Plângere contravenţională. Sentința nr. 5953/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5953/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 5953/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

JUDEȚUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.5953

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 25.05.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – L. C. R.

GREFIER – G. G. M.

Pe rol fiind acțiunea civilă, având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petentul I. A.în contradictoriu cu intimatul I.P.J. ILFOV-SERVICIUL RUTIER împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/08.02.2015.

Prezența și dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.09.2015, consemnările au fost făcute în încheierea din acea dată, parte integrantă din prezenta hotarare, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, 25.09.2015, cand a hotarat urmatoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ la data de 25.02.2015 petentul I. A. a formulat, în contradictoriu cu intimata I.P.J. ILFOV-SERVICIUL RUTIER, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/08.02.2015, solicitând anularea acestuia și a sancțiunilor aplicate.

În motivare, petentul a arătat, în ziua de 08.02.2015, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, în localitatea Balotești, a fost oprit pentru control de către un echipaj de P. pe motiv că, că, a condus auto pe DN1-km23 Balotești, cu viteza de 105 km/h fiind înregistrat cu aparatul radar montat pe auto MAI_ și care avea inspecția tehnică periodică expirata din data de 24.01.2015, lucru care nu este adevărat.

Plângerea nu este întemeiată în drept.

În probațiune, a solicitat înscrisuri .

A anexat plângerii procesul-verbal de contravenție CP nr._/08.02.2015 în 2 exemplare; copie CI; chitanța taxei judiciare de timbru; copie de pe chitanța doveditoare a amenzii; copie dovada emisă de agent privind ridicarea talonului și dovada efectuării ITP-ului.

Cererea este legal timbrata cu taxa de timbru in suma de 20 de lei, potrivit disp. art. 19 din OUG nr.80/2013 (fila 9).

Intimata a depus la dosarul cauzei, la data de 11.05.2015, prin serviciul registratură, întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că agentul de politie i-a adus la cunoștința petentului viteza cu care a circulat, normele de lege incalcate si a procedat la întocmirea procesului verbal, fiind respectate prevederile art. 16 si 17 din OG nr.2/2001. Aparatul cu care a fost înregistrată viteza este verificat metrologic si declarat corespunzător, iar înregistrarea respecta toate prevederile obligatorii cerute de art. 3.5.1. din NML nr.021-05.

În drept, a invocat disp. art. 205-208 Cod procedură civilă .

În probațiune, intimata a depus la dosarul cauzei planșa foto (fila 12), buletin de verificare metrologică si atestat operator (filele 13 -15 dosar).

La termenul de judecată din 18.09.2015, instanța în temeiul art. 258 cu referire la art. 254-255 Cod procedură civilă a încuviințat petentului și intimatului proba cu înscrisurile de la dosar si planșe foto .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/08.02.2015 petentului i s-a aplicat ca sancțiune contravențională principala amendă in suma totala de 1462,5, sancțiunea complementară a 4 puncte de penalizare, în temeiul art. 101 alin.2 cu referire la art.108 al.1 lit.c) pct.3 din OUG nr. 195/2002, respectiv art.102 alin.1 din acelasi act normativ, reținîndu-se că a condus auto pe DN1-km23 Balotesti, cu viteza de 105 km/h fiind inregistrat cu aparatul radar montat pe auto MAI_ și care avea inspectia tehnică periodică expirata din data de 24.01.2015 .

Potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contraventie conține mențiunile privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, descrierea faptei savarsite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Totodata procesul verbal contine semnatura petentului, cu obiectiuni.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că potrivit art.121 alin.1 și 2 din ROUG nr.195/2002 rep., conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare. Nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii, se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. Nerespectarea acestor dispozitii legale se sancționează, conform art. 101 alin.2 cu referire la art.108 al.1 lit.c) pct.3 din OUG nr. 195/2002, cu amendă prevazută în clasa a III-a de sancțiuni (6-8 puncte amenda) și 4 puncte penalizare, ca sancțiune complementară. Potrivit art. 10 alin.1 din OUG nr.195/2002 este interzisă circulația pe drumurile publice a vehiculelelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor al căror termen de valabilitate a inspecției periodice a expirat. Nerespectarea acestor dispozitii legale se sancționează, conform art.102 alin.1 pct. 1 din OUG nr. 195/2002, cu amendă prevazută în clasa IV de sancțiuni (9-20 puncte-amendă).

