Cereri. Sentința nr. 8756/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 8756/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 22257/200/2012

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECĂTORIA B. – SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR 8756

Ședința publică din 27.05.2013

Instanța constituită din:

Președinte – M. M.-R.

Grefier – Z. C.

Pe rol se află soluționarea actiunii civile avand ca obiect pretentii formulata de reclamanta ASOCIATIA DE P. CT 4 cu sediul in Buzau, cart.Crang II . parter jud Buzau, in contradictoriu cu paratul B. G., cu domiciliul in Buzau, cartier Crang Ii . jud Buzau.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a raspuns paratul, lipsa fiind reclamanta.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura este legal îndeplinită, dupa care:

La solicitarea instantei paratul arata ca nu a platit nicio suma din debitul datorat si nici nu este de acord sa achite sumele solicitate de catre reclamanta intrucat nu sunt corecte. De asemenea arata ca nu sunt afisate listele de plata aferente fiecarei luni.

Paratul solicita efectuarea unei adrese catre reclamanta pentru a comunica copie de pe chitantierele de incasare a debitelor locatarilor.

Instanta respinge aceasta cerere solicitata de parat in sensul de a se depune chitantierele reclamantei, ca neutila solutionarii cauzei.

În temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., constatând-o ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, instanța încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile si acorda cuvantul pe fond.

Paratul solicita respingerea cererii nefiind de acord sa achite debitul datorat reclamantei.

Instanta reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.

INSTANTA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23.07.2012, reclamanta Asociația de proprietari CT 4 Crang II a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. G. obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 501,74 llei reprezentând cheltuieli de întreținere restante, respectiv sumei de 385,79 lei reprezentând penalități de întârziere.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a beneficiat de serviciile prestate în favoarea ocupanților unui apartament dintr-un . rece, cladă, agent termic, salubritate, cheltuieli administrative), însă refuză în mod nejustificat să și indeplinească obligațiile de plată.

Reclamanta a solicitat si plata in continuare in procent de 0,2 % pe zi de intarziere pana la plata integrala a debitului .

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozitiile art. 45 - 46 si 49 - 50 din Legea nr. 230/ 2007 si pe cele ale art. 12 si 25 ,32din HG nr. 1588/ 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/ 2007.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/ 2007 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.

Pârâtul nu a formulat intampinare dar s-a prezentat in instanta si a aratat ca nu este de acord cu actiunea, solicitand respingerea acesteia.

La dosarul cauzei au fost depuse fisa datoriilor la intretinere ale apartamentului pentru perioada iunie 2009- mai 2012, cu valoarea penalitatilor ,statutul asociatiei de proprietari, procesul verbal al adunarii generale din data de 21.07.2005 si listele de plata a contributiei la cheltuielile comune.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Conform art. 3 lit. i din Legea nr. 230/ 2007, prin cheltuieli ale asociației de proprietari se înțelege cheltuielile sau obligațiile financiare ale asociației care sunt legate de exploatarea, reparația ori întreținerea proprietății comune, precum și cheltuielile cu serviciile de care beneficiază proprietarii și care nu sunt facturate individual către proprietățile individuale. Potrivit lit. j din același articol, cota de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari reprezintă suma corespunzătoare din cheltuielile asociației, pe care fiecare proprietar este obligat să o plătească lunar.

Art. 46 prevede că toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Art. 50 alin. 1 stabilește că asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

De asemenea, Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 230/ 2007, aprobată prin H.G. nr. 1588/ 2007, prevede în art. 12 pct. A lit. d dreptul membrilor asociației de a primi explicații cu privire la calculul cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și, eventual, să o conteste la președintele asociației de proprietari, în termen de 10 zile de la afișarea listei de plată, acesta fiind obligat să răspundă la contestație în termen de 7 zile.

Totodată, art. 25 alin. 1 prevede că asociația poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației, suma lor neputând depăși suma cotei restante la care s-au aplicat.

Potrivit art. 32 alin. 1, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Pârâtul B. G., în calitate de membru al Asociației de P. CT 4 Crang II B., este proprietarul apartamentului nr. 18, din . în mun. B..

Potrivit dispozițiilor legale enumerate, pârâtul avea obligația ca, în urma afișării listelor de plată, să achite contravaloarea cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, în caz de depășire a termenului de plată urmând a datora penalități de întârziere în cuantumul stabilit de adunarea generală a proprietarilor.

Conform fisei de datorii a paratului pentru perioada iunie 2009-mai2012, rezultă că, pentru pârât, cuantumul cheltuielilor de întreținere pentru intervalul respectiv s-a ridicat la suma de 501,74 lei, la care i s-au calculat penalitati de intarziere in cuantum de 385,79 lei.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 385,79 lei cu titlu de penalități de întârziere, instanța reține că potrivit disp. art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice suma cu titlu de restanta, afișata pe lista de plata. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere si se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plata, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. Prin procesul verbal încheiat la data de 21.07.2005 au fost stabilite penalități de întârziere în procent de 0,2%. Instanța constată că pârâtul datorează pentru neachitarea la timp a cotelor de întreținere, suma de 385,79 lei, reprezentând penalități de întârziere.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale enumerate, constatând că pârâtul era obligat să plătească reclamantei, la scadență, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, în urma depășirii termenului de plată datorând și penalitățile aferente, instanța va admite cererea de chemare în judecată și va obliga pe pârât să plătească reclamantei sumele de 501,74 lei reprezentand cheltuieli de întreținere și cheltuieli comune pentru perioada iunie 2009- mai 2012, si suma de 385,79 lei cu titlu de penalitati de intarziere pentru perioada iunie 2009-aprilie 2012 precum si in continuare in procent de 0,2 % pe zi de intarziere pana la plata integrala a debitului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare in judecata, așa cum a fost modificată, avand ca obiect pretenții formulată de reclamanta ASOCIATIA DE P. CT 4 cu sediul in Buzau, cart.Crang II . parter jud Buzau, in contradictoriu cu paratul B. G., cu domiciliul in Buzau, cartier Crang Ii . jud Buzau.

Obliga paratul să plateasca reclamantei suma de 501,74 lei reprezentand cheltuieli de întreținere și cheltuieli comune pentru perioada iunie 2009- mai 2012, si suma de 385,79 lei cu titlu de penalitati de intarziere pentru perioada iunie 2009-aprilie 2012 precum si in continuare in procent de 0,2 % pe zi de intarziere pana la plata integrala a debitului fara a depăsi debitul initial.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 27.05.2013

PresedinteGrefier

M. M.-ROBERTZAHARIA C.

Tehnored MMR

4 ex

17.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 8756/2013. Judecătoria BUZĂU