Pretenţii. Sentința nr. 7344/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 7344/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 02-11-2015 în dosarul nr. 7344/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7344

Ședința publică din data de 02.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – P. R.

GREFIER – G. G.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . REASIGURARE SA și pe pârât P. L. C., având ca obiect pretenții .

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 26.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.11.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.09.2014 sub nr._, reclamanta . REASIGURARE SA a chemat în judecată pe pârâta P. L. C., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care pârâta să fie obligată să-i plătească suma de 738,4 lei, din care: 650 lei, reprezentând contravaloarea dosarului de daună EJ00060881; 80,40 lei reprezentând dobândă legală aferentă despăgubirii acordată; 8 lei penalități de întârziere aferente primei de asigurare depusă cu întârziere, potrivit calculului arătat în acțiune, cu cheltuieli de judecată.

În motivare creditoarea a arătat că între părți a fost încheiat contractul de agent de asigurare . nr. 4230/23.02.10 prin care reclamanta a oferit agentului dreptul de a negocia și intermedia încheierea de polițe și contracte de asigurare. Pârâta a încheiat polițe de asigurare, a încasat primele aferente și nu a depus în termenii contractuali la reclamantă contravaloarea acestora.

La data de 16.04.2015, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că în cauză este vorba de polița de asigurare RCA ._ cu valabilitate pentru perioada 21.12._10, societatea reclamantă achitând despăgubirea de 650 euro la data de 18.10.2011, iar accidentul rutier a avut loc la data de 30.12.2009.

În drept, creditoarea a invocat prevederile art. 1270 C.civ., OG 9/2000, contractul de agent de asigurare . nr. 3944/14.01.10 ș.a.

Acțiunea a fost legal timbrată, dovada achitării taxe judiciare de timbru în cuantum de 91,5 lei fiind depusă la dosarul cauzei la fila 51.

În dovedirea acțiunii, creditoarea a depus la dosar înscrisuri (filele 5-42).

Deși legal pârâta nu a depus întâmpinare.

La termenul din data de 26.10.2015, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri pentru reclamantă.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

În prealabil, conform art. 102 Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Pentru aceste motive, fața de data încheierii Contractului de Agent de Asigurare . nr. 95/23.02.2010, instanța va analiza prezenta cerere prin prisma dispozițiilor legale ale Codului civil din 1864.

La data de 23.02.2010, reclamanta, în calitate de asigurător, și pârâta, în calitate de asigurat, au încheiat Contractul de Agent de Asigurare nr.4230 (f. 5-8), având ca obiect încheierea de către pârâtă de contracte de asigurare în numele și pe seama reclamantei, contract semnat de către pârâtă, în calitate de agent.

Pârâta a încheiat la data de 25.03.2011 polița de asigurare ./16/H16/DV nr._ (f.31) cu valabilitate pentru perioada 21.12._10, pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare_ .

Din înscrisurile de la dosarul cauzei, se reține că la data de 30.12.2009, autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a fost implicat într-un accident rutier în localitatea Reșița, în urma căruia a fost avariat autoturismul cu numărul de înmatriculare_, potrivit constatării amiabile de accident de la fila 38, reclamanta constituind dosarul de daună EJ_. Reparația autoturismului avariat s-a efectuat de către Euro-Banat Leasing SRL, conform devizului de reparații (f.19-20).

Prin tranzacția efectuată de reclamantă către Euro-Banat Leasing SRL la data de 18.10.2011 reclamanta a achitat acestei societăți suma de 650 lei reprezentând reparațiile efectuate dosarul de daună EJ_ (f.11-12).

Raportat la motivele de fapt și de drept ale acțiunii reclamantei, instanța constată că reclamanta și-a întemeiat aceste pretenții pe răspunderea civilă contractuală, arătând că pârâtul este obligat, potrivit art. 5.6 din contractul de agent de asigurare nr.4230/23.02.2010,să plătească reclamantei despăgubirile la care reclamanta este obligată la plată în urma producerii evenimentelor asigurate care au avut loc în intervalul scurs de la încasarea primei de către agent și până la depunerea primelor de asigurare la asigurator sau după depășirea termenului în care trebuiau depuse.

