Curatelă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 13491/200/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA Nr._/2013

Ședința publică de la 02 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.

Grefier C. C.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror I. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria B..

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect curatele,formulată de petenta C. F., domiciliată in Buzau ,..23 ,judetul Buzau, în contradictoriu cu intimatul bolnav C. P. domiciliat in Buzau, ..23, județul B..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petenta C. F., intimatul bolnav C. P. și autoritatea tutelara P. comunei Săpoca .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, la dosar s-a depus prin intermediul serviciului registratura al instanței copia certificatului de deces al bolnavului, după care ;

Reprezentantul Ministerului Public, învederează instanței că nu mai are alte probe de administrat sau cereri de formulat în cauza.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod procedura civila, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingere a cererii ,întrucat intimatul bolnav a decedat .

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 08.08.2013 pe rolul Judecatoriei B.,sub nr._ ,petenta a solicitat sa fie numită curator pentru intimatul –bolnav C. P..

În motivarea cererii petenta a învederat că solicită a fi numită curator pentru bolnava C. P.,care este o persoana bolnava, are vârsta de 70 ani si are capacitatea de exercițiu restrânsă, astfel cum rezulta din înscrisurile depuse la dosar .

La dosar petenta a depus în copii xerox, urmatoarele înscrisuri: înscrisuri medicale, acte de stare civilă, ancheta socială.

La data de 27.08.2013 avocat L. R., apărator ales al petentei a depus la dosar cerere prin care învederează ca intimata -bolnava a decedat, făcând dovada în acest sens cu copia certificatului de deces . nr._ din 22.08.2013.

Față de actele si lucrarile dosarului, retinând ca intimatul bolnav a decedat așa cum rezulta din certificatul de deces . nr._ din 22.08.2013, va respinge ca rămasa fară obiect cererea dedusă judecații.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge,cererea ca rămasa fără obiect, formulată de petenta formulată de petenta C. F., domiciliată in Buzau ,..23 ,judetul Buzau, în contradictoriu cu intimatul bolnav C. P. domiciliat in Buzau, ..23, județul B..

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședința publică de la 02.10 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. M.M.

Tehnored. C.C.

6 ex.

09.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BUZĂU