Plângere contravenţională. Sentința nr. 7171/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 7171/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 26-10-2015 în dosarul nr. 7171/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Sentința civilă nr. 7171

Ședința publică de la 26.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. I.

Grefier: M. A.

Pe rol soluționarea cererii de cererii formulată de petentul N. L. - în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV - având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 16.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera,în temeiul art 396 C.pr.civ, a amânat pronunțarea la data astăzi 26.10.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată:

Prin cererea de înregistrată pe rolul instanței la data de 23.04.2015 sub nr._, petenta N. L. - în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV a solicitat, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 14.04.2015 .

În motivare petentul a invederat instantei ca a fost sanctionat contraventional cu amenda in cuantum de 390 lei si masura complementara a suspendarii dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioada de 30 zile,intrucat a circulat cu autovehiculul_, pe DN1 Tancabesti, si cand a ajuns la trecerea de peitoni de la intersectia cu DJ spre Peris, nu a acordat prioritate de trecere a pietonului angajat in traversare pe sensul sau de mers.

Petentul a precizat ca in realitate, pietonul nu era angajat in traversare si nici macar nu era in zona trecerii de pietoni.

Sub aspectul circumstantelor personale, petentul a sustinut ca este conducator auto din 1988 si nu a mai fost niciodata sanctionat contraventional.

In drept au fost invocate dispoztiile OUG 195/2002

Acțiunea a fost legal timbrată, dovada achitării taxe judiciare de timbru în cuantum de 20 lei fiind depusă la dosarul cauzei.

În dovedirea pretențiilor sale, petentul a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu doi martori și a probei cu înscrisuri, anexând plângerii un set de înscrisuri, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, respectiv proces verbal de contraventie, dovada de comunicare, carte de identitate (4-6)

La data de 19.06.2015, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare si inscrisuri, (filele 17-20) prin care a solicitat în esență respingerea plângerii contravenționale,întrucât fapta reținută a fost săvârșită de petent, procesul verbal de contravenție fiind legal și temeinic. Totodată intimata a învederat instanței că procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, acesta făcând dovadă prin el însuși cu privire la cele constatate.

Mai mult decât atât, intimata a precizat ca petentul a fost sanctionat contravntional pentru savarsirea a doua fapte contraventionale, respectiv pentru neacordarea prioritatii de trecere pitonilor si nerespectarea obligatiei de a avea asupra sa documentele prevazute de lege.

In probatiune, intimata a depus la dosarul cauyei cayierul contraventional al petentului (f.19-20)

În drept au fost invocate prevederile OG 2/2001, OUG 195/2002

La data de 28.07.2015, petentul a formulat raspuns la intampinare (f.23-24) prin care a reiterat motivele invocate in plangerea formulata sustinand ca fiind in discutie o acuzatie in materioe penala este aplicabila in cauza prezumtia de nevinovatie, conform jurisprudentei CEDO in materie, astfel ca sarcina probei revine intimatei.

La termenul de judecată din data de 16.10.2015, a fost administrată proba testimonială cu martorul D. V., declarația acestuia fiind anexată la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 14.04.2015 întocmit de intimată, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 390 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile si avertisment, întrucât în data de 14.04.2015, ora 16:15 a condus autoturismul marca Audi, cu număr de înmatriculare_, pe DN1 Tancabesti, și când a ajuns la trecerea de pietoni de la intersectia cu DJ 101 Peris, nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversare pe sensul său de circulație, fiind in pericol de accident rutier, deoarece in banda 1 de mers a oprit (f.4)

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție.

Verificând în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.

Potrivit art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: (…) lit. b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului”.

Analizând temeinicia procesului verbal de contravenție atacat, instanța constată că deși procesul verbal de contravenție are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, prezumția de temeinice a acestuia a fost răsturnată, întrucât din susținerile petentului coroborate cu declarația martorului audiat in cauza, rezultă altă situație de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție.

Procesul verbal de constatare a contravenției, creează o prezumție relativă de autenticitate și veridicitate, care în speță se bazează pe aspectele constatate prin propriile simțuri de către agentul constatator. Această prezumție fiind relativă, petentul, cu respectarea condițiilor procedurale o poate răsturna prin proba contrară, ceea ce în cauză s-a realizat.

Prin procesul verbal de contravenție, s-a reținut că petentul nu a acordat prioritate pietonilor angajați în traversarea drumului aflați pe sensul său de deplasare.

Din declarația martorului D. G., care circula in aceeasi directie cu petentul ,aflandu-se in spatele acestuia, rezultă că la data de 14.04.2015, la aproximativ 40-50 m de trecerea de pietoni era o persoana care circula pe marginea carosabilului, neexistand trotuar in zona, iar la momentul la care a ajuns in dreptul pietonului mai erau aproximativ 15 m pana la trecerea de pietoni. Mai mult decât atât, din declarația martorului a rezultat că la acel moment pietonul nu se afla angajat in traversarea trecerii, instanța constată că susținerile petentului cu privire la împrejurările în care a fost constatată fapta sunt întru totul confirmate de declarația martorului, acesta din urmă fiind în măsură să precizeze în mod detaliat aspecte necontestate din procesul verbal, ceea ce conferă credibilitate depoziției acestuia.

În aceste condiții, instanța reține că situația de fapt prezentată de petent este susținută de probele administrate în cauză, motiv pentru care, constatând că petentul nu a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa, urmează în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 a admite plângerea contravențională și a anula procesul verbal de contravenție . nr._ din 14.04.2015 emis de intimată, cu privire la fapta contraventionala prevazuta de art 100 alin 3 lit b din OUG 195/2002 si va mentine restul dispozitiilor din procesul verbal de contraventie.

Totodată, instanța reține că nu mai subzistă temeiul legal în ceea ce privește obligarea petentului la plata sumei de 390 lei cu titlu de amendă contravențională și nici a sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile, consecința fiind exonerarea petentului de plata acesteia și înlăturarea sancțiunii complementare.

In ceea ce priveste fapta contraventionala prevazuta de art 101 alin 1 pct 18 din OUG 195/2002, ce a fost retinuta in procesul verbal de contraventie, instanta constata ca pentru savarsirea acestei fapte, petentului i s-a aplicat sanctiunea avertismentului, acesta necontestand insa aceasta fapta, petentul solicitand anularea procesului verbal de contraventie si inlaturarea sanctiunii amenzii si sanctiunii complementare privind suspendarea dreptului de a conduce,numai in ceea ce priveste fapta contraventionala prevazuta de art 100 alin 3 pct b din OUG 195/2002.In aceste conditii, instanta apreciaza ca nu a fost sesizata cu privire la fapta contraventionala constand in nerespectarea obligatiei de a avea asupra sa documentele prevazute de lege, astfel ca nu va analiza procesul verbal de contraventie cu privire la aceasta fapta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul N. L. domiciliat în sector 3, București, . în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV cu sediul în sector 2, București, ., nr. 7.

Anulează in parte procesul-verbal contestat . nr._ din 14.04.2015 emis de intimată, cu privire la fapta contraventionala prevazuta de art 100 alin 3 lit b din OUG 195/2002 si va mentine restul dispozitiilor din procesul verbal de contraventie.

Exonereaza petentul de plata amenzii contravenționale aplicate si inlatura sancțiunea complementara a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. I. M. A.

Red. G.I.

Tehn. M.A

4 ex./04.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7171/2015. Judecătoria BUFTEA