In cauza de fata, din planșa foto depusa la dosar de catre intimat (f. 12,) rezulta ca cele retinute in cuprinsul procesului-verbal de contraventie contestat corespund realitatii, petentul ruland cu autovehiculul cu nr. de inmatriculare_, in data si ora retinuta prin procesul verbal, cu viteza de 105 km/h. Totodata, instanta constata ca aparatul radar cu care a fost inregistrata viteza autoturismului petentului este verificat metrologic, la dosarul cauzei fiind depus, buletinul de verificare metrologica nr._ din data de 19.02.2014 pentru aparatul radar . 169, ce masoara in regim de stationare si de deplasare, instalat pe autospeciala politiei MAI_.

Instanta apreciaza ca dovada in ceea ce priveste calitatea masuratorilor efectuate cu ajutorul unui mijloc tehnic este verificarea metrologica si omologarea acestuia de catre institutiile abilitate, fiind admise in vederea utilizarii numai aparatele care se incadreaza in tolerantele prevazute de normele metrologice in vigoare, iar in speta, aparatul cu care a fost efectuata inregistrarea – ROM 169- indeplineste cerintele metrologice si tehnice cerute prin Norma de metrologie pentru cinemometre, asa cum rezulta din buletinul de verificare metrologica emis de Institutul de Metrologie – Biroul R. de Metrologie Legala depus la dosar. Totodata, instanta retine ca agentul care a efectuat inregistrarea, C. C., detine atestat operator „Autovision” conform procesului verbal aflat la dosar (fila 14).

În ceea ce privește fapta de a circula cu ITP expirat instanța reține că agentul constatator a întocmit procesul-verbal de contravenție ca urmare a constatărilor personale.

Instanța reține că petentul nu a contestat faptul că nu avea inspecția tehnică periodică efectuată, ci a invocat doar că „dacă nu era oprit eronat pentru viteză agentul nu mă mai sancționa pentru ITP”. Din această susținere a petentului, lăsând la o parte că este realmente puerilă, rezultă că . moment avea ITP-ul expirat.

Referitor la sanctiunile aplicate petentului, instanta le apreciaza legale si proportionale cu gradul de pericol social al faptei savarsite, fiind dispusa sancțiunea amenzii orientată spre minimul special pentru fiecare contraventie în parte, iar sanctiunea complementara a punctelor de penalizare este prevazuta de actul normativ incident in cauza. Măsura reținerii certificatului de înmatriculare se aplică automat potrivit art. 112 alin.1 lit.a) din OUG nr. 195/2002, în cazul în care vehiculul nu are efectuată inspecția tehnică periodică valabilă. Totodata, instanta apreciaza ca sancțiunile se justifica prin gradul de pericol social al faptei savarsite, tradus prin pericolul pe care incalcarea legii de catre petent il reprezinta fata de persoana acestuia si de siguranta rutiera.

Instanța consideră că fapta petentului denotă o atitudine de indiferență față de dispozițiile legale care sunt menite a proteja anumite valori, iar acest gen de fapte necesită o sancționare adecvată, în vederea realizării scopului educativ și preventiv al sancțiunii contravenționale.

Instanta, văzând susținerile petentului din plângere apreciază că scopul urmarit de catre acesta este acela al suspendarii executarii sanctiunilor aplicate prin procesul verbal si ca petentul a inteles ca isi exercite drepturile procesuale in mod abuziv si nu potrivit scopului in vederea caruia au fost recunoscute, iar fata de aceasta imprejurare, instanta atrage atentia petentului ca introducerea, cu rea-credinta, a unei cereri vadit netemeinice, poate atrage aplicarea unei amenzi judiciare de la 100 lei la 1000 lei, potrivit art. 187 alin.1 pct.1 lit.a) Cod procedura civila.

Pentru aceste considerente, având în vedere că prezumția de legalitate și de temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenție nu a fost răsturnată prin proba contrară, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol al faptei savârșite, instanța, în temeiul art. 34 din OG nr.2/2002, va respinge ca neîntemeiată plângerea petentului și va menține procesului verbal, ca legal și temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul I. A., cu domiciliul în Municipiul Ploiești, ., ., Județul Prahova, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. ILFOV-SERVICIUL RUTIER, cu sediul în București, ., nr.7, Sectorul 2, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/08.02.2015, ca neîntemeiată.

Menține procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției . nr._/08.02.2015, ca fiind temeinic si legal.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.09.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER

L. C. RomanGugu G. M.

Red. L.C.R/GGM

4 ex. /01.10.2015

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr.5128

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5953/2015. Judecătoria BUFTEA