Plângere contravenţională. Sentința nr. 341/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 341/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 11222/94/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 341
Ședința publică din data de 29.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – Judecator E. D.
GREFIER – N. C.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul M. M. I. și pe intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 14.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 29.01.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.10.2014 sub nr._, petentul M. M. I. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce va pronunța să se dispună anularea procesului – verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 25.09.2014 iar pe cale de consecință exonerarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 360 lei precum și constatarea nelegalității măsurii privind reținerea permisului de conducere.
În motivare, petentul a arătat că prin procesul – verbal contestat a fost sancționat că ar fi circulat cu autoturismul marca Dacia cu număr de înmatriculare_ pe raza localității Chitila, D.N. 7 Km 11+400 m și nu a acordat prioritate de trecere unui alt vehicul ce avea acest drept și care se afla în mișcare către stânga dinspre DN 7 înspre D.N.C.B.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 16 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 aprobată din Legea nr. 180/2002, modificată și completată precum și prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002.
În dovedirea cererii, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: procesul – verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 25.09.2014.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat și administrat pentru petent proba cu înscrisuri și proba cu declarațiile martorului N. M. (f.22).
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Instanta retine faptul ca procesul verbal de contraventie se bucura de prezumtia de legalitate si veridicitate, potrivit careia aspectele constate ex proprii sensibus de catre agentul constatator si consemnate in cuprinsul procesului verbal de contraventie se bucura de prezumtia de veridicitate, pana la dovedirea prin probe a contrariului.
Cu toate acestea, CEDO a statuat faptul ca domeniul contraventionalului este asimilat domeniului penal in privinta sarcinii probei in ipoteza in care sanctiunea aplicata contravenientului este una suficient de aspra incat sa poate fi inclusa in categoria acuzatiilor in materie penala.
In materie penala sarcina probei incumba statului, prin urmare acuzatul nu trebuie sa isi dovedeasca nevinovatia, statul fiind acela care trebuie sa dovedeasca faptul ca autorul faptei este vinovat, acesta beneficiind de prezumtia de nevinovatie.
Instanta retine ca sanctiunea contraventionala complementara constand in masura suspendarii dreptului de a conduce autovehicule este o masura suficient de severa incat sa atraga includerea faptei in materia acuzatiilor penale, cu consecinta rasturnarii probei.
Asadar, instanta constata ca desi i s-a pus in vedere intimatei sa depuna prin intampinare dovada filmarii evenimentului in urma caruia petentul a fost sanctionat contraventional, aceasta nu a depus intapinare la dosarul cauzei.
Potrivit art 208 alin 2 ncpc nedepunerea intampinarii in termenul prevazut de lege atrage decaderea paratului din dreptul de a mai propune probe si a invoca exceptii, in afara celor de ordine publica, daca legea nu prevede altfel.
Desi la data de 27.01.2015, dupa ce cauza a fost retinuta in pronuntare intimata a depus intampinare, prin urmare fara urmari juridice, intrucat probele trebuie puse in discutia partilor la termenul de judecata acordat, care a fost la 14.01.2015, urmarind filmarea video se observa faptul ca autovehiculul despre care se face vorbire in procesul verbal contestat ca nu i s-ar fi acordat prioritate de catre petent se afla la o distanta suficient de mare de acesta, in cealalta parte a sensului giratoriu.
Prin urmare, desi se prevede ca exista obligatia acordarii prioritatii vehiculelor care se afla in sensul giratoriu nu trebuie interpretat in mod abuziv acest text de lege, intrucat altfel s-ar ajunge la situatii absurde, cum este cea de fata.
Asadar, din probele administrate in conditiile de mai sus, rezulta fara putinta de tagada faptul ca petentul nu se face vinovat de fapta retinuta in sarcina sa, instanta urmand a anula procesul verbal de contraventie si a dispune restituirea permisului de conducere emis pe numele petentului catre acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plangerea contraventionala formulata de petentul M. M. I. cu domiciliul ales în București, sector 3, Splaiul Unirii, nr. 41, ., . cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV cu sediul în București, sector 2, ., nr. 7.
Anulează procesul verbal . nr._ întocmit de intimata IPJ Ilfov – P.O. Chitila.
Dispune restituirea permisului de conducere emis pe numele petentului.
Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2015.
P., GREFIER,
Jud. E. D. C. N.
Red. Jud. E.D./Tehn. C.N./ 2 ex./02.02.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 387/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 368/2015.... → |
---|