Plângere contravenţională. Sentința nr. 6611/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6611/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 6611/2015
DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
-
SENTINTA CIVILĂ NR. 6611
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 13 OCTOMBRIE 2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE E.-M. I.
GREFIER E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul, N. M.
și pe intimatul, I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE- BIROUL DE POLIȚIE A3, având ca obiect plângere contravențională (pr.v. . nr._/30.05.2014)
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: cauza are ca obiect, plângere contravenționala, fond, la primul termen de judecată.
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin 1 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general, material și teritorial sa soluționeze pricina.
Deliberând asupra probelor cu înscrisuri solicitate de petent și de intimat, prin înscrisurile depuse la dosar, instanța apreciază că sunt admisibile potrivit legii, și că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, drept pentru care, văzând dispozițiile art. 255 raportat la dispozițiile art. 258 Cod procedură civilă, le încuviințează.
În conformitate cu dispozițiile art. 244 Cod procedură civilă, instanța declară cercetarea procesului încheiată.
Nemaifiind cereri de formulat și incidente de soluționat, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare asupra fondului.
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.06.2014 sub nr._ petentul N. M. a solicitat în contradictoriu cu intimata I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE- BIROUL DE POLIȚIE A3 anularea procesului verbal . nr._/30.05.2014 ca nelegal și netemeinic, iar in subsidiar înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment.
În motivare, a arătat că în procesul verbal contestat se susține faptul că ar fi circulat pe Autostrada București Ploiești(A3) cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ cu o viteza peste limita legala fiind detectat de aparatul radar.
In esența petentul se consideră nevinovat Arata ca pe porțiunea de drum in care a fost oprit a circulat cu viteza legala.
In drept, disp.OG 2/2001.
În susținerea plângerii, a fost depus la dosarul cauzei copie de pe procesul verbal . nr._/30.05.2014
Cererea a fost timbrata cu 20 lei taxa timbru conform chitanței de la f.6.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic întocmit.
Intimatul, Inspectoratul de Poliție Ilfov, legal citat, a depus întâmpinare, dar la solicitarea instanței a comunicat fotografii radar, buletin de verificare metrologică, atestat operator radar.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse, probe pertinente, concludente si utile soluționării cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/30.05.2014, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 765 lei, pentru încălcarea prevederilor art.108/d/3 din O.U.G nr.195/2002 (depășirea vitezei regulamentare).
În fapt, se constată că în data de 30.05.2014 a circulat la volanul autoturismului la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ pe autostrada A 3, km 21, cu o viteză de 176 Km/h, fiind înregistrat cu aparat tip radar, pe un sector de drum ce impunea o viteză de 130 Km/h.
Plângerea a fost depusă cu respectarea termenului de 15 zile stabilit de art.118 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta cuprinde mențiunile prevăzute de art.16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din același act normativ.
Față de aceste considerente instanța constată că procesul verbal este legal întocmit, nefiind afectat de vreo cauză de nulitate absolută.
Analizând temeinicia procesului verbal, instanța constată că sancționarea acestuia s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale, fapta acestuia de a circula cu viteza de 176 km/h pe un sector de drum limitat la 130 km/h, întrunind elementele constitutive ale contravenției reglementate art.121 alin.1 și 2 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice aprobat prin H.G. nr. 1391/2006 și sancționate de art.108 lit. d, pct 3 din O.U.G. 195/2002.
Potrivit acestor reglementări conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
Potrivit constatărilor personale ale agentului constatator limita de viteză stabilită pe sectorul de drum pe care a fost săvârșită contravenția limita stabilită era de 130 km/h.
Contravenția a fost constatată de către un agent de poliție atestat ca operator radar (proces verbal fila nr. 31 în dosar), cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic (Buletinul de verificare metrologică - fila nr.30 în dosar).
Planșa foto prezentată de intimat (f.26-27, cd f -29) îndeplinește cerințele art. 3.5.1 din Norma de metrologie legală NML 021-05/ 2005, evidențiindu-se în cuprinsul lor data și ora măsurătorii, valoarea vitezei și imaginea autovehiculului al cărui număr de înmatriculare este vizibil.
Din interpretarea coroborată a probelor administrate în cauză rezultă cu certitudine cum în data de 30.05.2014 șoferul aflat la volanul autoturismului nr_ a circulat cu viteza de 176 km/h, pe un sector de drum pe care limita maximă de viteză pentru vehicule este de 130 km/h, fiind depistat cu ajutorul unui aparat radar verificat metrologic și folosit de un agent constatator autorizat în acest sens.
Având în vedere aceste considerente, instanța constată că intimatul a probat în mod temeinic contravenția reținută în sarcina petentului, iar acesta din urmă, prin susținerile sale, nu a reușit să facă dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cadrul procesului verbal de constatare a contravenției, actul astfel contestat bucurându-se în continuare de prezumția de temeinicie și legalitate ce i-au fost conferite de lege.
Cu privire la sancțiuni, instanța reține că agentul constatator a făcut o corectă încadrare a faptelor reținute în sarcina petentului și a aplicat pentru contravenția reținută sancțiunile prevăzute de art. 102 alin.2 coroborat cu art.108 alin.1 lit.d pct.3 din O.U.G. 195/2002 în mod legal. Pentru stabilirea acesteia, agentul constatator a respectat dispozițiile art.21 pct.3 din OG nr. 2/2001 care prevăd că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Față de aceste dispoziții legale și de datele cauzei, instanța constată că organul constatator a individualizat în mod corect sancțiunea, stabilind numărul minim de puncte-amendă pentru clasa de sancțiuni aplicabilă contravenției reținute în sarcina petentului. Totodată, instanța reține că sancțiunea principală a amenzii cât și cea complementară a aplicării celor 6 puncte de penalizare sunt proporționale cu gravitatea faptei și pericolul social al acesteia, criterii legale prevăzute de art.98 alin. 3 din O.U.G. nr.195/2002. Astfel, instanța are în vedere că fapta de a circula cu viteză peste limita legală are o anumită gravitate prin raportare la urmările care s-ar fi putut produce, petentul, prin fapta sa, punând în pericol siguranța sa, a celorlalți participanți la trafic și a locuitorilor din zonă.
Față de aceste considerente, văzând și disp. art.34 din O.G. nr.2/2002 instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată și va menține procesul verbal contestat ca fiind legal și temeinic întocmit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul, N. M. dom. în ., .. 4, J. ILFOV, în contradictoriu cu intimatul, I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE- BIROUL DE POLIȚIE A3 - Snagov, ., Cod postal_, J. ILFOV, ca neîntemeiată.
Menține procesul – verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmand a se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2015.
P., GREFIER,
I. E. MihaelaAlexe E.
Red. Jud.I.E.M./thn.A.E/4 ex/30.12. 2015
← Actiune in regres. Sentința nr. 7346/2015. Judecătoria BUFTEA | Pretenţii. Sentința nr. 7344/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|