Plângere contravenţională. Sentința nr. 7663/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7663/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 7663/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Sentința civilă nr. 7663
Ședința publică de la 09.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. I.
Grefier: M. A.
Pe rol soluționarea cererii de cererii formulată de petenta S.C. B. A.-AIRLINE MANAGEMENT SOLUTIONS S.R.L.- în contradictoriu cu intimata POLITIA DE FRONTIERA AEROPORT HENRI COANDA - având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 30.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 C.pr.civ, a amânat pronunțarea la data de astazi 09.11.2015, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată:
Prin cererea de înregistrată pe rolul instanței la data de 17.03.2015 sub nr._, petenta S.C. B. A.-AIRLINE MANAGEMENT SOLUTIONS S.R.L.- în contradictoriu cu intimata POLITIA DE FRONTIERA AEROPORT HENRI COANDA a solicitat, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 01.03.2015, exonerarea de plata amenzii contravenționale .
În motivare petenta arătat că procesul verbal de contraventie este lovit de nulitate, intrucat incalca dispozitiile art 16 din OG 2/2001, prin aceea ca nu contine semnatura contravenientului si nici o mentiune despre motivele pentru care aceasta semnatura lipseste, neexistand nici confirmarea unui martor asistent. In plus, petenta a sustinut ca dreptul la aparare i-a fost incalcat, prin aceea ca intimata nu a facut nici un demers pentru a- acorda posibilitatae de a formula obiectiuni, cu atat mai mult cu cat un reprezentant al sau se afla permanent in aerorport.
In drept au fost invocate dispozitiile OG 2/2001.
Acțiunea a fost legal timbrată, dovada achitării taxe judiciare de timbru în cuantum de 20 lei fiind depusă la dosarul cauzei
În dovedirea pretențiilor sale, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei, in copie certificata pentru conformitate cu originalul, un set de inscrisuri (f.5-18).
La data de 01.07.2015, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare si inscrisuri, (filele 27-34) prin care a solicitat în esență respingerea plângerii contravenționale,întrucât fapta reținută a fost săvârșită de petenta, este prevazuta de art 134 pct 1 si 135 lit d din OUG 194/2002. procesul verbal de contravenție fiind legal și temeinic.
Sub aspectul temeiniciei intimata a precizat ca la data de 01.03.2015 la controlul de frontiera s-a prezentat cetateanul marocan Boughaba Mohamed, care perezenta pasaportul turistic . nr_ eliberat la data de 05.08.2011 si valabil pana la data de 05.08.2016.
Cu ocazia controlului efectuat, s-a constat ca persoana in cauza avea aplicata in pasaport viza Schenghen nr_, eliberata la data de 18.02.2014 de catre autoritatile belgiene si valabila pana la data de 21.03.2015 cu o singura calatorie de zece zile. Intimata a mai precizat ca in aceste conditii, persoana respectiva a fost returnata in directia Bruxeelles la data de 02.03.2015.
Intimata a mai sustinut ca in cauza compania de transport aerian avea obligatia de a verifica documentele de calatorie a pasagerilor, obligatie pe care petenta nu a indeplinit-o. In plus, intima a sustinut ca o minima diligenta a petentei ar fi fost suficienta, aceasta avand de altfel obligatia de a asigura logistica necesara prin personal calificat si aparatura specializata pentru a respecta obligatiile legale.
Intimata a mai sustinut ca procesul verbal de contraventie se bucura de prezumtia de autenticitate si veridicitate.
În drept au fost invocate prevederile OUG 194/2002.
In probatiune intimata a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri
Petenta nu a formulat raspuns la intampinare.
La termenul de judecata din data de 30.10.2015, instanta a încuviintat pentru ambele parti proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/01.03.2015, întocmit de intimată, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 8000 lei, întrucât în data de 01.03.2015, ora 22:20 a transportat din directia Bruxelles, zbor BMS 124 un pasager cu cetatenie marocana, pe nume Boughaba Mohamed, cu pasaport marocan nr . nr_, fara a poseda viza sau permis de sedere valabile pentru a intra in Romania. (f.16).
