Pensie întreţinere. Sentința nr. 23/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 23/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 15327/200/2013
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA BUZAU – SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR._
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 23 octombrie 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
P.: A. C.
GREFIER: F. L.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamanta S. B. O. domiciliată în B.,., județul B., în contradictoriu cu pârâtul S. N.-F. domiciliat în B., ., județul B.,având ca obiect recalculare pensie întreținere.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta S. B. O.,pârâtul S. N.-F.,asistata de avocat B. V..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în sensul că, procedura de citarea părților din dosar este legal îndeplinită, că dosarul se află la primul termen de judecată având ca obiect majorare pensie întreținere, că pârâtul a fost citat cu copie cerere, înscrisuri și cu mențiunea că are obligația să depună întâmpinare cu cel puțin 5 zile anterior termenului de judecată, după care:
Instanța,din oficiu,procedând la verificarea competenței sale generale, materiale teritoriale,conform dispozițiilor art.131 alin.1 din Codul de procedură civilă, stabilește că este competentă conform dispozițiilor art.94 lit. a coroborate cu dispozițiile art.126 din Constituția României,art. 919, art.969 din Noul Cod de procedură civilă.
Instanța procedează la identificarea părților
S. B. O. se legitimează cu C:I . nr._ și arată că solicită recalcularea pensiei de întreținere, în raport de veniturile realizate de pârât, în cuantum fix.
S. N.-F. se legitimează cu C.I . nr._ și arată că își menține poziția exprimată prin întâmpinare
Apărătoarea pârâtului depune la dosar copia chitanței prin care face dovada că s-a achitat pensia de întreținere, inclusiv pe luna în curs.
Reclamanta solicită recalcularea pensiei de întreținere, în cotă procentuală, să se consemneze în cuprinsul dispozitivului că pârâtul a achitat suma de 200 lei, aferentă lunii septembrie și 300 lei pentru luna octombrie, urmând să se stabilească dacă pârâtul mai are de achitat vreo sumă de bani pe cele două luni.
Părțile învederează că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
În temeiul art. 258 alin.1 raportat la art.255 și la art.292 Cod procedură civilă, instanța admite proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Instanța declară finalizată cercetarea judecătorească și dezbaterile închise, conform prevederilor art.394 Cod procedură civilă,apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta având cuvântul solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată la acest termen de judecată și,pe cale de consecință, să se dispună recalcularea pensiei de întreținere în cotă procentuală din veniturile realizate de pârât, cu cheltuieli de judecată.
Apărătoarea pârâtului, având cuvântul, solicită recalcularea pensiei de întreținere în procent de 25% din venitul net încasat, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 05.09.2013, pe rolul Judecătoriei B., sub nr._ ,reclamanta S. B. O. a chemat în judecată civilă și personal la interogatoriu pe pârâtul S. N.-F., solicitând instanței să dispună recalcularea pensiei de întreținere stabilite în favoarea sa, prin sentința civilă nr._/01.10.2012,pronunțată de judecătoria B. în dosarul nr._/200/2011,cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că,prin sentința civilă nr._/01.10.2012,pronunțată de judecătoria B.,în dosarul nr._/200/2011, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 135 lei lunar, reprezentând o cotă de 1/4 din veniturile lunare nete realizate,venituri care s-au raportat la salariul minim net pe economia națională.
Ulterior,nevoile sale au crescut,aflându-se în continuarea studiilor,fiind studentă la facultatea de Matematică - Informatică din cadrul Universității București după cum,au crescut și posibilitățile materiale ale pârâtului,care este salariat la ..
A concluzionat reclamanta că solicită obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere majorate de la data introducerii cererii – 25.09.2013 și până la finalizarea studiilor.
Ca temei juridic,a invocat dispozițiile art.531 alin. 1 Cod civil.
În dovedirea alegațiilor sale, reclamanta a solicitat și administrat proba cu înscrisuri,depunând în copie certificată:C.I.,sentința civilă nr._/01.10.2012,pronunțată de judecătoria B.,în dosarul nr._/200/2011; adeverința nr.964,emisă la data de 02.09.2013,de Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității București.
Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare,prin care a arătat că,este de acord să plătească fiicei sale majore pensie de întreținere în procent de 25% din veniturile realizate la ..
În drept,a invocat dispozițiile art.530 al.3 teza a-II-a și art.531 al.1 NCC.
La termenul de judecată din data de 23.10.2013,reclamanta a recunoscut că,a primit cu titlu de pensie de întreținere de la pârât,sumele de 200 lei,pentru luna septembrie și,de 300 lei,pentru luna octombrie.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de părți.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
A. Situația de fapt
Reclamanta S. B. O., este fiica majoră a pârâtului S. N.-F., fiind în continuarea studiilor, aspect ce reiese din adeverința nr. 964/02.09.2013, emisă de Facultatea de Matematică și Informatică,din cadrul Universității din București.
