Plângere contravenţională. Sentința nr. 5954/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5954/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 5954/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

JUDEȚUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.5954

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE:25.09.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – L. C. R.

GREFIER – G. G. M.

Pe rol fiind pronunțarea în cauza civilă având ca obiect plângere contravențională promovată de petenta ., în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ ILFOV, împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 11.02.2015.

Dezbaterile au avut loc în ședința din publica din data de 18.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 25.09.2015, dispunând următoarele:

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ , la data de 26.02.2015, petenta ., a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă al Municipiului Ifov- Inspecția Muncii, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 11.02.2015, in subsidiar, înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că, la data 11.02.2015, a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul I. T. de munca Ilfov, procesul verbal de contravenție . nr._ prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzute de art. 9 alin.1 lit.a din HG nr. 500/2011, constând în aceea ca nu a transmis în termen registrul privind angajații. Pentru acest motiv s-a aplicat contestatoarei o amenda în cuantum de 20.000 lei.

In drept, a invocat OG nr.2/2001.

In probațiune a solicitat înscrisuri si a depus la dosar in copii certificate pentru conformitate cu originalul inscrisuri ( filele 7 – 24 dosar).

Plângerea este scutită de taxă de timbru și timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, in vigoare la data introducerii plangerii contravenționale.

Intimatul a depus întâmpinare, la data de 07.05.2015, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând în esență, că procesul verbal este temeinic și legal întocmit.

In motivarea intampinarii a aratat ca, in baza prevederilor art 19 din Legea pentru infiintarea si organizarea Inspectiei Muncii nr 108/ 1999 rep., a HG nr 1377/2009 cu modif si completari, precum si a ordinului de deplasare inspectorii din cadrul ITM Ilfov au efectuat o actiune de control la societatea petenta, in perioada 10.02.2015, iar in urma controlului s-a constatat ca nu au transmis în termen registrul privind angajații .

În probațiune, intimatul a anexat întâmpinării, în copie, procesul verbal de control nr._/11.02.2015; procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 11.02.2015; Extras din REVISAL și fișele de identificare.

În cauza, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și a respins proba testimonială, ca neutilă cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data 11.02.2015, a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul I. T. de Munca Ilfov, procesul verbal de contravenție . nr._ prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzute de art. 9 alin.1 lit.a din HG nr. 500/2011, constând în aceea ca nu a transmis în termen registrul privind angajații. Pentru acest motiv s-a aplicat contestatoarei o amenda în cuantum de 20.000 lei.

Analizând cuprinsul procesului verbal, sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității. Procesul-verbal de contraventie conține mențiunile privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientei, descrierea faptei savârsite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Referitor la condițiile de fond, acestea se subsumează corectei încadrări juridice a faptei și a legalității sancțiunii.

Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul temeiniciei sale, instanța apreciază că probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia că procesul-verbal este temeinic.

Coroborand procesul-verbal de constatare a contravenției . IF nr._/11.02.2015 întocmit de către instituția intimată (filele 7-8) cu anexa de constatare si de masuri dispuse in domeniul relatiilor de munca (filele 10-11) si cu fisele de identificare (filele 37-38) precum si extrasul REVISAL privind evidenta salariatilor (fila 45), instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal corespunde realității în sensul că la data efectuării controlului-10.02.2015- la societatea petentei au fost identificate un număr de 2 – care prestau activități pentru societatea . SRL și care nu au semnat contract individual de muncă. Ulterior, la solicitarea inspectorilor ITM; petenta s-a prezentat la sediul ITM unde a înmânat contractele de muncă datate 03.02.2015 și 09.02.2015 încheiate cu lucrătorii identificați la muncă, ce au fost transmise în Registrul general de evidență a salariaților la data de 10.02.2015 (fila 45).

Potrivit art.a alin.1 lit.a din HG nr.500/2011 completarea, respectiv înregistrarea în registru a elementelor prevăzute la art. 3 alin.2 și transmiterea registrului se fac la angajarea fiecărui salariat, elementele prevăzute la art. 3 alin.2 lit.a-g se înregistrarează în registru cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză. Nerespectarea acestora prevederi constituie contravenție și se sancționează conform art.9 alin.1 lit. a din HG nr. 500/2011 cu amendă de 10.000 lei pentru fiecare persoană primită la muncă fără transmiterea la inspectorat cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii actiuvității, fără ca amenda totală cumulată să depășească suma de 50.000 lei. În cauză, contravenienta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 20.000 lei.

Avand in vedere materialul probator administrat in cauza, instanța apreciază că situația de fapt existentă la data de 10.02.2015, astfel cum a fost consemnată de agentul constatator în procesul verbal, corespunde situației juridice reale care interesează raportul juridic contravențional.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată și modalitatea de individualizare, în raport de împrejurările faptei și de limitele amenzii, instanța reține următoarele:

Potrivit art.9 alin.1 lit. a din HG nr. 500/2011 se sancționează cu amendă de 10.000 lei pentru fiecare persoană primită la muncă fără transmiterea la inspectorat cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii actiuvității, fără ca amenda totală cumulată să depășească suma de 50.000 lei. În cauză, contravenienta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 20.000 lei, fiind identificate 2 persoane cărora li s-a transmis contractele în registrul REVISAL în data de 10.02.2015 deși contractele erau încheiate cu data de 09.02.2015 și 03.02.2015.

Cu toate acestea, art.34 din OG 2/2001, care constituie dreptul comun în materie, permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientei.

Astfel, conform art.21 alin.3 OG nr.2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Instanța consideră că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă, date fiind circumstanțele comiterii faptei, precum și împrejurarea că ulterior efectuarii controlului petenta a inregistrat, in programul Revisal, contractele individuale de munca cu persoanele identificate, asa cum rezulta din inscrisul aflat la fila 45.

De asemenea, opinia instanței are la bază pe de o parte dispozițiile art.5 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și art.7 alin.3 din OG 2/2001 potrivit căruia avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede în mod expres această sancțiune.

Totodată, instanța consideră că scopul preventiv educativ al sancțiunii se realizează și prin aplicarea sancțiunii avertismentului.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea întemeiată, in parte, urmând să o admită și să dispună înlocuirea sancțiunea amenzii contravenționale cu avertismentul. De asemenea, în temeiul art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei și îi va recomanda ca pe viitor să respecte legislația în vigoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite in parte plângerea contravențională formulata de petenta ., cu sediul în București, ..79, camera 2, Sectorul 2 în contradictoriu cu intimatul I. DE MUNCĂ ILFOV, cu sediul în București, .. 6-8, Sectorul 6.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicata prin procesul verbal . nr._/11.02.2015 cu sanctiunea avertismentului.

Atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.09.2015.

Președinte, Grefier,

L. C. RomanGugu G. M.

Red. L.C.R.

Tehnored. GGM

4 ex./14.10.2015

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr.5128

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5954/2015. Judecătoria BUFTEA