Plângere contravenţională. Sentința nr. 368/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 368/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 4778/94/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINTA CIVILA NR.368

Ședința publică de la 29.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE COJOCARU ADRIAN

GREFIER F. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de petentul P. G. C. împotriva procesului – verbal de constatare și sancționarea contravenției . nr._ din data de 18.05.2014, emis de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată următoarele:

- cauza se află la primul termen de judecată; stadiul procesual fond; cererea legal timbrată. (f.5); la data de 26.09.2014 petentul a depus la dosar numele și adresa martorului, respectiv B. F. C. (f.15); la data de 09.12.2014 intimatul a depus la dosar buletinul de verificare metrologică, atestatul operator radar și CD – filmarea; (f.19);

Instanța, încuviințează pentru petent proba cu înscrisurile de la dosar, ca fiind concludente, pertinente și utile soluționării cauzei și față de actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare.

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 29.05.2014 a fost înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei B. plângerea formulată de petentul I. M. A. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 18.05.2014 întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, prin care a solicitat anularea procesului verbal de contravenție.

În fapt, a arătat că prin procesul verbal contestat s-a aplicat sancțiunea suspendării permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile și i-a fost aplicată amendă în cuantum de 765 lei.

A arătat că nu a depășit viteza legală în timp ce circula cu autoturismul marca Skoda Superb cu număr de înmatriculare_, așa cum s-a menționat în procesul verbal de contravenție. Deși a solicitat înregistrarea prin care s-a constatat că ar fi depășit viteza (viteza de 109 Km/h), agentul constatator i-a sugerat să facă plângere contravențională.

În drept a invocat art.31 și urm. din O.G. nr.2/2001R.

În dovedirea plângerii contravenționale a depus înscrisuri.(f.4-5) și a solicitat ca intimatul să depună la dosar înregistrarea video, certificatul de omologare și verificare metrologică a aparatului radar.

Plângerea contravențională legal timbrată. (f.5).

Intimatul, legal citat, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, menținerea procesului verbal de contravenție încheiat ca legal și temeinic. A atașat la întâmpinare C.D. (f.15);

Analizând cererea și materialul probator administrat în cauză, instanța apreciază că, contestația este lipsită de temei, motiv pentru care va fi respinsă.

Procedând în acest mod, instanța apreciază în primul rând faptul că procesul – verbal a fost legal întocmit întrunind condițiile fond și de formă impuse de O.G. nr.2/2001, nefiind afectat de vreo cauză de nulitate ori anulabilitate.

Astfel, fapta contestatorului constituie contravenție, sancțiunea fiind tot cea prevăzută de lege fără nicio legătură cu susținerile contestatorului.

Din analiza materialului video depus la dosar de către intimat rezultă faptul că, contestatorul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa, întrucât a circulat cu autovehiculul cu număr de înmatriculare_, pe DN 2 în localitatea Șindrilița cu viteza de 109 Km/h.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARAȘTE:

Respinge contestația formulată de petentul P. G. C. cu domiciliul în Localitatea Mărăcineni, Sat Potoceni, ., Județul B. în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE ILFOV cu sediul în București, ., nr.7, sector 2, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 18.05.2014, ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 29.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. F. G.

Red.jud.C.A.

Thn.red.gr.FG/4ex /

30.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 368/2015. Judecătoria BUFTEA