Plângere contravenţională. Sentința nr. 331/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 331/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 6988/94/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 331
Ședința publică din data de 28.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – B. M. P.
GREFIER – P. M. C.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de Petentul C. G. L. cu domiciliul ales la A. “D. Gaspa ” - Ploiești, .. 88, județul Prahova în contradictoriu cu intimata Inspectoratul General al Poliției Române B. Poliție A3 - Snagov, ., J. Ilfov, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 19.01.2015, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 28.01.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA ,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrata la data de 28.07.2014 pe rolul Judecătoriei B., petentul C. G. L. în contradictoriu cu intimata Inspectoratul General al Poliției Române B. Poliție A3 a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._ / 12.07.2014.
În motivarea cererii, petentul a arătat că a circulat cu luminile aprinse, autoturismul fiind dotat cu un sistem automat de aprindere a farurilor în momentul în care pornește motorul, iar in ceea ce privește centura de siguranța, a arătat că o poartă întotdeauna, intrându-i in reflex, având in vedere faptul că circulă foarte mult pe distante mari. Mergând din nou la echipaj si întorcându-se cu același proces-verbal, agentul i-a mai adaugat o contravenție, respectiv, faptul ca nu ar fi avut documentele personale la el, lucru total neadevărat si consemnat in procesul-verbal, care, din punct de vedere legal, ar fi trebuit încheiat in primul rând pentru aceasta presupusa fapta si mai apoi sancționat pentru celelalte doua presupuse fapte. Se poate observa cu mare ușurința, fara a fi necesara o expertiza grafoscopica, faptul ca agentul a reintrodus procesul-verbal in carnetul de procese-verbale si a adăugat o alta fapta contravenționala, dar si adunarea făcuta la jumătatea minimului amenzii după ce aceasta era deja calculata.
Petentul a mai arătat că
În drept, petentul a invocat disp. O.G. nr. 2/2001.
Cerere a fost legal timbrată, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013, dovada achitării taxei de timbru fiind depusă la dosarul cauzei la fila 9.
În dovedirea cererii, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, atașând cererii copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe înscrisuri (f.5-8)
Intimata a depus întâmpinare la data de 31.10.2014 solicitând instanței respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivarea poziției sale procesuale, intimata a arătat că în fapt, la data de 12.07.2014, în jurul orelor 12,00, în timp ce efectua serviciul de patrulare și supraveghere trafic și control pe Autostrada A3-km 20, agentul de poliție D. R. a observat faptul că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ nu avea în funcțiune luminile de întâlnire, faza scurtă. După oprirea regulamentară, agentul de poliție a constatat că șoferul nu purta centura de siguranță și nu a prezentat la control documentele personale, acesta fiind identificat în persoana numitului C. G. L., căruia i s-au comunicat abaterile săvârșite, încadrarea legală, cuantumul amenzii și sancțiunea complementară ce îi va fi aplicată.
În drept, intimata a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
În dovedirea susținerilor sale, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, raportul agentului constatator și procesul verbal contestat.
La termenul din data de 19.01.2015, în temeiul art. 258 alin 1 C.pr.civ., instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri ca fiind utilă soluționării cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin procesul verbal . nr._/12.07.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă contravențională în cuantum total de 450 lei (180 lei + 180 lei + 540 lei) reținându-se că la data de 12.07.2014 12:00 pe autostrada A 3 km 20, petentul a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ către București, fără să folosească luminile de întâlnire și centura de siguranță, totodată, nu a avut asupra sa documentele personale.
Instanța reține că potrivit art. 44 alin. 2 din O.U.G. 195/2002 În circulația pe autostrăzi, pe drumurile expres și pe cele naționale europene (E) conducătorii de autovehicule sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire. Potrivit art. 108 alin. 1 lit. a pct 7 din O.U.G. 195/2002 constituie constavenție nerespectarea obligației de a folosi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, pe autostrăzi, drumuri expres și pe drumuri naționale europene (E).
Potrivit art.108 alin. 1 lit. a) pct. 3 din O.U.G. 195/2002 constituie constavenție nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță ori căștile de protecție omologate, după caz.
Iar potrivit art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. 195/2002 constituie constavenție nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2): documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din același act normativ, a fost semnat de către agentul constatator și de către petent.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia dispoziției art. 34 rezultă că procesul verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară.
Instanța reține că jurisprudența Curții (cauza A. c. României, no_/03, 60, 4 oct. 2007) nu interzice, în principiu prezumțiile de fapt sau de drept din sistemele juridice ale statelor semnatare ale Convenției, cu singura condiție ca aceste prezumții să respecte anumite limite rezonabile în raport cu gravitatea faptei și a sancțiunii. În procedura contravenționala prevăzută de O.G. nr.2/2001 procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de o prezumție relativă de veridicitate, sub aspectul situației de fapt și încadrării juridice reținute de agentul constatator, contestatorul având posibilitatea de a înlătura aceasta prezumție prin administrarea unor probe certe si concludente, în conformitate cu dispozițiile art. 255 C.pr.civ., probatoriu dublat de rolul activ al judecătorului învestit cu soluționarea cauzei.
Procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care trebuie făcută de către petent.
Instanța constată că petentul nu a dovedit contrariul celor reținute în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat. Apărările sale în sensul că a avut luminile de întâlnire aprinse și că a purtat centura de siguranță nu au fost dovedite în fața instanței, mai mult, petentul nici nu a propus un probatoriu în vederea răsturnării prezumției de temeinicie a procesului verbal de contravenție. De asemenea, petentul nu a dovedit faptul că a prezentat agentului constatator documentele solicitate.
Pentru aceste considerente, instanța respinge plângerea contravențională și va menține procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 12.07.2014 emis de intimată, ca fiind legal și temeinic întocmit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. G. L. cu domiciliul ales la avocat D. G.-Ploiești, .. 88, județ Prahova-CNP_ în contradictoriu cu intimata Inspectoratul General al Poliției Române B. Poliție A3- Snagov, ., J. ILFOV, ca neîntemeiată.
Menține procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 12.07.2014 emis de intimată, ca fiind legal și temeinic întocmit.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. M. P. P. M. C.
Red. BMP/thn. PMC/ 27.06.2015/4 ex
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Actiune in regres. Sentința nr. 276/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|