Verificând în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.
Având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție în analiza recursului în interesul legii, astfel cum rezultă din decizia nr. XXII din 19.03.2007,cazurile în care este atrasă nulitatea actului necondiționat de existența unei vătămări sunt imperativ și limitativ prevăzute de art 17 din OG 2/2001, astfel că se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cele referitoare la lipsa mențiunilor de la art 16 din OG 2/2001, privind exercitarea dreptului de a formula obiectiuni, nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act fiind sancționată cu nulitatea relativă virtuală.
Prin urmare, analizând conținutul procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța constată că acesta îndeplinește condițiile de formă prevăzute imperativ de art 17 din OG 2/2001. Apărarea petentei prin care susține necesitatea anulării procesului verbal de contravenție pentru consemnarea în procesul verbal de contravenție a faptului că nu are de făcut obiecțiuni, nu poate fi primită, întrucât necesitatea precizării acestor date în cuprinsul procesului verbal este prevăzută de art 16 OG 2/2001, ceea ce atrage sancțiunea nulității relative ce trebuie analizata în conformitate cu dispozițiile art 175 Cod procedură civilă, care impune anularea actului doar în condițiile în care partea care o invocă dovedește o vătămare prin încheierea actului în această modalitate, vătămare ce nu a fost dovedită de petentă în prezenta cauză.
Mai mult decât atât prin formularea prezentei plângeri, petenta a avut posibilitatea de a invoca toate obiecțiunile pe care le are cu privire la actul contestat ce vor fi examinate sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție.
Nici apărarea petentei prin care susține anularea procesului verbal fundamentată pe lipsa semnăturii sale, în cuprinsul procesului verbal de contravenție, nu este justificată, întrucât aceasta nu este obligatorie, în condițiile în care art 19 din OG 2/2001 permite încheierea procesului verbal de contravenție în lipsa contravenientului, caz în care este necesară prezența unui martor asistent, sau menționarea motivelor pentru care acesta lipsește. Deși în cuprinsul procesului verbal nu se menționează motivul pentru care a fost încheiat în absența martorului asistent, acest aspect nu poate conduce la anularea procesului verbal de contravenție, întrucât, încălcarea art 19 al 3 din OG 2/2001, privind precizarea motivelor pentru care martorul lipsește, în lipsa semnăturii acestuia, poate atrage o nulitate relativă virtuală, care in raport cu prezumția relativa de temeinicie si legalitate de care se bucura actul conform art 34 din OG 2/2001, trebuie analizată în lumina dispozițiilor art 175 C.pr.civ, care impun anularea actului, doar in condițiile in care partea care o invoca dovedește o vătămare prin încheierea actului în acea modalitate, dovadă care nu s-a făcut în cauza.
Instanța reține că prin procesul verbal contestat, petenta a fost sancționată pentru încălcarea dispozițiilor art 7 alin.1 din OUG 194/2002 respectiv „ Obligațiile transportatorilor (1) Este interzisă aducerea în România de către companiile de transport aeriene, navale sau terestre a străinilor fără documente de trecere a frontierei, cu documente sau vize false ori falsificate sau ascunși în mijloacele de transport ori care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a) și b).” conform dispozițiilor art 134 pct 1 din OUG 194/2002 „Sunt considerate contravenții următoarele fapte: 1. nerespectarea de către transportator a interdicțiilor prevăzute la art. 7 alin. (1);”
Fapta contraventionala retinuta fiind sanctionata potrivit prevederilor art 135 lit d din OUG 194/2002 respectiv cu amenda intre 8000 si_ lei.
În ceea ce privește temeinicia actului contestat, instanța reține că procesul verbal de constatare a contravenției nu este o probă absolută, ci aceasta poate face dovada până la proba contrarie, petenta fiind aceea care, având sarcina probei poate să dovedească cu orice mijloc de probă, caracterul nereal al mențiunilor cuprinse în actul contestat. În acest sens instanța constată că pe parcursul judecății petentul nu a făcut în nici un fel dovada existenței unei alte situații de fapt, decât cea menționată în cuprinsul procesului verbal contestat, sau dovada realității celor susținute în plângerea contravențională, deși în lumina dispozițiilor art 249 C.pr.civ. sarcina probei îi incumbă acestuia.
