Plângere contravenţională. Sentința nr. 4215/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 4215/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 27252/200/2011
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA BUZAU – SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR.4215
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 13 martie 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
P.: A. C.
GREFIER: F. L.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul I. M., cu domiciliul în B., cartier D. 1, ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu a răspuns petentul I. M., lipsă fiind intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, intimata nu a formulat întâmpinare, după care
Instanța de judecată, conform dispozițiilor art. 159 alin.3 din C.pr.civ. verifică competența și în temeiul art. 126 al.1 și al.2 din Constituția României și art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001, privind regimul contravențiilor, modificată prin Legea nr. 2/01.02.2013, constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial.
Petentul depune la dosar cartea de identitate și certificatul de înmatriculare al vehiculului și arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
În temeiul art. 167 al. 3 Cod pr. civ., constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, instanța încuviințează pentru petentă, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată cauza în stare de judecata și acordă cuvântul pe fond.
Petentul având cuvântul solicită admiterea plângerii, să se dispună anularea procesului verbal de contravenție și a măsurilor dispuse prin acesta întrucât autoturismul a fost casat încâ din anul 2010.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 28.11.2012, petentul I. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 21.11.2011 și a sancțiunilor aplicate prin acesta;în subsidiar,aplicarea sancțiunii avertismentului.
În motivarea plângerii, petentul a învederat că, la data de 23.04.2010, autoturismul proprietate personală a fost predat prin programul RABLA, eliberându-i-se certificatul de distrugere iar, la aceeași dată, i-a fost eliberat de către unitatea colectoare tichetul ce urma a fi utilizat în cadrul programului de stimulare a înnoirii parcului auto național.
În mod obiectiv, arată petentul, nu putea circula cu acel autoturism la data de 26.05.2011, auto fiind distrus și radiat
În subsidiar, solicită înlocuirea amenzii cu avertisment si exonerarea de plata tarifului de despăgubire.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr.2/2001 si ale OG nr.15/2002.
La dosarul cauzei s-au depus în copie, procesul-verbal de contravenție contestat, dovada comunicării, C.I petent,, tichet valoric ; certificat de distrugere, cartea de identitate și certificatul de înmatriculare al vehiculului.
Intimata nu a formulat întâmpinare conform prevederilor art. 115-118 C.proc.civ. însă a depus,în copie,certificat califict și planșa fotografică.
În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.
Analizând cererea dedusă judecății, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 21.11.2011 ,petentul I. M. a fost sancționat cu amenda de 250 lei ,în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că,la data de 26.05.2011,ora 03:45, a circulat fără rovinieta valabilă, pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B.,vehiculul cu numărul de înmatriculare_ .Petentul a fost obligat și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 120,82 lei.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.
Din înscrisurile depuse de petent rezultă că acesta,la data de 23.04.2010, a predat autoturismul proprietate personală prin programul RABLA, eliberându-i-se certificatul de distrugere iar ,la aceeași dată, i-a fost eliberat de către unitatea colectoare tichetul ce urma a fi utilizat în cadrul programului de stimulare a înnoirii parcului auto național.
Potrivit art. 34 O.G. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor articolelor 16 și 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că, potrivit articolului 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, în temeiul căruia a fost aplicată amenda contravențională în cuantum de 250 lei, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Pentru a soluționa prezenta plângere, instanța urmează să verifice dacă situația de fapt reținută în cauză se suprapune peste tiparul legal prin care este descrisă și sancționată contravenția.
În conformitate cu prevederile art. 1 lit. b) utilizatori sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.
La momentul constatării contravenției, petentul nu mai avea în proprietate autoturismul respectiv și nu se mai folosea în niciun mod de acesta.
Instanța reține, de asemenea, că potrivit art.1 din OG nr.2/2001, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București.
Prin urmare, pentru tragerea la răspundere contravențională a unei persoane fizice sau juridice ar trebui să se constate că a fost comisă o faptă reglementată ca și contravenție de unul dintre actele normative anterior menționate, că aceasta a fost săvârșită de persoana respectivă și cu vinovăția prevăzută de lege. Răspunderea intervine doar dacă există concordanță între persoana care se face vinovată de săvârșirea faptei contravenționale și persoana ce urmează a fi sancționată.
Aplicarea sancțiunii contravenționale unei alte persoane decât celei care a comis fapta nu poate conduce decât la anularea actului prin care s-a constatat fapta și s-a dispus sancționarea.
Din conținutul textului legal în baza căruia a fost sancționat petentul rezultă că subiect activ al acestei contravenții nu poate fi decât utilizatorul, astfel cum această noțiune este definită în ordonanță. Cum la data respectivă petenta nu avea calitatea de utilizator nu este subiect activ al contravenției.
Față de cele de mai sus, instanța reținând situația de fapt existentă la 26.05.2011, astfel cum a fost consemnată de agentul constatator în procesul verbal, apreciază însă că aceasta nu corespundea situației juridice reale care interesează raportul juridic contravențional, constatând netemeinicia procesului verbal . nr._ din data de 21.11.2011.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța urmează să admită plângerea formulată de petent în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, să anuleze procesul verbal contestat, exonerând, în consecință, petentul de la plata amenzii în cuantum de 250 lei și dispune înlăturarea tuturor măsurilor dispuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite plângerea formulată de petentul I. M. cu domiciliul în B., cartier D. 1, ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.
Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 21.11.2011, încheiat de intimată și înlătură toate măsurile aplicate în baza acestuia.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 13.03.2013
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. A. L. F.
Red. A.C
Tehnored. F.L
Exempl 4/01.04.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr._
← Reziliere contract. Sentința nr. 9236/2013. Judecătoria BUZĂU | Cereri. Sentința nr. 19/2013. Judecătoria BUZĂU → |
---|