Prin sentința civilă nr._/01.10.2012,pronunțată de judecătoria B. în dosarul nr._/200/2011, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în beneficiul fiicei sale în cuantum de 135 lei lunar, reprezentând o cotă de 1/4 din veniturile lunare nete realizate și din venitul minim pe economie, cu începere de la data introducerii cererii – 25.05.2011 și până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani.
Cu privire la situația materială a pârâtului S. N.-F., instanța reține că, acesta, în prezent,este angajat cu forme legale la ..R.L. B.,reclamanta solicitând recalcularea pensiei de întreținere raportat la venitul realizat de acesta.
B. Norme juridice aplicabile în cauză
Potrivit art.2 alin.3 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, inclusiv în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Conform prevederilor art. 487 Cod civil, părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia, iar potrivit art.499 alin.1 Cod civil, tatăl și mama sunt obligați, în solidar să dea întreținere copilului minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea profesională.
De asemenea, art.529 cod civil prevede că, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, iar art.531 Cod civil, stabilește că, dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.
Prin urmare,pentru a fi modificat cuantumul pensiei de întreținere, este necesar să se schimbe cuantumul veniturilor debitorului acestei obligații sau necesitățile celui ce primește pensia de întreținere.
În cazul de față, instanța constată că,de la momentul stabilirii pensiei de întreținere,au crescut necesitățile reclamantei,având în vedere că aceasta se află în continuarea studiilor precum și contextul economic actual.
Cât privește mijloacele de plată ale pârâtului, la dosar există probe din care rezultă că pârâtul obține venituri periodice în calitatea sa de angajat la ..R.L. B.,doveditoare în acest sens fiind adeverința aflată la fila 28 dosar.
Pentru stabilirea în concret a pensiei de întreținere, instanța va da eficiență cotelor reglementate de art. 529 alin. 2 Cod civil, dispoziție legală conform căreia „când întreținerea este datorată de părinte,ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru doi copii”.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior dezvoltate,judecătoria va admite acțiunea pendinte judecății,astfel cum a fost precizată și,pe cale de consecință,va obliga pârâtul să contribuie la cheltuielile de educare,învățătură și formare profesională ale reclamantei S. B. O.,născută la data de 27.12.1993, prin plata unei pensii lunare de întreținere reprezentând 25% din veniturile nete lunare încasate la ..R.L. B.,calculată de la data introducerii acțiunii-05.09.2013 și până la terminarea studiilor,dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani,dacă nu intervin alte modificări.
Va constata că pârâtul a achitat,cu acest titlu,suma de 200 lei pentru luna septembrie,respectiv suma de 300 lei,pentru luna octombrie.
Sentința este executorie de drept, conform prevederilor art.448 alin.1 pct.4 cod proc.civilă,sub apectul obligației de întreținere.
Va obliga pârâtul la cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 20 lei,reprezentând taxă judiciară de timbru,conform prevederilor art.453(1)cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite, astfel cum a fost precizată, ca întemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta S. B. O. domiciliată în B., ., județul B., în contradictoriu cu pârâtul S. N.-F. domiciliat în B., ., județul B..
În baza prevederilor art.530-531 alin.2 cu aplicarea prev.art.527-533 cod civil,recalculează cuantumul obligației de întreținere stabilită prin sentința civilă nr._/01.10.2012,pronunțată de judecătoria B. în dosarul nr._/200/2011 și, pe cale de consecință:
Obligă pârâtul să contribuie la cheltuielile de educare,învățătură și formare profesională ale reclamantei S. B. O.,născută la data de 27.12.1993, prin plata unei pensii lunare de întreținere reprezentând 25% din veniturile nete lunare încasate la ..R.L. B.,calculată de la data introducerii acțiunii-05.09.2013 și până la terminarea studiilor,dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani,dacă nu intervin alte modificări.
Constată că pârâtul a achitat,cu acest titlu,suma de 200 lei pentru luna septembrie,respectiv suma de 300 lei,pentru luna octombrie.
Sentința este executorie de drept, conform prevederilor art.448 alin.1 pct.4 cod proc.civilă,sub apectul obligației de întreținere.
Obligă pârâtul la cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 20 lei,reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării,cererea depunându-se la judecătoria B.,sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică astăzi 23.10.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. A. L. F.
Red. A.C
Tehnored. F.L
Exempl 4/20.11.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr._
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 23/2013. Judecătoria BUZĂU | Pensie întreţinere. Sentința nr. 17/2013. Judecătoria BUZĂU → |
---|