Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 388/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 388/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 3881/94/2014

JUDECĂTORIA BUFTEA

Dosar nr._

Sentința civilă nr.388

Ședința publică din data de din 30.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU

Grefier C. L.

Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petenta D. C. A. având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

Dezbaterile in fond au aut loc în ședința publică din data de 19.01.2015, fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 30.01.2015 când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând, asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ la data de 05.05.2014, petenta D. C. A. a solicitata instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea încheierilor nr._/03.03.2014 și nr._/03.03.2014 emise la data de 03.03._ de Oficiul de cadastru si Publicitate Imobiliara Ilfov si obligarea acestuia din urma să-î intabuleze dreptul sau de proprietate asupra imobilului cu număr cadastral 4668/5, precum si a imobilului cu nr. 4668/8, înscris în cartea funciară nr. 9332 si 3716, dobândit în baza actului de adjudecare nr.876/09.09.2013 emis de B. LEX, prin executor judecătoresc M. V. C., imobil situat in localitatea Voluntari ..9G, județ Ilfov

In fapt, petenta a arătat că a devenit proprietară asupra imobilului situat in localitatea Voluntari ..9G, județ Ilfov, in urma vânzării imobilului la licitație publică, conform actului de adjudecare nr.876/ 09.09.2013 insă, prin încheierile nr._ și nr._ din data de 03.03.2014 Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov a respins cererea cu privire la intabularea imobilului în cauză, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada achitării impozitului pe transferul de proprietate.

Conform dispozițiilor art. 151 indice 2 lit. a) din H.G. nr.44/2004 pentru aplicarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare, contribuabilul este persoana fizica din patrimoniul căreia se transfera dreptul de proprietate sau dezmembramintele acestuia si căreia fi revine obligația de plata a impozitului prevăzut de art.77 indice 1 Cod Fiscal. Astfel, este evident ca subsemnata, în calitate de adjudecatar, nu am calitate de contribuabil în sensul legii.

A mai arătat reclamanta că solutia de respingere a intabularii dreptului de proprietate este neintemeiata, deoarece obiigatia achitarii acestui impozit nu este în sarcina reclamantei ci în sarcina contribuabilului (cel din patrimoniul caruia se transfers proprietatea), asa cum este definit prin lege.

În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 31 din legea 7/1996, art. 856 C.pr.civ.

Instanța a încuviințat si administrat probe cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin Încheierile nr._ și nr._ din data de 29.01.2014 pronunțate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov s-a respins intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului cu NC 4668/8 înscris în cartea funciară nr. 9332/UAT Voluntari, respectiv imobilului cu NC 4668/5 înscris în cartea funciară nr. 9332/UAT Voluntari, în baza actului de adjudecare nr.876/09.09.2013 emis de B. LEX, prin executor judecătoresc M. V. C..

Pentru a decide în acest sens, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov a constat că în urma verificărilor efectuate în dosarul depus de petent, nu s-a făcut dovada achitării impozitului prevăzut de art. 771 alin 6 Cod fiscal.

La data de 03.03.2014 petenta a depus cerere de reexaminare la încheierilor mai sus-menționate solicitând reanalizarea cererii de intabulare a dreptului de proprietate formulată și admiterea cererii de intabulare, a imobilului dobândit prin adjudecare.

Prin Încheierile nr._ și nr._ din data de 03.03.2014 Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov a dispus respingerea cererii cu privire la imobilul în cauză.

În vederea respingerii cererii, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov a reținut faptul că petentul nu a prezentat dovada achitării impozitului pe venitul obținut din transferul proprietății imobiliare, fiind incidente art. 771 alin.1,2, 6 Cod fiscal.

In practica judiciară, instanțele de judecată au apreciat că actul de adjudecare nu este inclus in categoria actelor juridice pentru care este obligatorie dovada efectuării plătii impozitului pe profit, astfel cum prevede art.77 ind.1 C. fiscal; proprietarul tabular a pierdut dreptul său de proprietate in urma unei proceduri de executare silită neavând deci interesul să achite respectivul impozit; formalitatea impusă de oficiul de cadastru petentului apare ca fiind excesiva, îngrădind in mod nejustificat exercitarea dreptului de proprietate de către titularul său, contrar normelor naționale si internaționale care protejează dreptul de proprietate.

Or, a refuza noului proprietar intabularea dreptului său de proprietate, pe motiv că o terță persoană, respectiv fostul proprietar, nu a achitat impozitul pe transferul de proprietate, reprezintă o sarcină excesivă impusă acesteia, de natură a i se limita în mod substanțial dreptul de a se bucura de prerogativele dreptului său de proprietate, fiind în contradicție cu dispozițiile art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Această ingerință în dreptul de proprietate al petentului nu este proporțională cu scopul urmărit de statul român, prin instituțiile sale, în speță OCPI Ilfov, de obținere a unor venituri bugetare, creându-se în detrimentul petentului o stare gravă de incertitudine cu privire la dreptul de a dispune de bunul său, atâta timp cât exercitarea acestui drept depinde exclusiv de fapta unei terțe persoane, de a-și îndeplini obligația legală de a achita un impozit.

În plus, prin Decizia nr. 662/11.11.2014 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art. 77¹ alin. 6 teza finală din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal și a constatat că aceste dispoziții sunt constituționale în măsura în care legea nu îl obligă pe cumpărătorul adjudecatar să facă dovada plății impozitului datorat de înstrăinătorul debitor pentru a-și putea înscrie în cartea funciară dreptul său de proprietate.

Față de cele arătate mai sus, instanța va admite plângerea și va dispune anularea încheierilor nr._ și nr._ din data de 03.03.2014 ale Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Ilfov precum și obligarea pârâtei să intabuleze dreptul de proprietate al reclamantei în cartea funciară.

În baza art.453 C.pr.civ., având în vedere că pârâta se află în culpă procesuală, va fi obligată la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată constând în 50 lei taxă judiciară de timbru și 1.000 lei onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulata de petenta D. C. A. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la Cabinet de Avocat B. Genovia cu sediul în București ., ..

Dispune anularea Încheierii nr._/03.03.2014 și Încheierii nr._/03.03.2014 emise de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Ilfov.

Obligă pârâta să intabuleze dreptul de proprietate al petentei în cartea funciară.

Admite cererea privind plata cheltuielilor de judecată și obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 1.000 lei onorariu avocat.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțata in ședință publică, azi, 30.01.2015.

Președinte, Grefier,

Red: jud FAL/ tehnored CL

3 ex/11.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 388/2015. Judecătoria BUFTEA