Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 8224/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 8224/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 13986/200/2012

DOSAR NR ._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8224

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 16.05.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – V. A. M.

GREFIER – T. D.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic, formulată de reclamanta T. G., cu domiciliul procesual ales la C.. Av. M. D., cu sediul în mun. B., .. 176, ., ., în contradictoriu cu pârâta B. G., cu domiciliul în oraș Voluntari, ..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit reclamanta T. G. reprezentată de avocat M. D. și pârâta B. G..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, acțiunea este timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 26 lei, prin chitanța . nr._ și chitanța . nr._ și timbru judiciar de 0,3 lei, anulate de către instanță,

Apărătorul reclamantei, învederează instanței faptul ca nu are obiecțiuni de formulat la raportul de expertiză, nu mai are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantului, având cuvântul pe fond, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, să se pronunțe o hotărâre care sa tina loc de act autentic, prin care să se constate că a intervenit vânzarea-cumpărarea între pârâtă, în calitate de vânzătoare și reclamantă, în calitate de compărător.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Instanța de judecată, întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 26.04.2012, reclamanta T. G., a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta B. G. să se dispună pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare cu privire la terenul extravilan în suprafață de 7500 mp, situat în ., tarlaua 68, cu vecinătățile: la nord – drum, la est – L. A., la sud – drum, la vest – L. C., identificat în titlul de proprietate nr._/63/07.09.1999.

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 01.02.1997 a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare pentru imobilul teren, conform actelor de proprietate.

Mai precizează că la momentul încheierii antecontractului a plătit prețul de 150 lei și de la acel moment a intrat în posesia terenului. A încercat întocmirea contractului autentic de vânzare-cumpărare, convocând în acest sens pe promitenta vânzătoare, dar demersul a rămas fără finalitate.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1279 raportat la 1669 din Noul Cod Civil.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 26 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, sens în care a depus, în copie: titlu de proprietate nr._/63/07.09.1999, antecontract de vânzare-cumpărare din 01.02.1997, notificare nr. 83/30.11.2011, confirmare de primire, încheiere de certificare nr. 3/25.01.2012 emisă de BNP Ș. C..

Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 1141 alin.2 C.proc.civ. și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a formula explicații sau pentru a da lămuriri.

În baza art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar și a dispus efectuarea unei expertize topo-cadastrale, apreciind ca acestea sunt pertinente, concludente si utile dezlegării pricinii.

La solicitarea instanței, reclamantul a comunicat certificatul de sarcini nr. 5801/07.02.2013 și certificat fiscal nr. 307/20.02.2013, privind terenul în litigiu.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține:

La data de 01.02.1997, reclamanta T. G. a încheiat cu pârâta un înscris sub semnătură privată numit „antecontract de vânzare-cumpărare”, conform căruia pârâta a vândut suprafața de 7500 mp teren extravilan, categoria de folosință arabil în tarlaua 68, situat în ., înscris în titlul de proprietate nr._/63/07.09.1999.

Prețul convenit de părți a fost de 150 lei, pe care cumpărătorul l-a achitat în întregime la data încheierii înscrisului sub semnătură privată. .-a realizat la aceeași dată.

În conformitate cu prevederile art.2 alin.1 din Titlul X din Legea nr. 247/2005, în vigoare la data realizării convenției dintre părți, terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.

Așa fiind, convenția intervenită între părțile din prezenta cauza este lovita de nulitate absolută ca și contract de vânzare-cumpărare, fiind întocmită cu nerespectarea cerinței formei autentice prevăzute de lege “ad validitatem”.

Cu toate acestea, din punct de vedere obiectiv, actul lovit de nulitate cuprinde toate elementele constitutive ale unei promisiuni sinalagmatice de vânzare-cumpărare (consimțământ, capacitate, obiect si cauza), iar în plan subiectiv asemenea promisiune corespunde unui rezultat economic analog celui voit de părți si exprimat prin actul nul care, de altfel, a si fost executat în fapt prin plata prețului convenit si predarea imobilului.

Potrivit dispozițiilor art.5 alin.2 din titlul X al Legii nr. 247/2005 în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.

Pârâta, debitoare a obligației de a se prezenta la notar în vederea îmbrăcării acordului de voință în forma autentică cerută de lege, a fost notificată cu confirmare de primire pentru a se prezenta la notariat în data de 25.01.2012, iar aceasta nu a răspuns solicitării.

În lumina principiilor executării în natura a obligațiilor si reparării în natura a pagubelor, acțiunea reclamantului se învederează ca fiind întemeiata.

În cauză s-a efectuat raportul de expertiză de către expert M. D., în cuprinsul căruia s-a răspuns la obiectivele stabilite de instanță, identificându-se terenul și vecinătățile și fiind măsurat terenul, raportul nefiind avizat de OCPI B. întrucât nu este întocmit proiect parcelar definitiv.

In consecință, instanța va admite acțiunea si va pronunța o hotărâre care sa tina loc de act autentic de vânzare – cumpărare privind terenurile înscrise în titlul de proprietate nr._/63/07.09.1999 în suprafață de 7500 mp în tarlaua 68 cu vecinii: la nord – drum, la est – L. A., la sud – drum, la vest – L. C., situat în ., identificat conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert M. D., tranzacție intervenită la data de 01.02.1997, între pârâta B. G., în calitate de vânzătoare și reclamanta T. G., în calitate de compărătoare, la prețul de 150 lei, achitat integral.

Prezenta hotărâre va ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta T. G., cu domiciliul procesual ales la C.. Av. M. D., cu sediul în mun. B., .. 176, ., ., în contradictoriu cu pârâta B. G., cu domiciliul în Oraș Voluntari, ., având ca obiect pronunțarea unei sentințe care sa tina loc de act autentic.

Perfectează vânzarea-cumpărarea privind terenul în suprafață de 7500 mp, situat în extravilanul comunei F., jud. B., cu vecinii: la nord – drum, la est – L. A., la sud – drum, la vest – L. C., înscris în titlul de proprietate nr._/63/07.09.1999, identificat conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expert M. D., tranzacție intervenită la data de 01.02.1997, între pârâta B. G., în calitate de vânzătoare și reclamanta T. G., în calitate de compărător, la prețul de 150 lei, achitat integral.

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Dispune comunicarea prezentei sentințe în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile la organul fiscal teritorial și în 3 zile de la data rămânerii

irevocabile la OCPI B..

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 16 mai 2013.

Președinte, Grefier,

V. A. M. T. D.

Redactat V.A.M

Tehnored. T.D.

23.05.2013/4 ex

r-tr-t

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 8224/2013. Judecătoria BUZĂU