Procesul verbal de constatare a contravenției, creează o prezumție relativă de autenticitate și veridicitate, care în speță se bazează pe aspectele constatate de către agentul constatator. Această prezumție fiind relativă, petentul, cu respectarea condițiilor procedurale o poate răsturna prin proba contrară, ceea ce în cauză nu s-a realizat. Mai mult decât atât, instanta constata ca petenta nu a contestat in nici un fel temeinicia actului, iar din inscrisurile depuse de aceasta la dosar, rezulta ca sustinerile intimatei sunt confirmate, in conditiile in care viza shenghen a cetateanului marocan era valabila pentru o calatorie din 10 in perioada 24.02.2015 – 21.03.2015, ce fusese efectuata.
Este adevărat că petentul beneficiază de garanțiile în materie penală, consacrate de art 6 CEDO, întrucât fapta reținută în sarcina sa poate fi calificată ca aparținând materiei penale, prin aplicarea criteriilor E. pe care Curtea de la Strasburg le-a instituit, în special cele referitoare la faptul că prin sancționarea ei se urmărește protecția unui interes general și sancțiunea aplicată are un caracter preventiv și represiv.
Respectarea prezumției de nevinovăție a petentei inclusiv sub aspectul inversării sarcinii probei, în sensul că aceasta revine intimatei, nu este de natură ca prin simpla invocare să ducă la anularea procesului verbal și nu se opune instituirii prezumției privind legalitatea și temeinicia procesului verbal atât timp cât se ține cont de gravitatea consecințelor ce pot decurge pentru acuzat și nu se aduce atingere dreptului său la apărare ( Hot. A. contra Romaniei).
Mai mult, potrivit legiuitorului intern OG 2/2001 se completează cu regulile codului de procedură civilă care, la art 249 prevede că cel care face o afirmație trebuie să o dovedească.
Chiar și în cazul concret în care făcând aplicarea art 11 și 20 din Constituție în vederea aplicării principiilor prevăzute de art 6 din CEDO în materie penală, aceasta nu conduce la aplicarea automată a dreptului procesual penal prevăzut de legea internă în cauza concretă dedusă judecății, ci aplicarea codului de procedură civilă și a garanțiilor instituite de jurisprudența CEDO care nu se opun aplicării prezumției privind legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție cu respectarea condițiilor anterior menționate.
Având în vedere că în speță petenta a avut ocazia să dovedească netemeinicia celor constatate în procesul verbal de contravenție, dreptul său la apărare a fost respectat, astfel că prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal nu a fost răsturnată.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, potrivit art 21 alin.3 din același act normativ, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite ținându-se seama de împrejurările în care fapta a fost săvârșită, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal. Sub acest aspect, instanța constată că sancțiunea contravențională a fost corect individualizată, fiind aplicată sancțiunea minimă prevăzută de lege
Pentru aceste considerente, instanța va respinge plângerea contravențională și va menține procesul verbal de contravenție . nr._ din 01.03.2015, emis de intimată, ca fiind legal și temeinic întocmit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul petenta S.C. B. A.-AIRLINE MANAGEMENT SOLUTIONS S.R.L. cu sediul în București, Șoseaua București- Ploiești, Complex Băneasa Business & Technology Park, clădirea A, Aripa A1, etaj 3, biroul 1 și etaj 4-biroul 2 în contradictoriu cu intimata POLITIA DE FRONTIERA AEROPORT HENRI COANDA cu sediul în Otopeni, Calea Bucureștilor, nr. 224E, J. ILFOV.
Menține procesul-verbal contestat . nr._ din 01.03.2015 emis de intimată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. I.M. A.
Red. G.I.
Tehn. M.A.
4 ex./26.11.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7572/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7586/2015.... → |
---|