Pârâta nu a contestat situația de fapt astfel cum aceasta a fost învederată de către reclamantă, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței în vederea audierii.

Având în vedere faptul că evenimentul rutier asigurate au avut loc la data de 30.12.2009, iar pârâta nu a făcut dovada depunerii primelor de asigurare la dispoziția asigurătorului, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale a pârâtei pentru neîndeplinire obligației contractuale prevăzute de art. 4.1.7 din contract, prejudiciul pe care urmează a-l repara fiind menționat în art. 5.6 din contract și constă în plata despăgubirilor suportate de reclamantă în urma producerii evenimentelor asigurate.

Articolul 969 C.civ. de la 1865 stabilește faptul că au putere de lege convențiile legal făcute. Așadar, părțile sunt obligate să îți respecte obligațiile asumate în temeiul contractului, în caz contrar fiind răspunzătoare la repararea prejudiciul cauzat prin neexcutare.

Se reține că reclamanta a achitat la data de 18.10.2011 despăgubirile în cuantum de 650 lei. Față de prevederile art. 5.6 din contract, acceptat de ambele părți prin aplicarea semnăturii, pârâta are obligația de a achita suma totală de 650 lei, în temeiul răspunderii civile contractuale,motiv pentru care va admite acest capăt de cerere.

De asemenea, față de prevederile art. 1088 C.civ. de la 1865, pârâta va trebui să achite daune-interese constând în prejudiciul produs reclamantei prin neplata despăgubirilor, având în vedere că, fiind vorba despre o obligație având ca obiect plata unei sume de bani, pârâta-debitoare se află de drept în întârziere. Astfel, instanța va admite acest capăt de cerere și va obliga pârâta la plata daunelor-intere constând în: dobânda legală calculată asupra debitului principal de 650 lei, de la data producerii prejudiciului în patrimoniul reclamantei: 18.10.2011 (reprezentând data plății) și până la plata efectivă a acestui debit;

În ceea ce privește capătul cerere privind plata sumei de 8 lei reprezentând penalități de întârziere pentru nedepunerea în termen a primei de asigurare, aferentă poliței RO/16/H16/DV nr._, potrivit art. 5.4 din contractul dintre părți, în cazul nedepunerii primelor de asigurare în termenul stipulat prin contract, în contul sau la casieriile asiguratorului, agentul va plăti o penalizare de 1% pe zi din valoarea sumelor nedepuse. Instanța constată că reclamanta nu a depus înscrisuri din care să rezulte data depunerii cu întârziere a primei de asigurare, astfel încât se află în imposibilitate de a verifica dacă valoarea penalităților datorate este cea indicat de reclamantă în cerere, motiv pentru care va respinge acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.

În ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, potrivit art. 453 alin. 1 C.proc.civ., față de împrejurarea că pârâta a căzut în pretenții și față de cererea expresă a reclamantei în acest sens, instanța o va obliga la suportarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 90,5 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, achitată de către potrivit ordinului de plată de la fila 50.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta . Reasigurare SA cu sediul în Voluntari, .. 10, Global City Business Park, Clăd. O23, județul Ilfov în contradictoriu cu pârâta P. L. C. cu domiciliul în Reșița, ., ., . S..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de a sumei de 650 lei, reprezentând despăgubiri achitate în dosarul de daună nr. EJ_, la care se adaugă dobânda legală calculată asupra debitului principal de la data de 18.10.2011 și până la plata efectivă a acestui debit.

Respinge capătul de cerere privitor la plata penalităților de întârziere în cuantum de 8 lei, ca neîntemeiat.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 90,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.11.2015.

Președinte,Grefier

P. R. G. G.

Red.jud.PR

Thn.red.gr.GG/4 ex/20.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7344/2015. Judecătoria BUFTEA