Pretenţii. Sentința nr. 5957/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5957/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 5957/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Sentința civilă nr.5957
Ședința Publică din data de 25.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. C. R.
Grefier: G. G. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . REASIGURARE SA și pe pârâta . asigurare REASIGURARE SRL, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile pe excepția necompetenței materiale au avut loc in ședința publică din data de 18.09.2015 fiind consemnate în încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la 25.09.2015 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ la data de 03.03.2015 reclamanta . REASIGURARE SA a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța in contradictoriu cu pârâta . ASIGURARE REASIGURARE SRL, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 629.968,15 lei reprezentând contravaloarea prime de asigurare încasate și nedepuse conform contractului de brokeraj nr.95-8710/01.11.2012; sumei de 13.275,97 reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere calculate conform contractului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, între Societatea reclamantă și pârâtă s-a încheiat Contractul General de Brokeraj nr. 95-8710 din data de 01.11.2012 prin care E., conferea brokerului dreptul de a negocia și intermedia încheierea de Polițe și contracte de asigurare în numele și pe seama sa, cu clienți persoane fizice și juridice, în conformitate cu prevederile contractuale .
In virtutea acestui contract, pârâta a încheiat polițe de asigurare conform tabelului anexat și a încasat primele aferente acestora și nu a depus în termenii contractuali la E., contravaloarea lor.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1270 Cod Civil, OG 9/2000, OG 13/2011, art.43 alin.1 din Legea nr. 192/2006, art.193 din NCPC, art.1349 alin.1 și 2 din Codul civil, contractul de brokeraj nr.95-8710 din 01.11.2012.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de_,48 lei (fila 64).
La cerere au fost atașate, în copie, înscrisuri.
Deși legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare si nu s-a prezentat in instanță pentru a-si formula apărările.
La termenul din 18.09.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a instanței.
Analizând actele și lucrările dosarului raportat la excepția invocată, instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată se solicită obligarea pârâtei la plata primelor de asigurare incasate de pârâtă în baza contractului de brokeraj nr.95-8710/01.11.2012 și nedepuse la E. în sumă de 629.968,15 lei.
Potrivit art. 129 C.proc.civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad și în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu pot înlătura. Normele de competență absolută sunt obligatorii atât pentru părți, cât și pentru instanță, părțile neputând deroga pe cale convențională de la acestea, încălcarea necompetentei materiale și teritoriale de ordine publică trebuie invocată de parti ori de catre judecator la primul termen de judecata la care părțile sunt legal citate in fata primei instantei, potrivit art. 130 alin.2 Cod procedura civila.
Conform art. 94 pct.1 lit.j) Cod procedură civilă, judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.
În speță, valoarea pretențiilor creditoarei este de 629.968,15 lei, fără a se lua în considerare accesoriile pretenției principale, depășind astfel pragul de 200.000 lei, astfel încât instanța urmează să admită excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B. și să decline competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant . REASIGURARE SA în contradictoriu pârâta . ASIGURARE REASIGURARE SRL, în favoarea Tribunalului Ilfov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R ĂȘ T E
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B., invocată de instanță, din oficiu.
Declină competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta . REASIGURARE SA, cu sediul în orașul Voluntari, ..10, Global City Business Park, Județul Ilfov în contradictoriu pârâta . ASIGURARE REASIGURARE SRL, cu sediul in Târgu J., .. 119, Județul Gorj, în favoarea Tribunalului Ilfov.
Fără cale de atac.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 25.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. C. R.
Red. L.C.R./GGM
Tehnored.
4 ex./13.10.2015
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr.5128
← Pretenţii. Sentința nr. 5898/2015. Judecătoria BUFTEA | Actiune in regres. Sentința nr. 4494/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|