare de timbru în cuantum de 20 lei fiind depusă la dosarul cauzei la fila 13.
În dovedirea pretențiilor sale, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei cu martor, atașând cererii un set de înscrisuri certificate pentru conformitate cu originalul (filele 4-5).
Intimata a depus întâmpinare și înscrisuri (filele 18-19) solicitând respingerea acțiunii, procesul verbal fiind întocmit legal și temeinic. A arătat că petentul a fost sancționat întrucât a condus ansamblul auto cu defecțiuni la sistemul de iluminare și nu a deținut asupra sa permisul de conducere și certificatul de înmatriculare, solicitând respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal așa cum a fost întocmit, ca fiind legal și temeinic.
La termenul din data de 30.03.2015, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri pentru părți și a respins proba cu martor solicitată de petent, nefiind indicat domiciliul și numele acestuia, potrivit art. 254 alin.1 C.pr.civ..
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._/07.08.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă contravențională în cuantum total de 1.080 lei (540 lei + 540 lei) reținându-se că la data de 07.08.2014 20:30 pe DN1 în loc. Otopeni, petentul a condus ansamblul auto cu nr. de înmatriculare_ +_ având defecțiuni la sistemul de iluminare semnalizare al semiremorcii și fără a avea asupra sa dovada îmlocuitoare a permisului de conducere și certificatele de înmatriculare ale ansamblului auto.
Instanța reține că potrivit art. 44 alin. 2 din O.U.G. 195/2002 În circulația pe autostrăzi, pe drumurile expres și pe cele naționale europene (E) conducătorii de autovehicule sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire. Potrivit art. 101 alin. 1 lit. a pct 7 din O.U.G. 195/2002 constituie constavenție nerespectarea obligației de a folosi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, pe autostrăzi, drumuri expres și pe drumuri naționale europene (E).
Potrivit art.108 alin. 1 pct. 11 din O.U.G. 195/2002 constituie constavenție circulația cu un autovehicul și tractor agricol sau forestier, remorcă sau tramvai cu defecțiuni la sistemul de iluminare sau de avertizare sonoră ori când acestea lipsesc.
Iar potrivit art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. 195/2002 constituie constavenție nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2): documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din același act normativ, a fost semnat de către agentul constatator și de către petent.
Instanța constată că agentul a menționat în cuprinsul procesului verbal de contravenție temeiurile juridice ale faptelor reținute ca fiind contravenții, precum și temeiul juridic de sancționare: art. 101 alin. 1 din OUG nr. 195/2002: aplicarea unei amenzi prevăzute în clasa a III-a de sancțiuni.
De asemenea, normele juridice nu prevăd obligația agentului constatator de a constata fapta în prezența unui martor, după cum susține petentul. Prezența unui martor asistent este necesară la momentul redactării procesului verbal de contravenție pentru a certifica faptul că persoana sancționată nu este de față, refuză să semneze procesul verbal de contravenție sau nu poate să-l semneze, potrivit art. 19 din O.G. nr. 2/2001. Având în vedere faptul că petentul a semnat procesul verbal de contravenție, nu era necesar ca un martor asistent să semneze actul sancționator.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia dispoziției art. 34 rezultă că procesul verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară.
Instanța reține că jurisprudența Curții (cauza A. c. României, no_/03, 60, 4 oct. 2007) nu interzice, în principiu prezumțiile de fapt sau de drept din sistemele juridice ale statelor semnatare ale Convenției, cu singura condiție ca aceste prezumții să respecte anumite limite rezonabile în raport cu gravitatea faptei și a sancțiunii. În procedura contravenționala prevăzută de O.G. nr.2/2001 procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de o prezumție relativă de veridicitate, sub aspectul situației de fapt și încadrării juridice reținute de agentul constatator, contestatorul având posibilitatea de a înlătura aceasta prezumție prin administrarea unor probe certe si concludente, în conformitate cu dispozițiile art. 255 C.pr.civ., probatoriu dublat de rolul activ al judecătorului învestit cu soluționarea cauzei.
Procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care trebuie făcută de către petent.
Instanța constată că petentul nu a dovedit contrariul celor reținute în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat.
Apărările sale în sensul că a verificat sistemul de iluminare la momentul în care a plecat spre București nu au fost dovedite în fața instanței, mai mult, petentul nici nu a propus un probatoriu în vederea răsturnării prezumției de temeinicie a procesului verbal de contravenție.
De asemenea, petentul nu a dovedit faptul că a prezentat agentului constatator documentele solicitate.
Deși nu se pot retine motive de neegalitate si netemeinicie în privința procesului verbal, instanța are posibilitatea să aprecieze asupra întinderii sancțiunii ce se impune a fi aplicata contravenientului, potrivit dispozițiile 34 din O.G. 2/2001.
Analizând gradul de pericol social al primei fapte săvârșite, în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța consideră că sancțiunea amenzii aplicate este prea aspră, nefiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei.
În aprecierea gradului de pericol social al contravenției instanța reține că, deși a fost aplicat minimul amenzii prevăzut de lege, amenda de 540 lei aplicată pentru prima faptă reținută, este disproporționat de mare având în vedere că, fapta a fost săvârșită pe timp de zi ( ora 20:30 - 07.08.2014), în condiții meteo ce permiteau o vizibilitatea ridicată, fără a crea un risc major pentru ceilalți participanți la trafic.
În ceea ce privește cea de-a doua faptă reținută, instanța apreciază că sancțiunea aplicată – amenda în cuantum de 540 lei – este proporțională în condițiile în care petentul avea dreptul de a conduce suspendat și a circulat pe drumurile publice fără a avea asupra sa dovada de înlocuire a permisului de conducere. De asemenea, petentul nu a avut asupra sa nici certificatele de înmatriculare ale ansamblului auto. Pentru aceste motive, nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment, în ceea ce privește cea de-a doua faptă.
Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte plângerea contravențională și va înlocui cu avertisment sancțiunea amenzii contravenționale de 540 lei aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 07.08.2014 pentru prima faptă contravențională reținută și va menține restul dispozițiilor procesului verbal de contravenție contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul K. G. V. - sector 2, București, .. 9, . cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV - sector 2, București, ., nr. 7.
Înlocuiește cu avertisment sancțiunea amenzii contravenționale de 540 lei aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 07.08.2014 pentru prima faptă contravențională reținută.
Menține restul dispozițiilor procesului verbal de contravenție contestat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.04.2015.
Președinte, Grefier,
B. M.-PetronelaCaranic V.
Red Jud. BMP
Tehnodact CV 4 ex/02.06.2015.
← Actiune in regres. Sentința nr. 4039/2015. Judecătoria BUFTEA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4041/2015. Judecătoria... → |
---|